Nota: 9/10
Astăzi, 7 iulie 2016, a fost lansat un nou material discografic puțin mai exclusivist. Este vorba de EP-ul realizat de două formații underground din două țări diferite: Valborg (Germania) și Bloodway (România). Prima dintre ele este un proiect de progressive doom/death metal mai vechi, înființat în anul 2005, iar până în prezent a lansat cinci albume de studio, cel mai remarcând dintre ele fiind, după părerea mea, „Romantik”, lansat în anul 2015. Dacă ar fi să vorbim de Bloodway, trupa s-a înființat în anul 2013, acest eveniment fiind urmat la scurt timp de lansarea EP-ului de debut, „Sunstone Voyager And The Clandestine Horizon” (2014), ca mai apoi acesta să fie succedat de albumul „Mapping The Moment With The Logic Of Dreams” (2015).
De unde a apărut această colaborare? Din câte se pare, cele două formații au pornit într-un mini turneu în toamna anului trecut, fiecare dintre ele promovându-și materialele apărute la acea vreme. În cele din urmă, s-a format o prietenie strânsă între membrii celor două proiecte, astfel încât aceștia au decis să lanseze un material mult mai special împreună. În fața noastră nu se prezintă un split (un material discografic la care două sau mai multe formații contribuie cu piese diferite), ci cu piese realizate efectiv în colaborare. Ca să fiu mai precis, Valborg a concertat în luna ianuarie a acestui an în București și a înregistrat alături de cei trei membri Bloodway în Studio-ul 148 al lui Marius Costache o piesă, „Karbon Winter”, urmată la câteva luni după de melodia „Ashes”, un instrumental realizat de chitariștii celor două trupe, Costin Chioreanu și Christian Kolf.
Din punct de vedere muzical, ne sunt prezentate două piese diferite, fiecare abordând genuri diferite: în timp ce „Karbon Winter” merge pe o latură post-metal, alterată fiind de influențe de doom și sludge, „Ashes” este mult mai atmosferică, situându-se undeva la granița între post-rock și drone. În prima dintre ele am putut asculta vocea lui Christian, care a răsărit puternic în peisajul instrumental creat de ceilalți membri ai celor două formații: se simt structuri mult mai grele, extrem de bine închegate și stilizate, acestea având viziune și autenticitate. „Ashes” este piesa mult mai calmă: mulți ar spune că este o creație experimentală, alții ar spune că nu întrece granițele post-rock. Cert este că piesa a fost construită pe un schelete de note dark provenite din clapă, urmată de o improvizație de acorduri pe chitară mult mai soft, posibil realizată de Costin (se poate identifica o mică amprentă a sa, personal amintindu-mi de proiectul său exclusivist, The Choir Of 13 Ghosts).
Nu pot încadra acest EP la un gen muzical anume pentru că mi se pare aproape imposibil de realizat acest lucru. Totuși, „Karbon Winter” mi se pare un material discografic foarte frumos realizat, pe care trebuie ascultat de cei care admiră munca celor două formații. Puteți găsi materialele la următoarele pagini de Bandcamp:
https://bloodway.bandcamp.com/
https://zeitgeister.bandcamp.com/