Editoriale

The Grey Area: Vladimir Gheorghiu, Riot Monk și Jinxy Von D’Ers

*The Grey Area – o nouă mini-serie de editoriale realizate în colaborare cu Patricia Bîea (interviu – RoadkillSoda, Psychedelicious) și Vladimir Gheorghiu (foto), intitulată The Grey Area. Zona „gri” pe care vrem să v-o descriem cuprinde oamenii din spatele scenei de underground, oamenii din spatele muzicii. Nu cei la care vă gândiți neapărat atunci când aruncați un ochi pe scenă sau când pășiți pragul unei incinte. De la muzicieni și până la cei care susțin scena mai mult sau mai puțin vizibil, sperăm să ajungem la cât mai mulți dintre ei cu aceste editoriale. 

Vladimir Gheorghiu este un deja un nume sonor în rândul fotografilor de underground, chiar dacă ia în stăpânire și scena din când în când, nerezumându-se doar la a sta în fața ei. Cu experiență în a construi imaginea oficială a unei trupei, mai ales, dar și în a surprinde sentimentul raw pe care scena de underground îl transmite, precum și a unui festival, fie el de dimensiuni mici sau mari, Vladimir a activat precum vocal în Wooldozer, iar acum ia publicul prin surprindere prin apariții neprevăzute în concertele trupelor de care se ocupă vizual: Riot Monk și Jinxy Von D’Ers.

Riot Monk este o trupă cu o constantă prezență pe scena noastră, mai ales în ultimii ani, șocând atât prin pasul masiv pe care l-au făcut în felul în care-și construiesc imaginea, dar și prin conceptul muzicii. Cu un proaspăt single abia ieșit din cuptor, Simple Circle, și o tonă de planuri pentru viitor, trupa își întărește statutul, atât muzical, cât și vizual, în rândul publicului mioritic, pe zi ce trece.

Cei de la Jinxy Von D’Ers au luat-o de la zero de curând cu o nouă voce, o nouă viziune și o extindere a aripilor muzicale dincolo de granițe. Asta nu poate să însemne decât noi surprize venite din partea acestora, după ce, deja au reușit să cucerească audiența printr-o voce feminină caldă și un instrumental care poate alina orice auz.

Partea 1 – Vladimir

Când ți-ai dat seama că muzica, pentru tine, înseamnă mai mult decât ceva care să se audă în fundal?

Relativ târzior, spre clasa a11-a, a 12-a. Poate chiar anul 1 de facultate, când am ajuns în București și când am început să fac poze, să scriu, să merg la multe concerte, să văd și să trăiesc ceea ce doar visam.

Faci parte la rândul tău dintr-o trupă? Dacă da, cum ai ajuns să faci ceea ce faci acum pentru trupa X?

Am făcut parte dintr-o trupă. Acum, în mod oficial, nu. În mod neoficial, pe lângă poze și artworkuri, dau cu vocea în ambele trupe din acest interviu, atât live cât și în studio, și iau parte la cel puțin 90% din concertele lor. Cu Jinxy m-am cunoscut la prima lor ședința foto cu mine, în formula veche, iar pe Riot i-am pozat în concert la concursul GBOB 2016, în Sibiu.

Crezi că e suficient ca muzica în sine să promoveze o trupă?

Nu, clar nu e destul. Unii ar zice că e trist, eu zic că muzica nu a fost suficientă niciodată. Imaginea, gura mare, relațiile și prieteniile, prezența în online, atitudinea pe scenă, toate merg mână în mână în promovarea unei trupe.

Cum ai defini succesul unei trupe?

Să cânte ceea ce le place, să aibă oameni prezenți la concerte indiferent de oră, slot, oraș. Să descopere că muzică și mesajul lor a marcat în mod vădit cel puțin un om. Oh dar vai, și de ce nu, să-și câștige existența din muzică.

Cum ai defini target-ul ideal al trupei?

Cred că target-ul reprezintă lucrurile enumerate mai sus legate de succes.

Spune-ne o piesă care te-ar descrie cel mai bine.

Un ghiveci catchy alcătuit din rock’n’roll, southern, country, pop punk și puțin hardcore. Dar poate puțin clișeic, piesa în care mă regăsesc este Frank Sinatra – My Way.

Online vs IRL – așteptări la concerte, feedback, interacțiune cu trupa.

În online, totul pare happy happy-joy joy, sold out-uri, hoarde de fani, groupies, rockstar life, endless vacation. Dar IRL, mai greuț.

Care crezi că sunt cele mai importante site-uri/locuri unde ar trebui să fie prezente trupele?

În România, e destul de clar și, poate, un pic mai ușor: Facebook, Youtube, Insta, Spotify. În alte țări se folosesc intens și se pune mare accent și pe: Bandcamp, Twitter, Soundcloud, Gigmit, Bandsintown, chiar și Ebay… Sunt trupe care le folosesc și la noi, dar nu sunt atât de relevante în spațiul mioritic.

Cât de importantă crezi că e abordarea vizuală (photo, video, postere, proiecțîi) în comunicarea unei trupe?

Extrem de importantă, e complementară muzicii, dar uneori o poate întrece ca importanță. Este strict părerea mea: o poză mai bună, o abordare vizuală mai îndrăzneață, un video mai tranșant bate o piesă bună. Sau, îi câștigă un ascultător în plus. Cred că ochiul este mai ușor de atras decât urechea.

Care crezi că e cea mai bună metodă de a promova muzicienii în prezent și de a ajunge la public?

În prezent e nevoie de o muncă extrem de asiduă pe toate planurile: înregistrări, social media, concerte, poze, videoclipuri, merch, producție. Efectiv, o trupă trebuie să se facă remarcată din toate punctele de vedere. Și e greu. Pentru muzicieni, e greu. Nu poți și uneori nici nu vrei să te pricepi la toate. Dar de asta există “The Grey Area”.

Ce nu ar trebui să facă o trupă pentru a crea buzz în jurul ei?

Cred că o trupă nu ar trebui să facă prea multe compromisuri și sacrificii pentru a crea buzz. Sunt sigur că multe trupe au renunțat, încălcat sau alterat, cel puțin o dată, un principiu fundamental din “regulamentul intern” pentru a crea puține valuri. Chiar dacă valurile astea înseamnă un om în plus la concert sau să vină într-un tricou gri în loc de negru. Pentru mine, e în regulă, e uman. Atâta timp cât ești moderat, nu exagerezi cu aceste decizii doar pentru a te face remarcat de amorul artei, e ok.

Up & Downs – cea mai mișto experiență pe care ai avut-o făcând ceaa ce faci pentru trupă / cea mai puțin plăcută.

Up – Cu Jinxy von D’Ers – când am ajuns cu ei la Electric Castle și în Germania. Nu neapărat concertele în sine, cât experiență, drumul, glumele și discuțiile de atunci.

Down – Cu Jinxy von D’Ers – Când microfonul meu e dat prea încet.

Up – Cu Riot Monk – când mi-am vandalizat balconul ca să fotografiez coperta viitorului lor album (încă nelansat). Detalii mai jos, la un răspuns dat de Lori.

Down – Cu Riot Monk – Când microfonul meu e dat prea încet.

Ce crezi că poate transforma un concert bun într-unul memorabil?

Atitudinea trupei. Bucuria trupei de a cânta. Sau nervii, suferință. Din păcate, văd multe trupe care par că nu se simt bine pe muzica lor. Parcă nu o simt, efectiv. Zici că nu e copilul lor și nu sunt 100% acolo. Muzicieni buni și concerte bune sunt gârlă. Gââârlă. Dar când susții un concert, manifestă-te dom’le de parcă e prima zi de vacanță + Crăciunul + Woodstock + Armaggedonul laolaltă, scoate emoțiile alea în făță, indiferent de care sunt și care e genul muzical interpretat.

Ce ai schimba la scenă locală, realistic vorbind? De unde ai începe?

Aș zice oamenilor să aibă mai mult curaj. Nu exces de zel, doar curaj. Și încredere în ei și-n arta lor. Dacă cânți electro pop, dar vrei un scream pe o piesă, fă-o. Dacă vrei să zici “pwla” (că “fuck” e oricum ok, nu?) într-o postare sau comunicat de presă, fă-o. Dacă nu vrei să vorbești cu publicul în concerte, fă-o. Dacă vrei să tragi cu blitz la Sala Palatului, fă-o.

Atâta timp cât motivele și scopul tău sunt clare și acțiunea pe care o faci te definește și ajută la propagarea artei tale, nu văd ce e rău. Desigur, nu va fi pe placul tuturor și foarte ok și normal acest lucru.

Dacă s-ar pune bazele unei comunități unite, credeți că ar avea vreo șansă să prospere și să existe în scena de acum? De ce da, de ce nu?

Mmmm, deja există, dar nu prea… Sunt niște comunități, dar parcă nu ajung să-și atingă scopul, să înflorească. Nu sunt stăpân pe subiect, deci nu am o părere avizată. Dacă ar fi să nu meargă, ar fi din cauza oamenilor care se tripează mult prea mult pe diferențele minore dintre ei.

De exemplu: “Hei, sunt fan Machine Head! Hei, și eu! Hei, mie-mi place cum bagă rap Robb Flynn! Ah, poser, ești de căcât!”

Credeți că trupele existente se bazează pe PR? Unde se pierde legătură cu publicul pentru ele? Credeți că trend-ul muzical influențează alegerile de stil ale noilor trupe?

Nu cred că trupele se bazează pe PR, în schiiiimb, majoritatea trupelor chiar se străduiesc să comunice cu fanii, chit că-s puțini. Ceea ce e foarte cool și de apreciat! Cred că publicul e cel care e cam leneș și nu vrea să se deschidă puțin…

Da, clar noile trupe merg după trendul muzical în care se nasc. Dar sunt și trupe care iubesc old school-ul.

Partea 2 – Riot Monk/Jinxy Von D’Ers

Cât de importantă e comunicarea cu publicul (social media, communicate de presă, etc) în promovarea trupei voastre?

Cătălin: Este un element foarte important. Alături de apariții media și interviuri e cam singura și cea mai la îndemână modalitate să îți faci cunoscută muzica sau trupa și să obții evenimente. Depinde însă și cum o faci.

Lori: Comunicarea în online (Social Media, comunicate de presă) aș zice că, la momentul de față, este cam 20% din comunicarea trupei, atât ca importanță cât și ca impact. O văd ca pe un lucru utilitar, necesar, dar care trebuie susținut de personalitatea trupei, live. Pentru că dacă o arzi hardcore pe online dar imaginea trupei în concerte și în discuții face to face cu fanii nu e în concordanță la cum bați din clonț pe net, n-ai făcut nimic.

Cât de mult crezi că pun accent promoterii pe numerele și prezența unei trupe în Social Media?

Cătălin: Din punctul meu de vedere ar trebui să primeze muzica și live-ul furnizat de trupă. Nu o dată s-a întâmplat să descopăr formații cu puțină expunere în Social Media cu piese sau chiar albume foarte bune și care să sune impecabil live. Dar, din păcate, în anii aceștia nu e suficient să faci o muzică bună sau să cânți bine. E nevoie de mult mai mult. Întorcându-mă la întrebare, da, cred că vizualizările de pe Youtube sau numărul de fani de pe Facebook influențează decizia promoterilor. La fel și numărul și calitatea aparatiilor live.

Lori: Mult, asta e clar. Dar depinde și de promoter. Unii ar acceptă promovarea doar pentru un fee în timp ce alții se uită și la felul în care trupa comunică, dacă se potrivește cu idealurile lor. Aș menționa totuși că mai importantă este creșterea acelor numere și constanța prezenței decât un număr de like-uri, vizualizări sau o imagine anume.

Ce părere ai despre promovarea online plătită?

Lori: Clar, da! Sunt de acord cu ea, o folosesc și mă ajută enorm să transmit mesajul trupei la cine trebuie and beyond. Și să fim sinceri, dacă crezi că totul se reduce la organic și la viral în 2019, când suntem atâtea trupe, atât mici cât și mari, care se bat pentru atenția urmăritorilor, atunci ar fi bine să faci un pas în spate și să analizezi problema la rece și să îți revizuiești așteptările. Până la urmă, promovarea online face parte din strategia de promovare a trupei și are bugetul ei, e perfect normal.

Cum s-a schimbat comunicarea și promovarea trupei voastre de-a lungul timpului și în tandem cu evoluția a tot ce înseamnă online?

Lori: Trial and error dar destul de haios aș zice. Am avut o perioadă când 99% din postările din online erau foarte PC, ”mulțumim X, mulțumim Y”, dar după ce am început să creștem am ajuns la concluzia că trebuie să ne obișnuim publicul cu limbajul nostru chiar dacă asta înseamnă o vânătă și o caisă ici colo, apoi am avut primul foto shoot profi cu Vladimir prin 2016 când ne-am dat seama că suntem frumoși și că și aici ne putem pune amprenta și personalitatea. Acum avem fotografii profi cu coarne, lipiți de un geam, durere la vânătă. Nu ne dăm în lături nici din reclame să folosim un limbaj nealcoș maramureșenesc. Azi deja avem o imagine și un limbaj consolidat care nu e nimic altceva decât felul în care suntem noi de fapt. We stick to our guns și fanii observă acest lucru. Știu la ce să se aștepte de la noi și știu că nu trebuie să se comporte altfel când ne întâlnesc.

Cum poți convinge un public la care nu ai acces să vină măcar o dată la un concert de-al tău?

Cătălin: Publicul îl poți convinge doar dacă reușești să te expui, iar unde te expui și cum faci asta contează foarte mult. Fie că ai o piesă bună difuzată pe radiouri alternative ascultate, fie că reușești să faci parte dintr-un event mare spre foarte mare, toate contează și îți vor aduce public dacă ai constantă. Cu cât apari mai mult, cu atât aduni un public mai mare. Sigur, vorbim din perspectiva unei formațîi care crește relativ organic, fără bugete de marketing de mii de euro pe fiecare produs lansat.

DIY sau oameni specializați pe diverse zone, de ce are nevoie o trupă?

Lori: Oameni specializați cu spirit DIY! Vladimir cred că e cel mai bun exemplu. Știe ce face dar în același timp îi place să exploreze idei ceea ce în colaborarea noastră a fost mână de la dumnezo! Nu o singură dată s-a întâmplat să îi arunc lui Gheorghiu o idee și apoi să transpirăm împreună până ce am scos-o la capăt. Cele mai recente aventuri au fost artwork-urile pentru ultimele piese, Riot Day și Simple Circle, clipul pentru Riot Day, unde am colaborat în același spirit cu Matei Marcu. Cea mai hardcore treabă specializată DIY a fost vara trecută când am făcut coperta pentru albumul pe care îl pregătim de lansare. O săptămână în Dristor, 30 de lumânări luate de la BOR, candele, crizanteme, beri peste beri, sânge într-un borcan, totul pregătit DIY dar rezultatul arată parcă scos din studio. Dar despre povestea asta o să vorbim altă dată.

Ați fi dispuși să plățiți un PR sau o agenție?

Cătălin: Da, cu siguranță. Însă, consider că înainte de orice strategii de publicitate și comunicare, succesul unui PR sau al unei agenții depinde 90% de conținutul furnizat de formație. Fără conținut, e doar tehnică de marketing care pe termen lung nu rezistă și nu atinge așteptările dorite. În concret, un PR bun te poate ajută să comunici mai bine sau mai eficient cu condiția să ai conținut consistent pe care să îl comunici. Pe de altă parte, dacă o formație nu are „succes” sau nu reușește să treacă anumite praguri, nu este din cauza lipsei unui PR bun. Cred că partea de PR capătă o importanță cu adevărat sporită atunci când ai rezolvat alte capitole, și anume ai reușit deja să generezi apariții, evenimente, cu alte cuvinte, ai reușit deja să te expui suficient. Dacă ai un PR care să poată face și asta, adică să genereze apariții, atunci ești cu adevărat norocos. Sunt mai mulți PR buni în România decât manageri sau impresari buni (aceștia sunt extrem de puțin). Provocarea cea mai mare rămâne aceea de a genera apariții și nu neapărat de a comunica profesionist un eveniment important sau o reușită.

De cât timp lucrați cu Vladimir și ce face mai concret pentru trupa voastră?

Lori: Din 2016 colaborăm cu Vladimir. Eu m-am împrietenit cu dânsul încă de atunci când o frecăm la job pe Facebook și vorbeam vrute și nevrute despre trupe, imagine, sound, atitudine. Ne-am împrietenit instant. De acolo ne-am zis să punem în practică ideile care ne vin. În Riot el se ocupă în mare parte de aspectul vizual și întotdeauna am avut încredere în ceea ce propune. Mai nou, pe lângă foto-video-imagine, Vladimir ni se alătură și pe scenă ca guest vocals și mi-e cam frică să nu plătim standuri de microfoane și carduri din cauza lui. N-are nicio taină să sară în fața omului și să îi urle că ”He s where he belongs”.

Cătălin: Cu Vladimir lucrăm în mod continuu din 2017, când ne-a făcut primul shooting foto. Ne-a plăcut foarte mult viziunea lui pe partea foto și modul cum reușește să redea în imagini atmosfera concertelor noastre. Practic, este prezent la mai toate evenimentele JINXY VON D’ERS, fie că vorbim de concerte, apariții media, photo shootinguri sau filmări de clipuri. Ne ajută foarte mult pe partea de imagine și de cele mai multe ori urcă și pe scenă cu noi și cântă câteva piese. Este parte din echipă și contribuția lui este foarte importantă pentru trupă.

Crezi că e important să aveți viziuni comune cu oamenii care fac parte din echipa trupei? Dincolo de relația profesională…

Lori: Da! După cum ziceam, asta a făcut colaborarea cu Vladimir una lină și productivă. Deși nu ne înțelegem la fiecare aspect, ceea ce e perfect normal, scopul și durata călătoriei e una comună. Vedem poteci diferite dar amândoi vrem să ajungem pe același pisc.

Cătălin: E important să asculți și alte păreri. De multe ori ești subiectiv și din dorința de a face cât mai mult poți avea o percepție distorsionată asupra lucrurilor sau a rezultatului. Apoi, la fel de important este să ai o relație bună sau solidă cu oamenii cu care lucrezi, să ajungi să ai încredere în opiniile lor. Cel mai dificil este să construiești echipa care să funcționeze în întregime după aceleași reguli și aceleași scop, să vrea să crescă împreună. Dacă trupa funcționează și se dezvoltă, toată echipa are de câștigat. Provocarea este să găsești oamenii care să compună echipa. Restul, este efort colectiv.

Crezi că e nevoie de o comunicare constantăîntretrupăși oamenii cu carelucreazăsau doar punctual pe task-uri? (Amândoi)

Lori: Constantă, în cazul de față. Dacă aveam să colaborăm cu un fotograf anume pentru o singură ședință, nu aș fi văzut rostul comunicării constante. Dar în cazul lui Vladimir, știe absolut tot ce se petrece în trupă și asta cred că îl ajută maxim când vine vorba de luat decizii din punct de vedere vizual.

Cătălin: E nevoie de seriozitate și multă implicare. A face muzică rock într-o țară fără tradiție în direcția asta este o muncă de mare sacrificiu. Este o investiție fără nicio garanție, necesită bani, timp, energie și multă răbdare. În concluzie, dacă nu eșți cu adevărat pasionat de muzică și spiritul rock’n’roll, mai bine stai liniștit și te ocupi de altceva. Majoritatea oamenilor care încep proiecte de trupa nu știu sau nu sunt conștienți de ce presupune o trupa (nu numai, dar mai ales rock) sau efortul de a o face cunoscută. A ține formație rock activă presupune mult mai mult decât a urca pe scenă și a pune poze pe Facebook cu tine pe acea scenă. Da, este nevoie și de comunicare, dar echipa trebuie să ajungă să aibă și să înțeleagă acel scop comun, și anume să construiască și să ridice brandul la care lucrează. Cu oameni de calitate care au un scop comun, comunicarea vine firesc, nu e nevoie de tehnici speciale.

Care e diferența de impact pe care ai remarcat-o în cazul trupei când vine vorba de muzica live vs. muzica înregistrată în studio?

Lori: Pe înregistrările de pe EP1 am văzut o diferență cer-pământ, lucru observat de fani, colaboratori și chiar și Vladimir când ne-am văzut pentru prima dată la GBOB Sibiu în 2016. Eram niște juni extaziați de faptul că avem piesele înregistrate dar live era haos, ridicăm monoliți cu piesele care pe CD sunau mai moale. Ultimul material l-am înregistrat în Deva la Lowbass5 Studio a lui Adrian Bilă care știe ce înseamnă carne. La fel, și noi am știut ce așteptări avem de la sound. Dar încă sunt de părere că live se întâmplă totul, n-ai cum să captezi pe CD un show live.

Cum ai defini publicul trupei?

Cătălin: Surprins de ce am furnizat până acum și de ritmul în care am făcut-o, pretențios, cu așteptări mari. Deci, pot spune că simțim presiune, iar asta înseamnă că ceea ce facem nu este în zadar.

Ce v-ar face să renunțați la ce aveți acum?

Lori: În momentul de față, nimic. Poate o sănătate mintală șubrezită dar chiar și atunci tot ne-am găsi motiv să băgăm mai departe.

Ați fi dispuși să vă vindeți drepturile unor case de discuri? Cât de multe știți despre ce presupune acest lucru?

Cătălin: Am făcut-o din ziua în care a debutat JINXY VON D’ERS. Nu poți să le ai pe toate și nu poți să faci toată treaba singur. În plus, e bine să ai parteneri, iar Universal Music România (casa de discuri cu care lucrăm) este partenerul nostru cu care ne consultăm atunci când luăm decizii cu impact asupra creațiilor noastre. Știm cam tot ce presupune activitatea de înstrăinare a drepturilor și asta e foarte important pentru că te poate ajuta să înțelegi mai bine ce ai de făcut.

Ce crezi că se va schimba în industria asta în următoarea perioadă?

Lori: În ”industria asta”, frumos spus. Deja se văd schimbări. Sunt agenții de booking care știu ce vor oamenii pentru că fac parte și ei din publicul care merge la concerte. Nu s-au urcat într-un turn de fildeș iar acum putem să vedem trupe mișto atât în crîșme cât și la festuri la care nu te-ai aștepta să le vezi. Cred că industria e într-un proces de umanizare. Până la urmă e un business, se urmăresc profituri, e normal, dar se urmărește și o oarecare educare a publicului. Plus că există trupe care sunt total pe lângă status quo-ul monștrilor sacri și au succes și nu doar în underground. Dar schimbarea trebuie să vină în primul rând de la trupe. Să lase naibi formele fără fond pe pretextul că asta prinde și afară, goana asta după succes cu exemple de trupe străine și un sound anume fără să ia în considerare spațiul geografic, situația socio-economică din care aceste trupe vin și nu în ultimul rând MUNCA pe care acestea au depus-o ca să ajungă unde sunt cu stilul lor. Găsește-ți, naibi, stilul și fructifică-l, nu te baza pe curente și bagă mare la lucru! Pentru că public este! Îi plin de oameni și sunt flămânzi după muzică bună, nu nouă, nu neapărat cool, ci bună! Asta cred că va duce și la schimbarea industriei care, până la urmă, e doar un simptom.

Cătălin: Interesul pentru muzica bună a crescut cu siguranță. Asta mă face să cred că în următorii 4-5 ani vor mai apărea unul sau două festivalurile importante care să fie orientate spre muzică alternativă, inclusiv rock. Probabil încă un radio și suficient de multe formații bune care nu știu cât vor rezista sau cum vor evolua. Dar cam atât. Nu avem o piață solidă, prin urmare e greu să faci predicții. Este important să valorifici tot ce oferă piață din țară și în paralel să încerci să duci muzica ta și în alte țări, măcar din regiune dacă nu în zonele cu tradiție serioasă. Trebuie încercat, insistat și produsă cât mai multă muzică bună. Restul e destul de imprevizibil. De aceea spuneam la începutul interviului că trebuie să îți placă foarte mult să faci muzică, să ai formație și vrei cu adevărat să investești în zona asta.

Interviu: Patricia Bîea

Foto: Vladimir Gheorghiu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentează

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top