Noutăţi

White Walls va cânta în premieră pe scena festivalului EUROBLAST din Germania

Cunoscută publicului ca una dintre cele mai vibrante formații progressive metal din România, White Walls celebrează o nouă premieră în cariera lor, un recital special ce va avea loc pe scena prestigiosului festival EUROBLAST ,în perioada 5-8 Octombrie, în Germania.

Datorită atmosferei sale unice și intime, FESTIVALUL EUROBLAST a devenit un punct de referință și întâlnire anual pentru artiști, producători de instrumente, reprezentanți ai industriei muzicale și ai presei internaționale, atrăgând vizitatori și fani din întreaga lume. Aflat la cea de-a paisprezecea ediție, EUROBLAST FESTIVAL reunește sub afișul său formații precum MONUMENTS, Long Distance Calling, Soen, VOLA, Vildhjarta, Heart Of A Coward, Sordid Pink dar și numeroase premiere dintre care menționăm White Walls, Votum, Caligula’s Horse, CIRCLES, Letters From The Colony și Vitalism.

Înființată în 2009, trupa constănțeană White Walls a reușit și construiască o reputație marcantă pe scena rock/metal din România. Albumele „Mad Man Circus” (2010) și Escape Artist (2013) au adus trupei numeroase premii: The Battle of Rocksin (locul I), Stufstock Newcomers (locul 1), Maximum Rock – SPU (locul 3), National Global Battle Of The Bands (locul I) și a reprezentat România pe scena Global Battle of The Bands în Kuala Lumpur, Malaysia.

În 2015, White Walls a lansat single-ul „Death Follows Me”. În prezent, White Walls lucrează la un nou material muzical, recent incheiatul writing camp dovedindu-se prolific: mai bine de 30 min de compoziție fresh așteaptă ultimele finisări!

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...