Cronici albumeNoutăţi

Sleep au lansat un nou album, „The Sciences”

Recunoscuți pe scena metal internațională ca unii dintre pionierii stoner-doom metal, Sleep revin în atenția publicului cu un nou album. Ultimul album full length al trupei, denumit „Jerusalem” a fost lansat în 1996, și relansat în variantă remasterizată sub numele „Dopesmoker” în 2013. Pe departe cel mai apreciat album din palmaresul formației, „Dopesmoker” a marcat începutul unei lungi pauze pentru Sleep, dar și creșterea în notorietate pe scena internațională de doom metal.

Cel mai recent album se intitulează „The Sciences”, și conține doar 6 piese. Lansat fără prea multă publicitate în spațiul digital, albumul „The Sciences” a văzut lumina zilei pe 20 aprilie. După cum era de așteptat, data lansării nu este întâmplătoare: 4/20, numărul magic și sărbătoarea neoficială a sferei stoner-psychedelic-doom metal. Acest album urmează cu sfințenie rețeta consacrată a sound-ului Sleep, cu riff-uri lente, tempo-uri apăsate și linii de bas aproape hipnotice. Bineînțeles, referințele la mitologie, astronauți și cannabis sunt nelipsite. Sound-ul și atmosfera generală par o continuare a legendarului album Dopesmoker, dar cu o masterizare la standarde moderne.

Piesa „Sonic Titan”, lansată pe albumul „Dopesmoker” ca prestație live, se regăsește pe albumul de față în variantă de studio. De asemenea, „Antarcticans Thawed” a făcut parte din setlist-ul live al trupei, nefiind lansată în mod oficial, până la acest album. Piesa „Giza Butler” este un tribut clar adus lui Geezer Butler, basistul formației Black Sabbath, care a servit ca inspirație încă de la începuturile trupei Sleep.

Albumul „The Sciences” este disponibil în format digital, și va fi lansat și pe vinil. O ediție limitată a albumului se poate comanda de aici: https://thirdmanstore.com/the-sciences-limited-edition-first-pressing-green-vinyl

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...