Rupem monotonia carantinei şi lipsa prezenţei locale (muzicale) pe la noi prin mediu cu un nou interviu cu o trupă plină de entuziasm, cât să ne molipsească de optimism, şi care va cuceri chiar şi-n lipsa unei scene fizice. Unclaimed Wreckage merge pe valurile sludge-ului, chiar dacă-n perioada asta doar pe Dâmboviţa, dar asemeni multora, influenţele care-i definesc sunt parte din fiecare membru care s-a alăturat proiectul, aşadar şansele să găseşti ceva pe propriul gust în „nebunia” ordonată a trupei depăşesc nivelul mediu. Viva la muerte este primul material al trupei care va vedea lumina zilei, însă vremurile grele nu doboară dorinţa de a simţi scena sub săriturile energice plănuite post-covidel. Despre album şi speranţe de viitor vorbim cu cei de la Unclaimed Wreckage.
Ce v-a dus tocmai înspre sludge?
Shobo: Mai degrabă sludge-ul ne-a ales pe noi decât invers, cel puțin eu simt în muzică nevoia de aer și de valuri, tendință care se regăsește foarte mult în sludge.
Ionuț: Gusturile noastre spre muzică și influențele muzicale ne-au adus să cântăm genul ăsta de metal, preferințele noastre au coincis și asta ne-a închegat binișor, am format un miez muzical din care sustragem idei, asta s-a observat din prima repetiție, ideile formate pentru prima noastră melodie încă din primul jam session acum aproximativ un an, melodia Viva La Muerte fiind compusă din riffuri grele, tobe ample și voce clasică solidă hard rock. Desigur îmbinăm acest gen: sludge metal, adică un sunet profund și puternic cu un tempo mai lent, cu alte genuri cum ar fi groove metal care e mai rapid, astfel născând practic un metal de „motor” cum ne place să-i spunem, cu toții având o paleta de preferințe destul de vastă.
Alex: E amuzant că întrebi asta pentru că eu cel puțin am impresia că fac mai mult groove. Personal, de vreme ce îs „motorul pieselor”, idk man.. doar așa am simțit să mă exprim legat de cum mă simt, de vreme ce I’m a man of few words. Iar Ionuț face o treaba excelentă în a verbaliza cum mă simt, iar Shobo accentuează excelent ritmul! Și oricum, dacă e sa mă întrebi pe mine, ce urmează sa lansăm îmbină elemente din mai multe genuri. Și din nou, nu a fost decis de la început să fie sludge sau ceva specific, ci doar așa mă exprim acum în perioada asta a vieții, iar băieților pare să le placă, deci mă bucur!!! În mare, păstram riff-urile care ne plac și de acolo we fuckin’ go for it dude! Cel puțin așa e de unde privesc eu!
Ce poveste are în spate albumul pe care-l pregătiți?
Ionuț: Liric vorbind nu există o poveste per se, dar fiecare melodie are o temă, sărbătoarea morții din melodia Viva La Muerte, cucerirea fricii din melodia Carbide, ambiția din Selfconsistency sau mesaje către obiceiurile vechi din melodia Fire and Brimstone, și desigur multe versuri pot fi interpretate diferit după cum dorește fiecare, la cât de abstract au fost compuse versurile lăsăam loc și pentru așa ceva. Am decis să punem numele albumului Viva La Muerte pentru că asta ar fi tema persistentă pe întregul album, în loc de a cădea pradă fricii morții, instigăm ascultătorul să înfrunte teama sau chiar să sărbătorească moartea, asta e rock’n roll și suntem stăpânii propriilor noastre vieți.
Shobo: Când vine vorba de povestea albumului, eu o privesc mai mult din punctul de vedere al sunetului. Albumul ăsta e o undă de șoc după o bombă atomică, sau cel puțin așa îl percep eu de fiecare dată când cânt, simt că îmi bubuie pieptul și sunt pe punctul de a mă rupe-n două. A pornit de la un sunet greu și masiv, fie el heavy metal, hard rock, strigate de război, ritualuri sălbatice, daune totale sau epave nerevendicate. La început am încercat să reprezentăm cât mai bine aceste lucruri dar acum ele au început să ne reprezinte pe noi.
Alex: Sincer, ca să nu regurgitez ce au zis băieții la întrebarea asta, o să spun dacă vrei de povestea mea personală, atunci când fac riffurile mă pregătesc să le arăt băieților ce am copt. În cazul ăsta, motivul din spatele albumului este dorința de a-i face pe români să reacționeze cu un “Mă bucur că se face metal d-ăsta și la noi!” când ne ascultă piesele. Vom ajunge la nivelul ăla? Acolo e loc doar să devenim mai buni! Deci sunt sigur!!! Voi ce ziceți?
Ce single de pe acesta îl reprezintă cel mai bine?
Shobo: VIVA X_X.
Alex: I can’t choose between ma babies, sorry ma dude, you can’t have shaorma without „de toate”!
Ionuț: Noi credem că melodia ce reprezintă cel mai bine albumul e chiar melodia cu același nume adică Viva La Muerte, dar asta ține și de ascultător
În ce fel v-a afectat planul de lansare al single-urilor și al albumului această perioadă?
Shobo: Sincer perioada asta nu a fost așa de rea pentru noi deoarece am putut să ne concentrăm pe asamblarea înregistrărilor de până atunci și completarea pieselor la care lucram. Deci niciodată nu a fost vorba de a bate pasul pe loc și chiar dacă nu putem să ne întâlnim momentan în studio, noi tot timpul lucrăm la câte un element sau detaliu al albumului.
Alex: Ne-am gândit cum să fim productivi și așa ne-a venit ideea de a pregăti toate piesele pe cât de mult posibil și suntem super entuziasmați legat de ce-o să vă arătam. În plus, avem la macerat și câteva lucruri pe care vrem să le încercăm în premieră pentru lumea muzicală, dar doar atât pot sa vă spun momentan. Hi hi!
Ionuț: Albumul nu este încă terminat, în momentul de față jumătate este compus dar ideile curg foarte rapid și pentru celelalte melodii. Am lansat un single pe lună iar restul melodiilor rămâne de văzut dacă vor fi lansate individual sau vor fi exclusive doar pe album. Felul în care am ales să le lansăm a fost astfel încât să le dăm un gust al sunetului nostru ascultătorilor cu cele trei melodii drept preview al albumului și să atragem o audiență cât mai mare și sperăm noi cât mai activă și loială trupei.
Cum ar arăta pentru voi mediul perfect în care să susțineți un concert?
Shobo: Mediul perfect ar fi oamenii dornici să ne asculte, concertul ar putea să fie oriunde și în orice condiții ba chiar lucrul acesta m-ar entuziasma și mai tare să cânt. Deci mediul perfect ar fi oamenii iubitori de Unclaimed Wreckage.
Alex: Am două răspunsuri pentru asta. Oriunde sunt oameni și o scenă, știu că eu și băieții o să cântăm din tot sufletul chiar și dacă sunt doar vreo 3 oameni prezenți acolo. Daaaaaar, ca să îmi împlinesc dorința mea de când eram mic, aș vrea să cânt pe o scenă la un festival masiv, doar pentru a știi cum se simte ceea ce au avut parte din totdeauna chitariștii mei preferați când se aflau într-un astfel de loc. Probabil că după concert, aș cădea în genunchi și aș plânge de fericire acolo! Shit would feel overwhelming! For me tho!
În ce trupă din ‚industria’ existentă v-ați regăsi cel mai mult?
Shobo: Cel mai apropiat feel ar fi cel al trupei KoRn, dar mai mult ne lăsăm purtați unde ne duce cântecul…
Alex: FUCKIN’ PANTERA, MA BROTHER! Cre’ că asta încapsulează totul.
Ionuț: Motorhead sau Down, ne regăsim în atitudinea de a persevera (înafară de toboșar care e un șoarec) și suntem în muzica asta ca la noi acasă, asta știm să facem cel mai bine, plus lucrăm la genul ăsta de muzică, pe cât de antrenant pe atât de puternic emoțional.
Mulțumim!
Shobo: mersi la fel.
Ionuț: și noi
Alex: Mulțumesc și eu pentru interviu de-asemenea, mi-au plăcut întrebările! Voi chiar vă pricepeți la asta.
