Începem astăzi o nouă mini-serie de editoriale realizate în colaborare cu Patricia Bîea (interviu – RoadkillSoda, Psychedelicious) și Vladimir Gheorghiu (foto), intitulată The Grey Area. Zona „gri” pe care vrem să v-o descriem cuprinde oamenii din spatele scenei de underground, oamenii din spatele muzicii. Nu cei la care vă gândiți neapărat atunci când aruncați un ochi pe scenă sau când pășiți pragul unei incinte. De la muzicieni și până la cei care susțin scena mai mult sau mai puțin vizibil, sperăm să ajungem la cât mai mulți dintre ei cu aceste editoriale. Patricia dă debutul acestora cu o trupă dragă ei, RoadkillSoda.
Trupa și-a început drumul încă din 2011 și a ajuns să se numere printre acele proiecte muzicale situate la granița dintre underground-ul în adevăratul sens al cuvântului și cele care au ieșit din anonimat de ceva vreme. Cu stări de euforie induse și peisaje muzicale axate pe atmosferă, RoadkillSoda încântă audiența prin orice mediu care îi stă la dispoziție, fie el acustic sau electric, devenindu-i o extensie a ruperii de monotonul zilnic. Dovadă că trupa reușește să umple cluburile de gen și să prindă-n mrejele calme un public din ce în ce mai mare.
Vorbim cu ei și Patricia (PR-ul trupei) despre tot ce înseamnă muzică și eforturile lor de până acum.
Partea 1 – Patricia
Când ți-ai dat seama că muzica, pentru tine, înseamnă mai mult decât ceva care să se audă în fundal?
Patricia: Nu știu dacă am identificat vreodată un moment anume în care mi-am dat seama de lucrul ăsta, dar mereu mi-a plăcut muzica mult de tot. Mi-a povestit maică-mea că atunci când eram foarte mică fugeam în baie când pornea mașina de spălat și dansam pe ritmul zgomotului cu mâinile pe ea. În generală eram aia care aducea combina și CD-urile pe la reuniuni. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult în prezent.
Faci parte la rândul tău dintr-o trupă? Dacă da, cum ai ajuns să faci ceea ce faci acum pentru trupa respectivă?
Patricia: Fac parte din RoadkillSoda. Eu vrăjesc cuvintele, imaginea trupei, ei vrăjesc instrumentele.
Facem chestii mișto împreună și cred că cel mai mult îmi place că avem genul ăla de chimie faină în care e clar că suntem toți pe aceeași lungime de undă, iar lucrurile curg natural. Și e unul dintre lucrurile la care țin mult.
Aici, la fel, nu cred că a fost un moment concret. Mi-am dorit să aplic ceea ce am învățat în domeniul în care lucrez (advertising) și alte cochetării de-ale mele (video, photo etc.) pe ceva cu care relaționez. Și cumva dintr-una într-alta planetele s-au aliniat într-un fel mai serios cu RoadkillSoda. Practic, ne-am împrietenit și cam așa a început totul.
Crezi că e suficient ca muzica în sine să promoveze o trupă?
Patricia: Sincer, sunt cazuri foarte rare și spre deloc, din ce știu eu și ce m-a interesat pe mine. Mai ales acum, de când totul se întâmplă în digital. Nu cred că e suficient să scoți piesa pe net, să bagi un concert și apoi să stai cu mâinile în șold și să aștepti să curgă faima și valoarea spre tine. Lucrurile nu mai funcționează așa.
Cred că oamenii sunt plictisiți, au atenția în toate părțile și trebuie să îi agăți cu ceva fresh mereu. Sau cu ceva cu care empatizează. Comunicarea, indiferent de cum alegi să o faci, trebuie să existe mereu acolo între tine și publicul tău.
Cum ai defini succesul unei trupe?
Patricia: Mmm… Cred că succesul unei trupe e undeva între câți oameni te ascultă și te apreciază + cât de bine te simți tu cu ceea ce creezi. Nu trebuie să fii neapărat “ceva să placă la toată lumea”.
Cum ai defini target-ul ideal al trupei?
Patricia: Nu cred că există target-ul ideal. Dacă reusești să faci fanii să vină la concerte și să se simtă și bine, deja ești pe plus. Dacă interacționează cu trupa, mai iau și niște merch și bagă și un story pe Instagram, e lux. Semi-glumesc, dar cred că target-ul ideal e lumea care vine și chiar se simte bine pe muzica ta la concerte.
Spune-ne o piesă care te-ar descrie cel mai bine.
Patricia: O combinație de stări între PJ Harvey, Queens of the Stone Age, lăutarească și The Doors. Remix.
Online vs IRL – așteptări la concerte, feedback, interacțiune cu trupa.
Patricia: Nu știu dacă e o regulă, de multe ori există chiar surprize plăcute. Însă cred că în online o să fie mereu hype-ul mai mare decât în realitate. Dau exemplu cazul clasic în care îți dau toți prietenii attend la event și vin 5. Dar nu poți să te superi, ci mai degrabă te bucuri că au venit ăia 5.
Care crezi că sunt cele mai importante site-uri/locuri unde ar trebui să fie prezente trupele?
Patricia: Facebook, YouTube, Bandcamp și Instagram. Și în locurile unde să agațe ascultători care poate ar asculta trupa, dar încă nu a ajuns muzica la urechile lor.
Cât de importantă crezi că e abordarea vizuală (foto, video, postere, proiecții) în comunicarea unei trupe?
Patricia: Este FOARTE importantă. Tot ceea ce arăți să expui publicului tău va contribui la construirea poziționării tale față de publicul respectiv. Nu zic că nu poți să o dai bine cu un poster făcut la mișto în Paint sau cu pozele făcute cu un telefon care are camera VGA, dacă ăla e stilul… E bine ca toată comunicarea pe care o are trupă să fie unitară și să arate și bine, fie că e vorba de clipuri, postere, merch sau poze. Vorba aia: ce-i frumos place și la Providență (râde).
Care crezi că e cea mai bună metodă de a promova muzicienii în prezent și de a ajunge la public?
Patricia: Social Media all the way.
Ce nu ar trebui să facă o trupă pentru a crea buzz în jurul ei?
Patricia: Dramă. Și chestiuni overpromising, care atunci când sunt confruntate cu realitatea dezamăgesc.
Ups & Downs – cea mai mișto experiență pe care ai avut-o făcând ceea ce faci pentru trupă / cea mai puțin plăcută.
Patricia: Nu dau din casă că mă bat baieții ăștia și se lasă cu dramă. Nu știu… îmi place mult momentul în care stau în public și mă detașez de faptul că lucrăm împreună. Doar mă simt bine pe muzica lor.
Momente anapoda nu prea au fost.
Ce crezi că poate transforma un concert bun într-unul memorabil?
Patricia: Publicul.
Ce ai schimba la scena locală, realistic vorbind? De unde ai începe?
Patricia: Cred că oamenii ar trebui să mai iasă din zona de confort când vine vorba de muzică. Mă refer aici și la public, și la promoteri și orgazanizatori de event-uri, chiar și la trupe.
Dacă s-ar pune bazele unei comunități unite, crezi că ar avea vreo șansă să prospere și să existe în scena de acum? De ce da, de ce nu?
Patricia: Sincer, nu știu. Au tot fost tentative, dar mereu se rupe undeva firul. Într-un fel, cred că fix asta lipsește, o comunitate care să pună lucurile în mișcare cu un sens mai concret. Pe de altă parte, cred că lumea e atât de all over the place că e destul de greu să creezi o comunitate pentru toată scena.
Crezi că trupele existente se bazează pe PR? Unde se pierde legatura cu publicul pentru ele? Crezi că trend-ul muzical influențează alegerile de stil ale noilor trupe?
Patricia: Nu cred că se bazează pe PR, și nici n-ar trebui. O trupă trebuie să se bazeze pe muzică. PR-ul și promovarea sunt doar niște unelte prin care să fructifici cât mai mult potențialul muzicii. Cât despre trend, clar influențează anumite alegeri. Să nu uităm când KoRn a scos albumul dubstep cu Skrillex, dar ăsta e un exemplu bun și pentru faptul că nu e neapărat bine să faci asta. Cred că scenariul ideal e atunci când încerci să combini elemente din trend-uri cu propriul tău stil.
Part 2 – RoadkillSoda
Cât de importantă e comunicarea cu publicul (social media, communicate de presă etc.) în promovarea trupei voastre.
Flavius: E foarte importantă. E o piață dinamică, cu multe produse muzicale la viteze mari, așa că e necesar să rămâi relevant și apropiat publicului tău fidel.
Cât de mult crezi că pun accent promoterii pe numerele și prezența unei trupe în Social Media?
Mihnea: Cred că în prezent, online-ul a devenit un barometru pentru organizatorii de evenimente. Nivelul de followeri denotă interesul publicului în ce are de spus formația, nu numai muzical. Cu cât sunt mai mulți, cu atât postările au un impact mai mare, și teoretic în cadrul evenimentelor în care trupa este implicată, va fi mai mult interes și o participare mai mare.
Ce părere ai despre promovarea online plătită?
Vava: E foarte ok. Internetul e cea mai mare șansă pe care o au artiștii azi. Nu trebuie să ai o echipă profi sau bani ca să ajungi online și să îți expui arta tuturor. Sigur, în conditiile în care toți au aceeași șansă ca tine, informația expusă online poate deveni redundantă dacă nu e targetată corect.
Cum s-a schimbat comunicarea și promovarea trupei voastre de-a lungul timpului și în tandem cu evoluția a tot ce înseamnă online/social media?
Vava: Cred că am fost deschiși de la început către social media și posibilitățile date de net. E adevărat că de-a lungul timpului am învățat noi trucuri care fac ca activitatea ta în mediul online să fie cât mai notabilă, să aibă impact cât mai mare. Chiar și așa, suntem destul de conservatori la expunerea excesivă online. Mai exact, sunt artiști care există online și pare că ‘produc’ online mai mult decât în realitate. Din punctul ăsta de vedere, noi am ales mereu să ne prezentăm cât mai realist și sincer, mai ales pe scenă, în detrimentul vlogurilor personale sau de grup, al creșterii awareness-ului cu orice scop șamd. Până la urmă, o imagine fără substrat nu ne reprezintă. Chiar deloc.
Cum poți convinge un public la care nu ai acces să vină măcar o dată la un concert de-al tău?
Flavius: Te bazezi pe word of mouth în contextul grupurilor culturale eterogene care suntem.
Byst: În situațiile astea te mai ajută fest-urile, unde există o diversitate de trupe, genuri muzicale și așa mai ai o șansă de a atrage un public nou care nu a auzit de tine.
DIY sau oameni specializați pe diverse zone, de ce are nevoie o trupă?
Flavius: Eu cred mult în specializare. Arta, deși poate nu pare la o primă și superficială vedere din afară, este o muncă de echipă.
Byst: Depinde cât de mult te poți întinde financiar. Prefer specialiștii, dar în anumite situații te ajută skill-urile personale.
De cât timp lucrați cu Patricia și ce face mai concret pentru trupa voastră?
Flavius: Are grijă să ne amintească că o formație nu înseamnă numai muzica pe care o face.
Byst: Lucrez cu Patricia de 1 an, dar o cunosc din liceu, de fapt cred că ea era în școala generală pe vremea aia. Job-ul ei e puțin mai dificil deoarece suntem și foarte buni prieteni toți între noi, dar ea e și fană a muzicii noastre, așa că trenuie să se dividă uneori între job/prietenie/fan, dar reușește să facă treaba asta foarte bine. Mai concret: Holds our shit straight și are grijă de băieții ei rock’n’roll!
Ați simțit o schimbare concretă de când s-a alăturat trupei?
Vava: Patricia a adus trupei exact ce lipsea. Experiența ei în social media se îmbină ideal cu viziunea generală, mai largă, asupra muzicii și atunci initiativele ei de marketing și PR sunt aplicate perfect scenei. Plus că acum aveam o interfață pretty, fără cearcane și barbă.
Crezi că e important să aveți viziuni comune cu oamenii care fac parte din echipa trupei? Dincolo de relația profesională.
Vava: Cred că e important ca toți cei care suntem în echipă să vrem acelați lucru, altfel nu merge. Și să ne simțim întregi, împliniți în prezența celorlalți. Să avem încredere în cei cu care ne dezvăluim, sincer, ca artiști. Asta fiind spus, nu cred că trebuie să fim toți niște clone. E foarte important să existe personalități distincte și care aduc un plus grupului.
Crezi că e nevoie de o comunicare constantă între trupă și oamenii cu care lucrează sau doar punctual pe nevoi/task-uri?
Flavius: Depinde. Eu cred mai degrabă că lucrurile nu trebuie forțate. Dacă ajungi să ai și o relație de prietenie cu cineva care lucrează pentru formația în care cânți, e minunat. Dar nu e obligatoriu, uneori prieteniile pot sta în calea lucrului bine făcut, mai ales în situații cheie. Important e ca fiecare să își facă partea pentru binele comun al grupului și să știe de ce face parte din proiect. Dacă din crew devin prieteni și din prieteni familie fără ca munca să sufere, cu atât mai bine.
Care e diferenta de impact pe care ai remarcat-o in cazul trupei cand vine vorba de muzica live vs. muzica înregistrată în studio?
Byst: Live-urile noastre au o energie viscerală pe care nu cred că am reușit să o înregistrăm și să o transmitem în înregistrările din studio. Impactul asupra publicului este mai mare atunci când ascultatorul merge la un concert și pe lângă muzică mai simte și energia noastră de pe scenă. E un pachet complet.
Cum ai defini publicul trupei voastre?
Vava: Sincer. Organic. No bullshit kinda people.
Flavius: Îmi pare un public feroce de inteligent, iar asta îl face și extrem de exigent. Nu e ușor să îl mulțumești, cred.
Byst: E un public fain, strașnic!
Ce v-ar face să renunțați la ce aveți acum?
Flavius: Viziuni diferite despre viitorul trupei și incompatibilitatea cu o nouă direcție muzicală. Și depresiile.
Byst: Nimic!
Ați fi dispuși să vă vindeți drepturile unor case de discuri? Cât de multe știți despre ce presupune acest lucru?
Mihnea: Avem la activ, din cele 5 release-uri, 2 albume scoase cu Universal Music Group. Sunt mai multe tipuri de a colabora cu o casă de discuri, de la doar distribuție, la co-produs sau produs de către ei. Bottom line-ul e simplu, dacă din vânzarea drepturilor rezultă un impact nebănuit și un succes intergalactic, nu este o problemă. Trupa câștigă din cântări, nu din vânzări de discuri. Așa că, decât să nu fi cel mai șmecher de la tine din dormitor cu drepturile în sertar și să nu te asculte nimeni, poate e o variantă să faci această concesie. Pe mine unul nu m-a deranjat niciodată. Atât timp cât ești pe aceeași undă cu casa de discuri, și cât se și face ceva în acest sens.
Care sunt schimbările pe care le anticipezi și ce crezi că se va schimba în industria asta în următoarea perioadă?
Flavius: În tot ce ține de arta din România am învățat să nu anticipez. Uneori piața și gusturile ei pleacă într-o direcție, iar nevoia ta de integritate artistică în alta. Ca doi foști îndrăgostiți care știu că nu are rost să încerce să se schimbe unul pe altul. Să sperăm că nu se petrece asta și cu noi.
Byst: Din păcate nu pot prevede viitorul.
Interviu: Patricia Bîea
Foto: Vladimir Gheorghiu
