WOOLDOZER este o formație ai căror membri nu sunt deloc mulțumiți de argoul existent în limbajul românesc: în condițiile în care trupele sunt blană de felul lor sau măcar tind spre a fi, iată o formație care merge în sens opus și vrea să fie altceva. Mai precis, lână.
- 1. Între muzică bună și atitudine scenică unde credeți că vă încadrați cel mai bine?
Vladimir: Pentru mine, ca vocalist și frontman, prezența scenică contează puțin mai mult decât muzica și probabil asta vine de pe filiera de fotograf (celălalt mare talent al meu) unde fotografiile mele transmit mai multă emoție atunci când trupa din fața mea are prezență scenică. Și ca fan am aceeași părere, dacă trupa vine cu ceva special pe scenă, de la mișcări, la îmbrăcăminte, glume, etc, mă simt mult mai bine pe muzica respectivă.
Andrei R: Ca și basist, nu cred că se pune atât de mult accent pe prezența scenică pe cât ar trebui. Atunci când ești pe scenă nu e suficient doar să dai, e important și cum dai energia către public. Ne place să ne încadram. Xoxo
Andrei G: Că „baliverăm” constant se pune la atitudine scenică? Nu? Ok. Suntem încă destul de copleșiți de faptul că suntem pe o scenă și oameni au plătit să vină să ne asculte, deci tot ce ne rămâne e să cântăm cât mai bine și mai interesant posibil. Până acum, asta e cea mai bună parte a experienței Wooldozer. Cântecele.
Ervin: Cum eu nu prea am atitudine scenică încerc măcar să trag spre muzică bună. Lăsând gluma la o parte, deși vedem mai rar azi trupe care să le bifeze pe amândouă, nu sunt două chestii opuse.
Doru: Muzica bună, pe urma atitudinea scenică.
2. Cât de receptiv este publicul român la muzica tripată (nu tripantă!) pe care, din întâmplare, o promovați și voi?
Vladimir: Ca majoritatea genurilor nișate care vin din SUA, muzica stoner-heavy-rock-desert-trip-psychedelic-ambrosium-distorsion la noi încă este o scoică miiiică rău. Câte ghete de cowboy vezi la ora 18:07 intre Unirii M1 si Unirii M2? Cam asta este si numărul trupelor care abordează acest gen la noi.
Andrei R: Cred ca acest concept de muzica tripată prinde tot mai multă amploare, nu doar in scena rock. Din aceasta cauza îmi place sa cred că publicul este receptiv și dorește să fie purtat sonic precum curentul de aer rece care intră în căldură căminului într-o zi însorită de vară.
Andrei G: Din ce în ce mai multă lume înțelege că ce ni se arată că e realitatea nu e deloc ce e realitatea pentru fiecare. Cu cât ajungi mai repede la vârsta rațiunii cu atât mai bine, pentru că orice experiență tripantă, dacă vrei să-i zici așa, îți pune realitatea într-o altă perspectivă. Îți schimbă contextul. Și înțelegi mai mult din viață. Și te înțelegi pe tine și te accepți, cause we’re all fucked up. Sper că reușim să atingem asta în public.
Ervin: Eu aș spune că nu prea este, dar poate va fi în viitor. Muzica pe care am abordat-o până acum, pentru a fi înțeleasă și gustată mai ușor, trebuie privită în contextul unor stiluri de rock care nu au fost atât de populare în partea noastră de Europă. Este rock-ul anilor 70, grunge-ul din 90 și un pic de rock modern, progresiv (mie nu prea îmi place eticheta de stoner), chestii tipic americane, strâns legate de cultura de acolo. Cultura asta a pătruns prea puțin la noi, și doar cei interesați s-au ținut să o studieze și într-o oarecare măsură să o adopte.
Doru: Din ce în ce mai receptiv.
3. Se aplică și pentru voi scenariul cunoscut: ziua muncă la corporație și seara întâlniri prin clădiri obscure pentru repetiții?
Vladimir: Din păcate, da. Un fel de „stepping into the void” varianta reală a underground ului romanesc. Încă sperăm ca la un momentul dat să ieșim din tripul asta dubios. Al muncii la corporație, that is.
Andrei R: Da, dimineață reprezentăm clasa muncitoare, seara ne lăsăm îmbrățișați de întuneric și necunoscut … decadență. Ce?
Andrei G: 100%. Oricât ne-ar plăcea să ne trezim la 11 cu două beri la bot și să avem chapteru nostru de bikeri și să facem metamfetamină în clădiri obscure pentru profituri materiale, din păcate mergem în locurile alea după orele 19:00 pentru a cânta rock. Care poate măcar ne va ajuta să vedem ceva din lumea asta, dacă în România în momentul de față e o glumă să crezi că poți să trăiești din rock.
Ervin: Cam da, din păcate. Măcar de s-ar face o clădire de săli de repetiții în stilul celor de corporație, ca să fie trecerea mai ușoară.
Doru: Vezi ca știi? Corporațiile si clădirile obscure fac casa buna.
4. Gândiți-vă fiecare la felul vostru de mâncare preferat după care încercați să găsiți un titlu de melodie. Cine știe, poate punem și de un tracklist :P
Vladimir: Spicy thighs
Andrei R: Dark fasole soup of doom with onion
Andrei G: Garlicbreather
Ervin: Pizza love sauce.
Doru: The Stoned Salmon
5. În încheiere am să vă rog să ne spuneți ce va pregăti Wooldozer în această primăvară și ceva urări pentru cititorii The Intermission.
Vladimir: Să dea like la The Intermission. Și să participe la concursurile The Intermission. Și să se uite la pozele pe care le fac eu pentru The Intermission. Și să citească materialele lui Mircea Anghel adică domnu’ care a realizat acest interviu. Și să meargă la concerte.
Andrei R: Suntem în proces de înregistrări pentru un material fizic care se va finaliza cât de curând. Pentru cititorii The Intermission urez un Paște fericit, căldură, avuție, atingeri catifelate, amor prenupțial, #YOLO xoxo
Andrei G: Copii, industria muzicală e ceva dificil. Nici măcar nu e o industrie, atâta de confuz e totul. Noi o să cântăm muzica pe care o iubim în continuare, sperând că și voi o s-o iubiți și o să mergem săptămânal la muncă ca să avem bani să plătim consumabilele acestei activități oculte și cumva printre singurele încă puternic legate de spiritul uman. Va apărea un album la un moment dat anul ăsta. Ne vom manifesta fizic pe unele scene în foarte scurt timp. Vom încerca să ajungem la voi. Doar că nu așa cum ați tot fost obișnuiți. Pwp
Ervin: Pace, iubire și rock’n’roll.
Doru: Pregătim doua cântări și o piesa nouă. Va așteptăm la concerte!
