Anul 2024 a fost unul bogat în noi albume progresive, cu întoarceri triumfale ale celor mai mari nume din prog și materiale care acoperă o gamă largă, indiferent de ce parte a genului te regăsești. Fără o ordine anume, haideți să explorăm topul meu personal al celor mai bune 10 albume ale anului.
Opeth, The Last Will and Testament
Întorcându-se simbolic atât pe scenă, cât și în trecutul lor, noul album Opeth reunește diferitele ere ale discografiei lor extrem de ingenioase, dar și fanii trupei. Growl-urile sunt din nou în prim-plan, sfărâmând așteptările și restabilind statutul trupei ca maeștri nu doar ai prog/death-ului, ci practic ai oricărui gen care părăsește studioul lor și geniul lor creativ. Recenzia completă poate fi citită aici.
Ihsahn, Ihsahn
Chiar și Ihsahn se întoarce într-un mod dramatic, fără a se feri de măreție. Albumul este marcat de o producție impecabilă, de o îmbinare teatrală și inteligentă a vechiului Ihsahn cu direcții futuriste, amestecând elemente care par a fi scoase dintr-un hit de pe Broadway cu extremul care a definit și redefinit genul, acum câștigându-și un nou nume, iar acest nume este echivalent cu Ihsahn, în orice formă sau mod în care alege el să se exprime creativ.
Leprous, Melodies of Atonement
Leprous s-au abătut oarecum de la începuturile lor de ceva timp, păstrându-și însă unicitatea, pe care o pun pe tavă fără îndoială cu fiecare album. Melodies of Atonement nu face excepție, elementele tehnice fiind complet amestecate cu melodiile emoționante și experiențele dureroase din viață la care fiecare dintre noi se poate conecta. Avem totuși mai multe accente din începuturile lor decât pe albumele anterioare, iar unele acrobații vocale sunt excepționale și, fără îndoială, te atrag și te îneacă în melancolii copleșitoare.
Blood Incantation, Absolute Elsewhere
Un album ciudat pentru a fi inclus complet în acest top, dar Blood Incantation este în sine o îmbinare ingenioasă a atâtor genuri, încât ar putea face parte din orice clasament. Trupa mi-a atras atenția acum ceva timp cu metalul lor cosmic de death prog post-atmosferic. Este, fără niciun dubiu, unic, puternic, exploziv, tehnic și destul de extraterestru, chiar dacă nu sunt singurii extratereștri din acest articol.
VOLA, Friend of a Phantom
VOLA a devenit un nume consacrat în rândul proggers-ilor datorită faptului că sparge barierele adăugând pop, synth-uri, breakdown-uri explozive și o voce extrem de talentată pe fundalul genului. Friend of a Phantom nu face excepție și surprinde nu neapărat prin faptul că aduce ceva nou, ci prin iscusința și execuțiile impecabile ale… păi, cam tot ce fac. Melodic, complicat, navigând printr-un vârtej de subiecte socio-politice cu emoție dar și structuri ciudate, albumul este cât se poate de plăcut.
Devin Townsend, PowerNerd
PowerNerd scoate în față un Devin jucăuș, așa cum ne-am obișnuit, și puternic din toate privințele. Abordarea sa, aparent fără efort, de a compune muzică, nu dă greș niciodată în a ne lăsa cu gurile căscate, iar acest album îl regăsește mai deschis emoțional ca niciodată, mai autentic decât oricând și pur și simplu bucurându-se de ceea ce face.
Bent Knee, Twenty Pills Without Water
Acesta poate fi albumul meu preferat de la Bent Knee. Știm deja că le place să experimenteze. Mult. Deși acest lucru poate fi ceea ce i-a atras pe unii la ei, poate și deveni copleșitor din când în când, dar se pare că cu acest album au găsit echilibrul perfect între experimental și talentul pur pe care fiecare membru al trupei îl are, pentru că acesta este fără îndoială acolo. Versurile emoționante, livrate frumos către ascultător, mi-au captat atenția imediat și ireversibil.
Big Big Train, The Likes of Us
Nu putem ignora una dintre cele mai mari trupe care încă mai activează pe scena prog rock-ului de astăzi, iar cu al 15-lea lor album, trupa jonglează cu elemente teatrale, claviaturi ce se joacă cu notele și aducerea prog-ului din anii ’70 în nebunia modernă. The Likes of Us este plin de aventură, dramatic, emoționant și într-un mod interesant expus ascultătorilor săi.
Alcest, Les Chants De L’Aurore
Alcest este și va rămâne una dintre trupele mele preferate, care poate picta cu atât de multă subtilitate murmurele liniștite ale minunilor din natură, păstrându-și în același timp putere brută care sfâșie acea liniște. Noul album îi regăsește pe aceștia maturizându-se, găsindu-și cu adevărat calea proprie, una plină de uimire, emoții, solitudine și meditații simultan profunde și violente.
Rendezvous Point, Dream Chaser
Baard a avut un an plin și a doua sa trupă din acest articol se întoarce cu un nou album care cu siguranță încapsulează talentul său, dar vocile sunt cele care schimbă registrul. Intens, melodic, mult mai orientat spre prog și cu exact cantitatea potrivită de tranziții, noul album este destul de plăcut și urmează bine ideile lansării anterioare.
OU, II: Frailty
Am dat peste această trupă prin Devin și am fost cel puțin surprinsă. Compoziții frumos puse cap la cap, vocal feminin intens și plin de forță, execuții clare și, în general, ceea ce definește un album extrem de bine pus la punct, chiar mai matur decât precedentul.
Caligula’s Horse, Charcoal Grace
Caligula’s Horse și-a găsit locul sigur și, fără îndoială, acest lucru îi scoate din mulțime. Vocea lui Jim este expusă impecabil și, ca întotdeauna, plină de emoție, iar instrumentalul este din nou un amestec captivant de talente.
Midas Fall, Cold Waves Divide Us
Având un public mai mic, această trupă a găsit rețeta secretă pentru un echilibru perfect între emoție și tranziții subtile, pasaje dureroase și demonstrații de forță ale complexităților executate magistral. Albumul scoate la iveală un sentiment sumbru și delicat din întregul său, dar surprinde ascultătorul cu mișcări constante.
Evergrey, Theories Of Emptiness
Evergrey se află într-o călătorie de mai bine de 10 ani de a se regăsi și de a-și crea un sunet care să-i identifice imediat din mulțime. Noul album urmează același drum și, sincer, nu ai multe de spus despre el și cu siguranță nu negativ. Trupa are chiar un nou membru în trupă care ajută la creșterea procesului lor creativ puternic, iar prospețimea poate fi simțită în noile piese.
The Pineapple Thief, It Leads to This
Același lucru se poate spune și despre TPF, ca despre Evergrey. Ascultăm acest album și simțim că deja îl cunoaștem. Sentimentul de familiaritate provine din armoniile delicate, atât vocale cât și instrumentale, fără a uita să ne facă să sperăm și să ținem la visele noastre, chiar și în mijlocul suferințelor devastatoare.
