Al doilea single extras de pe viitorul album Nightmares As Extensions Of The Waking State, „Temporal”, programat pentru lansare pe 6 iunie prin Napalm Records, explorează o paletă emoțională complexă, balansând cu finețe melancolia clasică trupei și explozia emoțională supusă controlului necesar trăirii în prezent.
Piesa debutează cu o atmosferă discretă, aproape suspendată în timp. Vocea lui Jonas Renkse pătrunde cu acea familiară melancolie resemnată, conducând liniile melodice către un refren amplu și plin de intensitate. Ritmul este unul lent, dar tensionat, cu o dinamică construită treptat – un tipar recurent în compozițiile trupei.
Instrumental, „Temporal” păstrează amprenta tipică trupei: chitare dramatice, tonuri reci, dar bogate în textură, și o producție clară, care lasă spațiu fiecărui element să respire. Spre mijlocul piesei apare un scurt solo de chitară care adaugă un accent cald compoziției, într-un peisaj dominat de tonuri apăsătoare.
Versurile, în stilul caracteristic al trupei, sunt criptice, dar încărcate de sens. Tema se concentrează pe pierdere, ciclicitate și iluzia alinării – idei frecvent abordate de Katatonia. „Temporal” nu surprinde printr-o schimbare de direcție, ci prin rafinamentul cu care dezvoltă o formulă deja consolidată.