Încep a doua parte de recomandări blues pentru vară cu menţionarea că aceasta va cuprinde mai mult artişti ai perioadei de plină dezvoltare a blues-ului, asemeni primei părţi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi vouă. Primul de pe listă mi–aş dori să fie Ray Charles. Artistul, care sigur vă este cunoscut într-un fel sau altul, a abordat multe stiluri muzicale de-a lungul timpului, însă mă voi limita la a vă face câteva recomandări de piese blues, aşa cum ar fi: „Hard Times”, „Feelin’ Sad„, „Some Day Baby” sau „The Midnight Hour”. Bineînţeles, din piesele sale nu lipseşte pianul, dar nici timbrul vocal, deja o emblemă a anilor ’50 – ’60.
John Lee Hooker, este unul dintre preferaţii mei cântăreţi/chitarişti de blues. Întotdeauna când mă gândeam la blues îmi răsuna undeva ritmul tipic Mississippi. Acel răsunet era însoţit de o imagine vie pe malul său în care nişte chitare acustice prindeau viaţă în mâinile unor persoane de culoare care ştiu cel mai bine să–şi descrie viaţa în versuri, cu un sentiment greu de reprodus de altcineva. Probabil asta vi se întâmpla şi vouă. Ei bine, Hooker este întruchiparea acelei imagini. Blues-ul său s-a născut în acea imagine. Piese sunt nenumărate, dar cele pe care vi le recomand să vă introducă în discografia sa sunt: „Hobo Blues”, „I’m In The Mood”, „It Serves You Right To Suffer” sau „One Bourbon, One Scotch, One Beer”.
Nu putea să lipsească din aceste înşiruiri maestrul B.B. King. Un nume iconic pentru blues, un părinte al blues-ului aşa cum îl ştim, B.B. are o discografie enormă, plină de compoziţii ca pentru fiecare stare de spirit care te doboară sau te ridică. Muzica a fost cu adevărat viaţa sa, iar, aşa cum am auzit un alt nume format pe marginea Mississippi-ului, Boo Boo Davis, spunând la Sighişoara Blues Festival, blues-ul a fost întotdeauna cel la care s-a întors constant până în clipa morţii. Normal, recomandările ar fi chiar mai multe ca în cazul lui Hooker, dar câteva preferate personale sunt: „Since I Met You Baby”, „To Know You is to Love You”, „Ain’t Nobody Home” sau „Rainin’ All The Time„.
Un alt tătic al blues-ului este şi Muddy Waters. Cu un spirit vesel, molipsitor de antrenant, blues-ul lui Muddy este caracteristic bar-urilor din Chicago din anii ’50-’60, influenţa sa fiind resimţită de la jazz la rock’n’roll. Ca să înţelegeţi exact ce zic vă recomand piese precum „Got My Mojo Workin'”, „Manish Boy” sau „You Can‘t Loose What Your Never Had„.
Tot în aceeaşi perioadă se face remarcat şi Otis Rush, recunoscut pentru blues-ul său slow şi bend-urile pline de caracter. Otis are 10 materiale discografice originale, iar printre single-urile sale cele mai cunoscute se numără „I`Cant Quit You, Baby”, „Double Trouble”, „Baby What You Want Me to Do?” sau „So Many Roads”, pe care v-o recomandam şi la Bonamassa în prima parte.
Ultimul pe care-l menţionez şi face parte din aceeaşi serie este Buddy Guy. Reprezentant al blues-ului din Chicago, asemeni lui Waters, muzica lui Buddy este caracterizată prin aceeaşi stare jucăuşă, dar şi prin facilitatea cu care expunea chitara în sincron cu inflexiunile sale vocale. Printre recomandările mele se numără „What Kind Of Woman Is This”, „I Put A Spell On You”, „Five Long Years” sau „Damn Right I’ve Got The Blues”.
Roy Buchanan, câţiva ani mai târziu şi reprezentantul Telecasterului, este recunoscut în mod special pentru talentul său chitaristic şi tehnica marcată de harmonice şi bend-uri înclinate. Ba chiar mai mult, tehnica sa de a cânta la chitară este cunoscută şi astăzi drept „chicken picking”. Ce vă recomand din portofoliul său sunt unele dintre cele mai reprezentative piese pentru stilul său: „Train Blues”, „When A Guitar Plays The Blues” sau „Blues Shuffle”.
Să nu-l uit pe Gary Moore. Părerile sunt împărţite, dar artistul rămâne unul dintre reprezentanţii de seamă ai genului, mai ales al părţii slow a genului, din ultimele decenii. Irlandezul a abordat cu succes atât blues rock-ul, cât şi hard rock-ul. Recomandările mele se leagă însă strict de creaţiile sale blues, deloc puţine la număr: „Parisienne Walkways”, „I Love You More Than You’ll Ever Know”, „Midnight Blues” sau „Crying in the Shadows”.
Închei acest articol cu o recomandare actuală, peste care sigur aţi trecut ochii sau auzul, cel puţin o dată: John Mayer. Deşi nu este un reprezentant pur blues şi nu încorporează complet spiritul în care s-a născut acest gen, Mayer are câteva albume care merită parcurse, iar slow blues-ul îl nimereşte cât să te cucerească pe loc, fără doar şi poate. În acest sens, vă recomand: „Slow Dancing In A Burning Room”, „I Don’t Trust Myself (With Loving You)”, „Gravity” sau „Stop The Train”.
Sper că am acoperit suficiente abordări muzicale de-ale blues-ului din suficiente sfere cât să vă ţină ocupaţi pe timpul verii şi de ce nu, şi după ce se termină aceasta. Dacă vreţi să aprofundati blues-ul mai mult vă mai recomand, în acelaşi spirit şi alţi muzicieni precum Gary Coleman, Snowy White, Mighty Sam McClain, Sonny Boy, Howlin’ Wolf sau Lightnin’ Hopkins . Bineînţeles, aria este mult mai mare, rămâne doar să o descoperiţi.
Prima parte a articolului este aici: Partea I.
