Ne desparte doar o zi de finala OSTRING ROMÂNIA care va avea loc la Bucureşti în Quantic Pub2 pe 26 Martie 2016, sâmbăta aceasta. Nu uitaţi, puteţi participa activ prin votul vostru la alegerea trupei care va reprezenta scena de underground din România la finala internaţională OSTRING.
Metalhead şi Cavalleria oferă ca premiu două abonamente Metalhead Meeting publicului prezent sâmbătă. Pentru a participa nu trebuie decât să veniţi şi să votaţi trupele preferate.
Pentru trupa câştigătoare a serii avem pregătită o nouă surpriză cu ajutorul partenerilor de la The Intermission. Aceştia oferă un pachet promo plus o şedinţă foto.
Programul serii:
19:45 Change over
20:00 Adastia (Craiova, Symphonic Power Metal)
20:40 Change over
20:55 Malpraxis (Cluj Napoca, Brutal Death Metal)
21:35 Change over
21:50 Deathrattle (Bucureşti, Speed Thrash Metal)
22:30 Change over
22:45 Unknown Scar (Satu Mare, Modern Metalcore)
23:25 Change over
23:40 Invader (Lupeni, Melodic Death Metal)
00:20 Change over
00:35 Eternal Fire (Bucureşti, Melodic Black Metal)
01:10 END
For The Wicked s-au retras din competiţie din motive personale şi au transmis următorul mesaj:
„Cu părere de rău vă anunţăm că ne retragem participarea de la concursul Ostring din motive personale. Mult succes restul trupelor participante şi respect faţă de Ostring!”
Biletele pot fi achiziţionate de pe eventbook.ro şi iabilet.ro sau în seara evenimentului de la bar la preţul de 15 lei. Numărul biletelor este limitat la 150.
Câteva scene de la Semifinalele de la Bucureşti şi Cluj @ OSTRING:
https://www.youtube.com/watch?v=x4XHqIU4dgU
https://www.youtube.com/watch?v=q37mJkI8BWw
Pentru că votul vostru contează, în seara concertului aveţi posibilitatea să votaţi trupa preferată prin formularele de vot pe care vi le punem la dispoziţie. Pentru eficientizarea sistemului de jurizare, am hotărât ca publicul să voteze în ordinea preferinţelor primele trei trupe favorite. După numărarea votului public, trupa cea mai votată va primi 3 puncte ce se vor adăuga punctajului juriului. A doua trupă votată de public în topul preferinţelor va primi un bonus de 2 puncte, iar a treia 1 singur punct.
Pagina evenimentului pe facebook: https://www.facebook.com/events/965694516818360/.
Pentru mai multe detalii puteţi accesa www.ostring.ro.
Vino şi tu să votezi cu trupa ta preferată!
De peste 6 ani de zile Cavalleria Events susţine scena metal underground din România, organizând sute de concerte, parte din trupele susţinute de agenţie aflându–se astăzi pe scene mari ale festivalurilor europene.
Anul acesta am iniţiat un nou proiect pentru susţinerea metal din underground.
Scopul acestui proiect cu caracter competitiv este încurajarea profesionalismului şi promovarea trupelor underground.
OSTRING îşi doreşte să fie un spaţiu identitar al genului, menit să stabilească punţi culturale, să stimuleze profesionalismul artiştilor şi spiritul concurenţial specific industriilor creative.
OSTRING este o arenă a metalelor. O arenă în care se pot bate zeii metalului cu eroii din panteonul undergroundului. Cei mai buni vor fi premiaţi cu un slot pe scena principală a festivalului Metalhead Meeting, alături de trupe legendare, unde au ocazia săfie aclamaţi de fani.
Trupele care se vor clasa în a doua şi a treia poziţie în finala internaţională din Cluj-Napoca vor fi premiate cu un slot la Festivalul Revolution, respectiv un voucher oferit de Cavalleria Events.
Comisiile de jurizare ale concursului sunt formate din personalităţi din sfera muzicală iar evaluarea se va face conform următoarelor criterii:
– vibe (energie transmisă);
– prezenţa scenică;
– calitatea interpretării (tehnică instrumentală/ vocală);
– coeziunea (lucrul în echipă);
– prezentarea trupei (rider tehnic şi presskit; soundcheck/ linecheck),
– conduită din punct de vedere tehnic (relaţia cu sunetistul, respectarea timpilor de scenă, soundcheck/linecheck).
Sperăm ca acest proiect să eficientizeze comunicarea dintre artişti, să crească performanţa trupelor şi bineînţeles să redea publicului gustul pentru muzica live şi diversitatea genurilor muzicale din zona rock/metal.