Cândva, într-un timp indefinit, între prăpăstiile Carpaților, printre râuri care susură la vale (sau poate nu doar la vale?), a apărut pe întinderile fără de capăt ale Facebook-ului, o pagină a unei trupe intitulată Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, prescurtat AFLMȘMP. Din motive evidente, nimeni n-a crezut că va exista, pe bune, o trupă reală în spatele paginii – nici măcar creatorul ei, Vlad Enescu (îl știți probabil de la Axial Lead). Se poate pune ca aparținând trupei și Ana-Maria Bucur, care s-a ocupat de PR și de reclamă. Pe aceeași pagină apăruse dinainte genul pe care trupa avea să-l abordeze – postbelic rock, un gen care este abordat în prezent (și probabil va rămâne abordat în viitorul apropiat) doar de Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut.
Acum vreo trei luni, internetul a fost tulburat de apariția unui teaser pe pagina AFLMȘMP, un clip în care se cânta doar un singur acord ce va face parte din noul album. Desigur, în continuare toți credeam că nu va fi nici un album și că pagina va rămâne doar una de caterincă și trolling. A mai apărut însă încă un trailer, filmarea prezentând interfața programului Cubase și ceva ce părea a fi muzică, despre acel ceva fiind asigurați că va apărea pe prima lansare. Albumul nenăscut a primit și un nume oficial – Susurul Râurilor Care Curg În Jos, Sau În Sus, Depinde Cum Te Uiți și cum numele era prea greu de reținut și folosit, s-a introdus formularea mai plăcută ochiului și minții, #susurul2016. De atunci, s-a decretat în mod absolut că orice postare are legătură cu trupa sau materialul discografic va purta cu sine și acest hashtag.
Lucrurile au evoluat, și din teaser în teaser, am aflat și o dată oficială de apariție a albumului – 20 februarie 2016. Eu, Toma Necredinciosul, n-am crezut nicio clipă că va fi un album pe bune, speram că cel mult va fi un mix de sunete aleatorii, acorduri și eventual tobe fără vreo legătură între ele. Titluri de piese precum Decât Să-mi Pui Zacuscă, Mai Bine Îmi Ții Pumnii nu reușeau să-mi întărească credința în apariția, și mai ales în seriozitatea Susurului, însă acesta a apărut până la urmă și e un album pe bune. Chiar e. Și pe lângă faptul că e un album real, e un album foarte mișto (de fapt, e un pui de album, un EP cu 6 melodii din care doar una depășește 4 minute).
Albumul este în mare parte instrumental, excepția fiind a 5-a piesă, Susurul Râurilor, în care studentul la actorie Andrei Nedelea susține un scurt monolog, a cărui concluzie este că a fost la munte și că i-a mai și plăcut pe deasupra. Genul este, precum am menționat, postbelic rock, însă cum nimeni nu știe ce este cu acest gen, am să vă spun că în acest material se aude puțin progressive rock, mai mult post rock, puțin jazz și puțin blues, toate amestecate într-un mod foarte fain. Partea de post rock se aude cel mai bine pe a doua piesă, Decât să-mi pui zacuscă, mai bine îmi ții pumnii, care este într-un fel și cea mai agresivă melodie a albumului – putem presupune că îi era foame compozitorului, așa că și-a vărsat nervii în acest cântec foarte bun.
La apariția acest album au mai colaborat, în afară de Andrei Nedelea, Teodor Ardeleanu de la The Dignity Complex cu părți de chitară pe, citez, melodia cu zacuscă în titlu, iar mixajul a fost făcut de Robert Cotoros (Hteththemeth), acesta contribuind și cu un solo pe piesa Susurul Râurilor. Din punct de vedere al producției și mixajului, nu prea este nimic de criticat, poate doar că ar fi mers o chitară puțin mai agresivă pe alocuri, cu mai mult gain.
Fiecare piesă a albumului ilustrează mai bine un gen component al rockului postbelic: Puteam Să Fiu În Control Acum vine cu partea de progressive, Decât Să-mi Pui Zacuscă, Mai Bine Îmi Ții Pumnii vine cu post rock din plin, Susurul Râurilor are părți jazzy foarte bine potrivite într-o piesă în cel mai pur stil progresiv, ambiental găsim pe alocuri prin fiecare melodie dar grămădit doar pe intro și pe outro, intitulate Te-am Sunat Și Nu Mi-ai Răspuns, respectiv Prioritățile Ne Distrug Viața, Dar E Ok. Ascultat în ordinea naturală, cea de pe Bandcamp (nu știm însă în ce sens curg totuși râurile, în sus sau în jos? cum ne uităm ca să ne dăm seama care e curgerea firească a albumului?), totul se leagă într-un EP bine ordonat, impecabil din punct de vedere al realizării (să reținem că 95% este opera unui singur om) și foarte plăcut auzului. Nu există pasaje care să nu fie la locul lor, nimic nu e forțat să se potrivească în context, iar lipsa versurilor și a vocii nu aduc cu sine un album monoton și plictisitor, cum se întâmplă din păcate în 90% din situațiile similare. Mai rămâne doar să sperăm să avem parte și de un videoclip cât de curând, însă nu știm dacă va fi cazul vreodată de așa ceva.
În final, dincolo de gluma și caterinca ce au înconjurat această trupă, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, și al ei prim album – aici trebuie să dau copy-paste – Susurul Râurilor Care Curg În Jos, Sau În Sus, Depinde Cum Te Uiți, avem un EP foarte fain, o nouă apariție pe scena de rock românesc chiar demnă de luat în seamă. Sperăm să auzim de bine în continuare și le urăm multă baftă lui Vlad Enescu și celor ce vor colabora în AFLMȘMP.
Notă finală 8,5/10.
