Noutăţi

Taake, Urfaust, Impaled Nazarene la Rites of the Black Mass II

Ediţia cu numărul doi a festivalului Rites of the Black Mass va avea loc în perioada 19 – 21 octombrie la Bucureşti, în club Quantic, unde pe parcursul celor 3 zile pe scenă vor urca peste 20 trupe din străinătate, majoritatea aflate în premieră în România.


Norvegienii de la TAAKE vor concerta pentru prima oară la Bucureşti din postura de headlineri ai evenimentului, în timp ce olandezii de la URFAUST vor ajunge pentru prima dată în România, în cea de a doua seară a festivalului.
Finlandezii de la IMPALED NAZARENE revin la Bucureşti după show-ul susţinut de în anul 2013.
Alături de aceştia au mai confirmat prezenţa în cadrul ediţiei de anul acesta următoarele trupele: Misthyrming (Islanda), Aosoth (Franţa), Schammasch (Elveţia), Acherontas (Grecia), Ravencult (Grecia), Blaze of Perdition (Polonia), Pseudogod (Rusia), Fides Inversă (Italia), Gra (Suedia), Darvaza (Italia/Norvegia), Saille (Belgia), Shrine of Insanabilis (Germania), Au Dessus (Lituania), Asagraum (Norvegia/Olanda), Ars Veneficium (Belgia), Voltumna (Italia), Mortis Mutilati (Franţa), Infernal Angels (Italia), Sathamel (Marea Britanie), Temple of Evil (Cipru) şi Warhammer (Grecia).
Abonamentele pentru festival se găsesc în număr limitat (600) la următoarele preţuri:
• 180 lei – abonament pentru 3 zile, preţul fiind valabil până pe 31 Mai 2017
• 200 lei – preţ valabil în perioada 1 Iunie 2017 – 18 octombrie 2017
• 220 lei – preţ valabil la intrare, în limita disponibilă.
Acestea pot fi achiziţionate în format electronic pe www.iabilet.ro şi în reţeaua fizică iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agenţiile Perfect Tour, Magazinele Uman şi pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara.
Pagina oficială a evenimentului: https://www.facebook.com/events/920913724681161/

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...