Noutăţi

TesseracT și Novelists vin în România

Pe 21 ianuarie Tesseract vin în România la Quantic Club și pe 22 ianuarie în Form Space din Cluj. Invitați sunt Novelists. Primele 200 de bilete au preț earlybird și se pun în vânzare vineri pe 26 iulie la ora 10:00.
Tesseract vin din Milton Keynes, Marea Britanie. Bazele formației au fost puse în 2003, trupa fiind considerată unul dintre primele acte artistice care a introdus djentul în progressive metal.

Treptat au devenit un nume de referință în progressive metal ajungând să urce pe scenele celor mai importante festivaluri de metal precum Wacken, With Full Force, Hellfest sau Copenhell.

Până în prezent au lansat cinci materiale de studio, cel mai recent, ‘War of Being’, fiind oferit fanilor în Septembrie anul trecut.

Novelist vin din Paris, Franța și au o activitate de peste 10 ani, bazele trupei fiind puse în 2013. Au lansat până în prezent patru albume de metalcore în care se văd clar influențele de djent și progressive. Nucleul formației și în același timp motorul creator al acesteia este neschimbat din 2013 când frații Florestan Durand și Amael Durand au pus bazele trupei.

Bilete se pun în vânare pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

  • presale – primele 200 de bilete – 109 lei
  • presale – 129 lei
  • presale 2 – 139 lei
  • la intrare 160 lei

La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul agenției de ticketing.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica, și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment METALHEAD

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...