Noutăţi

URMA revine pe scena Underground Pub

URMA revine pe scena Underground Pub, joi, 5 Decembrie!
Fondată în primăvara anului 2003 la Cluj, URMA a îmbogăţit scena rockului alternativ românesc cu 4 albume de studio: „Nomad Rhymes” (2003), „Anger as a Gift” (2005), „Trend Off” (2007), „Lost End Found” (2013) şi cu apariţii live în România, Ungaria, Franța, Germania, Elveția, Marea Britanie și Turcia.
Trademark-ul sonor al trupei URMA a fost amprentat de îmbinarea armonioasă a chitărilor acustice și a diverselor elemente de percuție, în prezența instrumentelor de suflat, precum flautul, saxofonul sau trompeta.
„Buy me with a coffee’’, „Terminus”, „Cine iubește și lasă” și “Love Create Inspire” sunt fredonate cu patos la fiecare revenire pe scenă a formației, iar odată cu fiecare concert, URMA ne dezvăluie o nouă poveste, un nou line-up, un nou concept de show, purtându-ne de la o cântare într-o locație neașteptată precum o sală de cinema, scena Ateneului Român sau o clădire de patrimoniu aflată în pericol, la concerte cu o tematică inedită, cu un invitat special sau cu un scop umanitar.

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de cinci ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...