Cvartetul din Copenhaga a început să capteze atenția publicului român odată cu anunțarea turneului alături de Monuments, care tocmai ce a ajuns și pe teritoriul nostru. Cu un album proaspăt ieșit din studio, Vola are însă un istoric muzical destul de amplu, care datează încă de prin 2008. Haideți să îl trecem pe tot în revistă.
În 2008 trupa își lansa EP-ul de debut, Homesick Machinery. Cu vagi urme ale trupei pe care o cunoaștem astăzi, Vola de atunci nu însemna nici măcar aceeași componență. Trupa se autodescrie ca fiind alternative/progressive/electronică. Ultimul element menționat în această înșiruire se simțea în compozițiile acelui EP cu mult mai mult decât o face în ziua de astăzi. EP-ul conține patru piese care nu pierd din vedere nici progressive-ul, nici electronicul, dar mai ales nu emoția. Probabil cel mai melancolic material discografic al trupei, Homesick Machinery este înclinat spre acustice și mai puțin spre influențele djent. Piesele incluse pe acesta însă, așa cum poate ați observat ascultând trupa, nu păstrează deloc același tipar; una dintre frumusețile trupei, de altfel. The Avalanche este poate cea mai puternică compoziție, cele 5 minute ale sale fiind înțesate cu o multitudine de pasaje diverse care nu te vor plictisi nicio clipă, asemeni și lui Giants. Dacă este să analizăm structura EP-ului, atunci observăm un echilibru perfect între emoție și tehnică, mijlocul fiind cel care-i dă putere, pe când capetele sale îi devin tranziții spre slăbiciunile sinelui (Like the rainbow și Fragments).
Începând cu al doilea EP, Monsters, lansat în 2011, simțim o apropiere de viitorul trupei. Deja în formulă completă, influențele progressive-ului modern sunt incorporate într-un mod ingenios printre elementele electronice. Nefăcând abstracție de lirica bine pusă la punct, piese precum I Am Not Here sau Controllable par a fi compuse din părți diverse dar care în întreg se leagă ideal de neașteptat. Surprizele auditive vin din plin și oferă câte ceva pentru orice sceptic. EP-ul conține, asemeni primului, patru single-uri, care anticipează ce va fi albumul de debut, Inmazes.
Acesta vine la cinci ani distanță, în 2015 (2016 prin casa de discuri), și este compus din zece piese. Clapele încep să devină un constant în întregul pieselor, fiecare dintre acestea căpătând o viață proprie. Cu piese ușor de distins și care mai de care mai surprinzătoare, materialul discografic se definește printr-o tehnică folosită cu cap, așa cum aș zice personal. Ce vrea să însemne asta? O cantitate de tehnic care nu se apropie de absurd și obosește, incorporat într-o linie melodică existentă. Nu se pune accent pe a arăta calitățile muzicienilor, ci melodia este cea care primează, așa cum ar trebui. Piesele sunt reținute cu ușurință, curg ciclic, ideile revin pe parcursul lor astfel încât să fie bine legate, dar în același timp orice fan al tranzițiilor ingenioase sau al djent-ului va fi pe deplin mulțumit. Albumul, per total, poate fi cu greu separat în compoziții bune și mai puțin bune. Așa cum menționam, fiecare dintre ele aduce în plan principal un aparte care trebuie degustat, însă pentru un ghid al începătorului în ale Vola aș recomanda Stray the Skies, Your Mind Is A Helpless Dreamer, Starburn și Feed The Creatures. Dacă preferi emoție și nu te deranjează electronicul, atunci dă un play piesei Emily.
Ajungem în zilele noastre, la Applause of a distant crowd, proaspăt lansat. Pentru acesta am scris deja o recenzie extinsă, pe care o puteți citi aici, însă long story short, albumul nou schimbă într-o mică măsură abordarea. Unii ar spune că este orientat spre comercial mai degrabă, însă personal spun că definește cel mai bine sunetul specific trupei.
Dacă urmărești istoria muzicală a celor de la Vola, vei observa că acesta îmbină cel mai bine EP-urile cu Inmazes. O reconciliere ideală între acel accent pus pe melodie, așa cum menționam, și tehnica ca actor principal, așa cum este cazul mai degrabă pe Inmazes. Materialul discografic conține compoziții cât se poate de diverse, oferă sentiment (Ruby Pool, Ghosts, Green Screen Mother, Vertigo), oferă tehnică (Whaler, Smartfriend, Applause of a distant crowd, Still), oferă linii melodice deosebite (Alien Shivers, We are thin air), oferă eficient așadar câte ceva pentru absolut oricine, indiferent că este sau nu familiarizat cu trupa. El va fi și cel care îi va pune pe hartă pentru mulți dintre noi, și nu neapărat fani ai genului.
Nu am văzut încă tot ce poate această trupă, însă un lucru este cert. Inmazes a atras atenția audienței asupra lor, Applause of a distant crowd le consolidează și extinde poziția, iar ce va urma îi va urca în topurile preferate ale multora dintre noi. Vola este una dintre puținele trupe care, dintr-o mulțime de copii, și-a găsit rețeta proprie care o va scoate rapid din anonimat.
** English Version **
The Copenhagen quartet has recently started to catch the Romanian audience’s attention, once it announced the tour alongside Monuments, that has just reached our teritory. With a fresh record out of the studio, Vola has an extensive history, dating all the way back from 2008. Lets review it together.
In 2008 the band was launching its debut EP, Homesick Machinery. With vague traces of the band we know and love today, Vola from those times didn’t even have the same members. The band describes itself as being alternative/progressive/electronica. The last element mentioned in that description was much more present on the EP than nowadays. The record has four tracks that don’t lose sight of the progressive element or the electronica one, but especially not of the emotion. Probably the most melancholic record that the band has put out, Homesick Machinery is inclined more towards acoustics and less so towards the so-called djent. The tracks off the EP are, as you may have noticed already by listening to the band, not at all following the same pattern; one of the beauties of the band. The Avalanche is perhaps the most empowering song, its 5 minutes being intertwined with a multitude of diverse fragments that will not bore you for one second, much like Giants too. If we were to analyze the structure of that record we would notice a perfect balance between emotion and technique, its core being the one that gives it strength, while the ends of it become transitions to the weakness of who we are (Like the rainbow and Fragments).
Starting with the second EP, Monsters, released back in 2011, we get a feel of what the future of the band sounds like. Already in a complete formula, the modern progressive influences are being incorporated ingeniously among the electronic elements. Without forgetting the well thought of lyrics, tracks such as I am not here or Controllable, seem to be consist out of different sections that as a whole connect to each other ideally. The surprises never cease to flow and to offer something for everyone. The EP is also composed out of four tracks, as the previous one, and anticipates the long awaited debut album, Inmazes.
This one comes out five years apart, in 2015, and has ten tracks. The keyboards start to become a constant within the compositions, each of them having a life of their own. With easy to distinguish tracks and each one more surprising than the last, the record is defined by a technique used wisely, as I would say. What does that mean? A quantity of technique that doesn’t reach the absurd and is tiring, but is incorporated within an existing melody. The accent does not fall on their prowess, that is certainly there, but the melodic line is the one that counts, as it should. The songs can be easily remembered, are flowing cyclically, the ideas behind them always make a comeback so that everything is well connected, while every fan of ingenious transitions or of djent will be thoroughly satisfied. The album, overall, cannot be divided into good songs and less good. As mentioned already, each of them brings something unique to the table that needs to be internalized, but as this is a beginner’s guide to Vola, I would recommend Stray the Skies, Your Mind Is A Helpless Dreamer, Starburn and Feed The Creatures. If emotion is your cup of tea and the electronica doesn’t bother you, then hit the play button on Emily.
We are reaching the present day, with Applause of a distant crowd, freshly released. I have already reviewed it separately (read it here), but long story short, the new record shifts slightly the direction of things. Some would say it lands more on the commercial side, but as I see it, it defines the band’s sound the best. If you follow Vola’s career, you will notice that this album reconciles the accent that falls onto the melody with the technique as primary actor, as is the case on Inmazes. The album has compositions as diverse as it may get, offers sentiment (Ruby Pool, Ghosts, Green Screen Mother, Vertigo), technique (Whaler, Smartfriend, Applause of a distant crowd, Still), special melodies (Alien Shivers, We are thin air), it basically offers something for each listener, already a fan or not. It is also the one that will put the band on the map for many of us.
We have not seen yet all that this band can accomplish, but one thing is certain. Inmazes was the one that drew the attention, Applause of a distant crowd is the one that reinforces its unique fingerprint, and what will follow will be the one that will put it always into the first places of our personal charts. Vola is one of the few bands that, out of a crowd of copies, has found its own recipe that will rather sooner than later pull it out of the shadows.
