Noutăţi

THY ART IS MURDER / FALLUJAH / NEGATIVE CORE PROJECT

Pe 07.07.2016, CLUB FABRICA

fallujah

Thy Art Is Murder – deathcore – Australia

Thy Art Is Murder este una din cele mai de succes formaţii australiene din segmentul deathcore, lansaţi în 2006 şi având la activ trei albume full-length, cu un al patrulea ce va fi lansat de Nuclear Blast, acest nume a devenit şi prima formaţie de metal extrem care a ajuns în Top 40 Australia.

Puternic promovaţi de conaţionalii Parkway Drive cât şi prin alte turnee mondiale cu artişti etalon ai genului, Thy Art Is Murder s-au remarcat prin stilul nonconvenţional de a îmbina muzica deathcore cu numeroase influenţe din zona extremă a metalului, propulsate de o temă lirică bazată deseori pe anti-creştinism. Chiar şi în urma acestui succes, solistul C.J. McMahon a decis părăsească formaţia la finele lui 2015, motivând dorinţa de a se focusa asupra familiei cât şi imposibilitatea de a se întreţine financiar de pe urma concertelor. Ca rezultat direct, formaţia l-a co-optat pe Lochlan Watt, solist în grupurile asutraliene Colossvs, Nuclear Summer, alături de care Thy Art Is Murder va concerta şi în România.

Fallujah – progressive death metal – S.U.A.

Aflaţi la a doua vizită în România, Fallujah este cotată în acest moment drept etalon al genului progressive death metal, mai degrabă consideraţi pioneri a ce a devenit subgenul Atmospheric Death Metal. Luând naştere în 2007, Fallujah au reprezentat întotdeauna un exemplu al determinării şi eticii, investind aproape tot timpul avut la dispoziţie în ce a însemnat turnee mondiale cât şi compoziţie/înregistrare. Iar cel mai nou album, Dreamless, lansat de Nuclear Blast, este considerat în unanimitate drept cel mai bun disc al acestui grup american şi totodată unul din cele mai reuşite albume ale anului.

Negative Core Project – deathcore/groove metal – România

Grupul român va fi prezent în ambele concerte din România, fiind de altfel una din cele mai perseverente formaţii autohtone din underground, remarcânduse printr-un sound aparte. În 2012 trupa a lansat primul album – „Spread the Disease”, imediat după apariţia primului videoclip oficial, „Psalm of Mockery”, promovate printr-un turneu împreună cu “Eufobia” (BG) şiSoul Sacrifice” (TUR). Feedback-ul primit a fost pozitiv şi trupa a deschis concertele Napalm Death (2011 – Wings Club), Brujeria (2012 – Silver Church) şi Veil of Maya (2013 – Fabrica).

În aprilie 2015, Negative Core Project lansează al doilea material discografic – „Silence is Betrayal”, urmat de un turneu de promovare în oraşele din ţară, alături de prietenii de la Cap de Craniu.

Biletele vor fi disponibile spre vânzare în reţeaua Eventbook.ro (din dată de 12 mai) la preţul de 50 de lei. La intrare, preţul va fi de 60 de lei, în limita locurilor disponibile.

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...