Cu o atmosferă mai apăsătoare și o linie de bass care fură atenția deseori, cel de-al treilea single lansat de noul proiect muzical, Giant Manta, îmbină riff-uri care bat fie spre doom, fie spre gothic și mai puțin spre shoegaze de data aceasta, legate de un element heavy mult mai pronunțat decât pe compozițiile anterioare.
„Void” menține senzația de absorbție totală a ascultătorului în universul său și îl cuprinde pe acesta în „golul” senzorial, care-și lărgește infinitul cu cât cobori mai mult în adâncimile sale. Cu trei single-uri cât se poate de diferite, Giant Manta pregătește publicul pentru un material ce pare desprins din străfundurile subconștientului pierdut în propriile cicluri. Dacă primele piese au desenat frontierele unei lumi ce oscilează între luciditate și reverie, „Void” pătrunde mai adânc în spațiul abisului definit doar de granițele fragile ale umanului. Chiar și vizualul, realizat de Anda Lupuleț, alb-negru de astă dată, îi redă esența, ce stă la limita întunericului vast.
Giant Manta, asemeni unor precursori internaționali precum Alcest, Deafheaven sau Chelsea Wolfe, îmbracă straturi diferite, de la shoegaze, la post-rock, cu năluci tăcute și o negură ce ascunde emoții zdrobitoare.
Influențe: Chelsea Wolfe, Sleep Token, Deftones, Ethel Cain, Emma Ruth Rundle, Brutus, Deafheaven, Holy Fawn, Invent Animate.



















