Când vine vorba de muzica grea, capitole întregi au fost scrise deja, și riff-uri serioase s-au așternut pe bandă, suport digital sau podelele sălilor de concerte. Mulți pun preț pe audiția pieselor preferate în privat, fără stimuli externi sau întreruperile de flow specifice mediului live, unde butonul de pauză nu există iar stop-ul se pune după bis. Alții ar susține -și pe bună dreptate- că experiența live reprezintă însăși esența muzicii rock, în oricare subgen s-ar încadra.
Dacă aducem în discuție genul stoner rock, adevărul poate fi undeva la mijloc. Pe o scenă românească de stoner rock din ce în ce mai variată, tot mai multe formații se plasează la această graniță între experiența colectivă și cea intimă. Date fiind originile și scopul esențial al acestui stil, experiența stoner rock este îndreptată atât spre sine cât și spre ascultător. Cum se traduce asta în termeni organizatorici, vă întrebați? Un bun exemplu ar fi concertele de club, de bar, sau de ce nu, de lounge! Revenim într-un moment la ideea asta.
Cu o prezență constantă pe scenele românești și nu numai, formația Wooldozer se află la limita imaginară între stoner rock și porno-groove, dacă ar exista termenul. Prezenți pe scenă cu nume grele precum Stoned Jesus, Villagers of Ioannina City, Valley of the Sun sau Planet of Zeus, Wooldozer și-au construit încet dar sigur un palmares ce îi recomandă pentru show-uri unde Wooldozer cântă și în deschidere, și cap de afiș.
Concertul din Voltage Bar de pe 29 octombrie i-a plasat într-adevăr la granița dintre experiența live și experiența auditivă de fotoliu. Schimbarea de groove a constat în amplificatoarele cu overdrive-ul dat la minim și lăsate acasă, setul de tobe schimbat pe un cajon și o scobitoare, și o minimă amplificare pentru bas și chitarele acustice. Cu alte cuvinte, o rețetă adecvată unui local de câteva mese, și o scenă plasată buză în buză cu audiența. Cu spoturile din tavan date la minim, atmosfera a rămas iluminată doar de lumânări la pastilă, scânteile troleibuzului 86 și lumina stâlpului de la geam.
Atmosfera a fost bine completată de setlist-ul acustic al serii, care a reușit să pună în valoare latura „sentimental-instrumentală” a trupei Wooldozer, fără a sacrifica din mojo-ul specific. O versiune mai puțin heavy a melodiei „Heavy Matter” a dat startul serii, urmată atât de piesele recente, cât și de cover-uri…neconvenționale, să zicem. „Fakofendai” și „Sleeper” au fost urmate de cover-uri interpretate în duet după „Nightcall” după Kavinski și “Make It Wit Chu” de la Queens of the Stone Age, și o scurtă intermisiune de pipă, la lumina stâlpului. Nu după mult timp, au urmat interpretările aproape smooth jazz după melodiile recente precum “No Snow For The Northern Man”, “Woolves”, dar și încă două cover-uri lascive după Prince și 311, respectiv “Kiss” și “Lovesong”. Nu neapărat unplugged, dar ceva să placă la toată lumea: pe corzi de nylon și de oțel a urmat o scurtă improvizație de blues, menită probabil să încheie seara.
Însă, la cererea mesenilor, a trebuit să urmeze din nou “No Snow For The Northern Man”, pentru a-i lăsa pe trupeți să se îndrepte în sfârșit spre bar, ca răsplată pentru prestația de aproape două ore. În general chill, dar pe alocuri plină de energie, prestația trupei Wooldozer a completat cu succes o oră târzie de sâmbătă și o locație destul de mică, dar intimă. De notat pentru viitor: cât mai multe concerte unplugged, și neapărat duet pe piesele proprii. Că doar Alice in Chains n-au patentat ideea!
