Revenim cu recomandări prog care să ne îmblânzească zilele de luni și nu orișicum, ci cu o trupă din Polonia. Scena dezvoltată de progressive de prin părțile acelea vorbește de la sine, de cele mai multe ori artiștii locali axându-și plăcerile pe un prog rock cu mici inserții de metal, care pot aminti poate de o abordare Pink Floyd + Porcupine Tree, sentimentul fiind însă cel care primează.
Wave nu face excepție. Trupa are până în prezent trei albume lansate, ultimul ieșind pe piață chiar recent, pe 31 martie, iar evoluția lor se face simțită prin abilitatea cu mult șlefuită în timp de a crea scene auditive, întregul compozițional dorindu-și să-ți ofere clipe de poveste. Am putea spune că abordarea lor merge înspre post-prog.
Texturile felurite, influențele abstracte și vocalul mai degrabă șoptit, cât să nu te trezească din reverie, oferă o alură de mister captivant trupei. Dream, ultimul material discografic al trupei, reunește toate aceste elemente fără a deveni însă o povară sau o reflectare a unui conștient încărcat.
Printre piesele care se fac remarcate de pe acesta putem menționa Pavement Reefs, See Through Shape, So Cold și Dream, fiecare atingând dimensiuni ce valsează între alte nume cunoscute ale prog-ului polonez și ajung până la Xanadu, iar pe lângă porția de prog ni se oferă și repaos în jazz sau teatral.