Noutăţi

Timpuri Noi revine în clubul Capcana

Sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 20.00, formația Timpuri Noi revine în clubul Capcana într-un concert LIVE pentru publicul timișorean. Deschiderea concertului va fi asigurată de trupa A Csajod din Cluj Napoca.

Formația Timpuri Noi a apărut în 1983 la București din inițiativa lui Dan Iliescu. Fiind în plin regim comunism, versurile melodiilor aveau un mesaj puternic social, ceea ce a făcut ca trupa rămână underground până după căderea regimului.

Au urmat anii ‘90 care au dus trupa pe culmile cele mai faimoase ale industriei muzicale din țară, devenind simbolul rock-ului românesc al ultimelor decenii și, în formula actuală, vocea rockului cu mesaj puternic, elaborat, inteligent și acid.

De la înființarea trupei, Dan Iliescu a fost prezent în Timpuri NOI în calitate de compozitor și chitarist. Începând cu anul 2011, după plecarea lui Adrian Pleșca (Artanu), Dan Iliescu și-a asumat și rolul de solist, continuând misiunea muzicală asumată în urmă cu câteva decenii. Pentru cei care nu știu încă, Dan Iliescu este compozitorul tuturor hiturilor pe care publicul le știe atât de bine: Stere, Tanța, Adeline, Luca, Helga, Bordelul Mov, Catran, Nato, Tată… iar lista poate continuă.

În deshiderea celor de la Timpuri Noi, trupa A Csajod va face încălzirea publicului cu piesele lor funck rock pline de umor. A Csajod a apărut în Cluj în noiembrie 2017 și cânta piese în engleză și maghiară inspirate din viața personală a membrilor trupei.

Ultimele bilete pre-sale la concert costă 30 de lei și se pot procura de aici: https://www.iabilet.ro/bilete-timpuri-noi-a-csajod-live-intimisoaracapcana-46333/ Accesul în seara concertului costă 40 lei.

Mai multe detalii despre eveniment pe Facebook: https://www.facebook.com/events/363702004514125

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...