Precum am mai spus, toamna a fost deschisă din punct de vedere muzical de Paradise Lost (despre ultimul lor full-length, Medusa, am povestit într-o recenzie anterioară) și de Septicflesh, cu al lor Codex Omega, care va fi subiectul acestui articol.
Formația greacă de symphonic death metal a fost înființată în 1990, între 2003 și 2007 a fost inactivă însă s-a reformat și a lansat în 2008 unul dintre cele mai apreciate albume de metal extrem din ultimii 10 ani, Communion, o capodoperă a genului și a scenei din Grecia, ce constituie un reper pentru numeroase trupe de death, black și symphonic metal moderne. Septicflesh se bucură de o popularitate crescută în toată lumea și în special în România, unde au susținut destul de multe concerte în ultimii ani. Codex Omega este titlul celui mai nou material discografic, al zecelea din cariera de 27 de ani a grupului. Lansat pe 1 septembrie de Seasons of Mist, casa de discuri cu care au colaborat de la momentul revenirii, acesta s-a bucurat de o primire foarte bună din partea publicului și de vânzări cel puțin decente.
Cele 10 piese care alcătuiesc varianta principală a lui Codex Omega sunt însoțite de 3 bonusuri în varianta limitată. Prima idee despre cum urma să sune acesta mi-o oferise Dante’s Inferno, prima melodie, publicată alături de un videoclip 360° cam cu 2 luni și jumătate înaintea lansării oficiale. M-au surprins începutul și interludiile acustice dar și melodicitatea sa, melodicitate care nu trebuie confundată cu amploarea și bombasticul orchestrației clasice și corului. Deși este bogată în detalii, nu-și pierde potențialul de a atrage ușor ascultătorii care doresc ceva ușor de digerat, bucurându-i simultan și pe cei care doresc să asculte mai în profunzime compozițiile. Aceste detalii m-au dus cu gândul la un viitor material rafinat, deosebit și impresionant, elegant într-un mod în care doar Septicflesh l-ar putea face, păstrând brutalitatea și rapiditatea specifice death-ului clasic.
Ce m-a captivat la prima audiție a lui Codex Omega este ușurința cu care ascultătorul poate reține anumite versuri, în special la refren, în timp ce alte pasaje necesită repetate ascultări pentru a le descoperi tainele și a le întipări în memorie. Este foarte catchy pe alocuri, fără a tinde să fie prea ușor digerabil – astfel de secvențe am întâlnit și pe alte creații ale artiștilor greci, precum ar fi Anubis, Dogma, The Vampire from Nazareth sau Pyramid God. Cântecele se bazează nu doar pe orchestră și cor pentru a-și accentua caracterul melodic și armonios, ci și pe chitara lead, ale cărei intervenții sunt deseori inspirate din muzica folclorică din acea zonă geografică, aflându-se în contrast cu răceala și austeritatea elementelor orchestrale, de această dată mult mai pronunțate și apropiate de muzica clasică decât în creațiile anterioare. Portrait of a Headless Man este un exemplu perfect în acest sens: Orchestra Filarmonică din Praga, cu care muzicienii au colaborat pentru album, cedează locul unui instrument etnic albanez (duduk) similar fluierului spre final într-un mod armonios.
Elementele specifice formației sunt prezente din plin pe Codex Omega, fiind însă aduse la cu totul alt nivel. Toate creațiile lor mai recente sunt ample și puternice, sofisticate și agresive; materialul de față este însă de-a dreptul bombastic. 3rd Testament (care a fost a doua melodie lansată în anticipare) se remarcă datorită bogăției instrumentalului său, atât prin agresivitatea chitarelor și a tobelor cât și prin orchestra care se impune cu ușurință. Energia transmisă constituie esența sa, dar și refrenul ușor de reținut e un alt punct forte al acesteia. În The Enemy of Truth, o piesă care, sincer, nu prea mă dă pe spate, există câteva pasaje unde corul iese în evidență creând o atmosferă stranie și apocaliptică, în stilul caracteristic multor compoziții Septicflesh; finalul este dominat de Filarmonica din Praga și de cor. Un alt exemplu este Dark Art, care m-a surprins prin originalitatea sa dar și prin ambientul întunecat; nu știu de ce mi-a amintit de The Sacrilegious Scorn a cunoscutei formații norvegiene Dimmu Borgir. Cele două mi-au inspirat același lucru deși din punct de vedere muzical singura trăsătură comună este reprezentată de elementele simfonice.
Există și o latură mai tradițională și agresivă a albumului, ilustrată de cântece precum Martyr, Faceless Queen și Our Church Below the Sea. În cazul acestora, în prim plan se află vocea lui Spiros Antoniou, alături de tobe și chitare, acestea fiind echilibrate însă de vocalele clean ale lui Sotiris, împreună cu orchestra și corul. Având în vedere că Our Church Below the Sea este inspirată de miturile despre Cthulhu ale lui H.P. Lovecraft, era de așteptat ca aceasta să evoce stări precum nebunia și neputința; reușește acest lucru într-un mod ingenios, printr-un refren greu de scos din minte și creepy, cântat de Sotiris Vayenas. Deși partea lirică diferă considerabil, Faceless Queen este oarecum similară din punct de vedere structural și ambiental cu predecesoarea sa, însă este ceva mai agresivă și bombastică. Orchestralul nu exclude partea agresivă, reciproca fiind și ea valabilă; coexistența tuturor elementelor diferite, puterea, intensitatea, armonia și omogenitatea sunt câteva dintre lucrurile care-l caracterizează succint pe Codex Omega.
Munca din spatele albumului este și ea impresionantă. Să înregistrezi și mixezi o orchestră de talia Filarmonicii din Praga, o trupă de death metal și un cor compus din 10 muzicieni iar rezultatul să fie excepțional din punct de vedere calitativ e mare lucru. Sunetul este clar, bogat și viu iar fiecare instrument se aude perfect chiar și când se află în fundal. Orchestra domină anumite piese în timp ce altele sunt dominate de instrumentele specifice metalelor grele, însă echilibrul între cele două este menținut în permanență. Nu am remarcat momente de slăbiciune sau de exces și apreciez enorm asta.
Codex Omega este un material extraordinar de bun. Defecte nu are, iar faptul că vreo 2 cântece mi se par nu tocmai grozave ține doar de gusturi, nu de calitatea acestora. Septicflesh este o formație care evoluează permanent și se autodepășește, iar munca lor cu siguranță nu va rămâne lipsită de răsplată. Sper să văd odată un concert în care să fie însoțiți de renumita filarmonică, însă probabil că nu voi avea ocazia prea curând… Până atunci, albumul poate fi cumpărat de pe pagina oficială Seasons of Mist.
Notă: 9/10
