Un an îmbelșugat în materie de prog la nivel internațional. În speranța că am atins cât mai multe posibil din amintiri, iată ce ne-a atras atenția anul acesta în redacție.
Pe cât de diverse, pe atât de greu de limitat au fost alegerile mele pentru acest articol, fiindcă așa cum menționam cu două linii în urmă, a fost un an bogat. Am ales așadar cele mai prolifice materiale discografice, dar și cele pe care, personal, nu consider că ar trebui să le treceți cu vederea.
Frost* – Falling Satellites
O trupă formată deja mai bine de un deceniu, cu membri ai unor trupe precum IQ și Arena, Frost* a revenit anul acesta cu un nou material. Asemeni precedentelor, trupa nu limitează nici Falling Satellites la un album tipic, cu atât mai mult pentru prog, invenția muzicală a atipicului. Plin de influențe electronice, albumul nu face abstracție de linii melodice, tehnicitate și un vocal care te absoarbe în câteva secunde.
Dream Theater – The Astonishing
Deși fană a albumelor precedente pentru simplul fapt că îți bântuiau amintirile mult timp de la prima ascultare, noul album DT lansează o nouă idee în direcția ascultătorului, iar pentru asta merită cel puțin o ascultare (chiar dacă va ține ceva ore).
Long Distance Calling – Trips
Dacă cauți o aventură anormal de țesută-n prog și psihedelic, Long Distance Calling nu este o trupă pe care vrei să o ratezi. Cu încă cinci albume în portofoliu, germanii au luat cu asalt criticii prin intermediul numărului norocos șase.
John Wesley – By the light of a sun
Fost chitarist și producător în Porcupine Tree, John Wesley se lansează solo și nu orișicum. Dacă te gândeai cum ar suna heavy metal-ul anilor ’80 aruncat în flăcările prog-ului, acest album te va lămuri. Bonus: solo-urile sunt un deliciu pentru auz.
The Neal Morse Band – The Similitude of a Dream
Multi-instrumentist și un om legendă pentru lumea prog, Neal Morse nu ar trebui să fie un secret pentru niciun împătimit al acestui gen. Nu-i de mirare că un nou album de la acest versatil iubitor de armonii ar rupe în mii de părți semnificația multor alte materiale discografice lansate anul acesta.
Rikard Sjoblom – The Unbendable Sleep
Fost membru fondator, vocal și clăpar al Beardfish, Rikard Sjöblom a lansat un nou material solo. Carismatic și debordând de momente alternate între euforie și visare, materialul conține o serie de piese emoționale și perfect pliabile pe atmosfera sărbătorilor care ne înconjoară.
Novena – Secondary Genesis
Cu vocalul Haken în frunte, albumul de debut al celor de la Novena transmite simțăminte din felurite sfere, de la melancolie la subtilă speranță, care te va cuceri. Bineînțeles, solo-urile și anomaliile specifice nu lipsesc nici de aici. De altfel, este unul dintre puținele materiale din această listă care conține și părți de growl.
Anderson/Stolt – Invention Of Knowledge
O altă bucată muzicală deosebită. Într-o mare rapid crescândă de trupe prog/djent din ce în ce mai similare-n abordări, astfel de materiale discografice sunt cu atât mai mult de apreciat. Prog Yes pe cât de old school se poate, dar care se bucură și de o producție pe cât se poate de modernă.
Marillion – F.E.A.R.
Deși Marillion și-a pierdut o parte din credibilitate în rândul fanilor, țin să precizez că ultimele materiale discografice puse pe disc de acești veterani se numără printre cele mai bune din cariera trupei (din toate perioadele sale).
F.E.A.R. aka Fuck Everyone And Run este un album care te va uimi prin eterna inspirație de care încă dă dovadă trupa, dar îți va da și o lecție de atitudine, originalitate și dedicație rădăcinilor.
https://youtu.be/Xiwtl-ljUI0
Fates Warning – Theories of Flight
Alți titani, altă lecție. Fates Warning rămâne un vis greu de atins în măreție pentru mulți aspiranți la prog. Theories of Flight se dovedește a fi unul dintre cele mai bune materiale lansate de trupă, în timp ce rămân fideli stilului care i-a consacrat.
Thank You Scientist – Stranger Heads Prevail
O trupă care pune accent pe ciudat și iubire de muzică, Thank You Scientist va uimi pentru mult timp de acum încolo. Este una dintre acele trupe, care cumva, a găsit o soluție să iasă din anonimitate prin curaj și unicitate. De la funk la jazz, le ai pe toate, într-un singur material.
Devin Townsend Project – Transcendence
Personal, unul dintre cele mai bune albume din câte a lansat Townsend vreodată. Aerisit (atipic pentru Townsend), cu o prestație chitaristică să-ți dea lecții pe viață și un vocal absolut perfect până la ultima notă, Transcendence este un absolut necesar, indiferent de ce asculți.
Steven Wilson – 4 1/2
O mare de amărăciune melancolică, o îndelungă călătorie prin imaginația lui Wilson, noul material aduce fanilor tot ceea ce visau.
The Dear Hunter – Act V: Hymns With the Devil In Confessional
La doar un an de la Act IV, The Dear Hunter lovește repede și definitiv. Unul dintre cele mai bune albume ale anului, Act V este o mare de influențe, o nebunie instrumentală și o tulburare fără sfârșit emoțională, cu surprize pregătite la orice pas. Nu poți găsi un defect acestui material nici dacă îl cauți intenționat.
Periphery 3: Select Difficulty
Deși într-o anumită măsură sunt fana trupei, recunosc că axatul pe aceeași rețetă de succes devine obositoare. Deși este un album, fără îndoială, bun, pălește în anumite momente, comparativ cu tot ce ne-a adus anul acesta. Tehnic vorbind, nu ai ce să reproșezi trupeților, însă știm că pot mai bine.
Haken – Affinity
Trupa aceasta nu încetează să surprindă. Frumusețea stilului este că mereu te vei aștepta la surprize, și deși asta în sine reprezintă o presiune de nedescris asupra trupelor în cauză, unele nu încetează să ți le facă cu succes de fiecare dată. Una dintre cele mai heavy trupe din acest articol, Haken te invită la nenumărate ascultări pentru o înțelegere completă a tot ceea ce se întâmplă pe material, întocmai ca un arhitect, pas cu pas, de la zero la complet.
https://youtu.be/Ug6_SD3MXwU
Big Big Train – Folklore
Una dintre puținele și vechile speranțe ale prog rock-ului natural, Big Big Train rămâne una dintre trupele mele preferate. Noul album vine cu o inspirație folclorică neașteptat de bine integrată cu stilul deja consacrat.
Headspace – All That You Fear Is Gone
Cu vocalul de la Threshold în frunte, trupa se vrea un super grup, care deși nu captează atenția atât de mult precum o fac trupeții individual, iar albumul este numai bun pentru o zi de muncă în care cauți o relaxare auditivă.
Ihsahn – Arktis
Deși puțin diferit de celelalte materiale incluse în acest articol, noul album Ihsahn a fost un șoc pentru foști fani, dar și pentru cei care nu visau să dezvolte o incontrolabilă obsesie față de el. Unic din multe puncte de vedere, Arktis nu te va plictisi nici măcar în interludii.
Messenger – Threnodies
Una dintre cele mai bune albume din sfera prog/djent de anul acesta este oferit de Messenger. Cu un vocal antrenat, delicii instrumentale la tot pasul și o idee demnă de ascultat, Threnodies nu te va dezamăgi.
Iamthemorning – Lighthouse
Duo-ul rus a lansat un nou album, unul cu siguranță diferit de orice v-am prezentat până acum. Mult îmbibat în jazz, materialul transmite atât ritm, cât și nebunie. Să nu uităm că la voce avem și singura femeie din listă.
Opeth – Sorceress
Doar nu uitam tocmai de Opeth. Un material demn de vinil, o epopee a evoluției trupei și măreți propovăduitori ai prog rock-ului cum nu ai mai visa în 2016, cei de la Opeth au reușit să scoată o nouă capodoperă.
The Pineapple Thief – Your Wilderness
La doi ani distanță de Magnolia, The Pineapple Thief au reușit din nou. Un album emoționant, cu un instrumental perfect în sincron cu lirica și un vocal la fel de bine închegat cu el, cum ne-am obișnuit.
Katatonia -The Fall of Hearts
De ceva vreme Katatonia a intrat în sfera prog-ului. Nici noul album nu face excepție, iar deznădejdea la care visai împânzește și aceste piese în același mod minunat de realist.
Animals As Leaders – The Madness of Many
Cu drag am constatat că ultimul material AAL iese cu mult în evidență comparativ cu anteriorul. Am simțit că redescopăr trupa, așa cum încercam să îi cuprind nebunia și cu mulți ani în urmă, la prima ascultare. Influențele de tot soiul care definesc albumul și execuția perfectă fac din acești oameni în continuare niște maeștri ai djent-ului.
Multe alte albume demne de ascultat și mulți alți artiști care nu au intrat în această postare te așteaptă, nu te invit decât să îi descoperi. Consideră acest articol un început.
Un an nou și mai bogat!