La doi ani de când și-au schimbat vocalul, craiovenii din CRIMENA anunță din nou schimbări la capitolul voce.
La începutul lunii noiembrie 2015 CRIMENA anunță plecarea vocalului Cosmin Grămescu din trupă și introducerea noului mebru Bob (Bagus Stesa) de origine indoneziană. Acum, după doi ani, se pare că oltenii au făcut rocadă cu cei doi vocali.
“Dupa doi ani de colaborare, ani plini de clipe frumoase și concerte reușite, anunțăm cu tristețe despărțirea de colegul nostru Bob. A ales să își focuseze energia pe familie și carieră. Noi îi dorim tot binele din lume și sperăm că în timp, căile noastre se vor încrucișa din nou.
De asemenea, suntem foarte bucuroși să reintregim familia cu Cosmin, omul cu care am început acest drum și alături de care am realizat atât de multe.
Stati cu ochii și urechile îndreptate către noi întrucât urmează multe lucruri frumoase.”
CRIMENA au început pe scena muzicală românească în noiembrie 2012 și au lansat până acum un EP (Genesis VI:XIII) și un album (CHAPTER ONE: Divine Betrayal).