Grupul bucureștean de old school death metal Rotheads tocmai a lansat pe 22 ianuarie un nou album intitulat Sewer Fiends cu ajutorul casei de discuri spaniolă Memento Mori. Albumul este distribuit internațional prin intermediul Memento Mori, iar pe teritoriul țării poate fi cumpărat direct de la trupă.
http://www.memento-mori.es/release.php?id=102
Albumul va putea fi ascultat în totalitate pe canalul Youtube al casei de discuri pe parcursul următoarelor câteva săptămâni, iar la începutul lunii martie va avea loc un concert de lansare despre care se vor afla curând mai multe detalii.
Rotheads a luat naștere în 2014 și a lansat un demo intitulat Unfazed By Death în aprilie 2016. Acesta poate fi ascultat și descărcat de pe pagina de Bandcamp a trupei, și va fi scos curând în format fizic din nou.