EP-ul conține 6 piese și rezumă evoluția și colaborarea celor două formații din ultimii 2 ani. În același timp, Sputnik oferă o idee opacă a ceea ce se va auzi pe viitoarele albume full length Pinholes și Nava Mamă. Cea mai nouă piesă lansată de pe EP – Meandre (Pinholes) acționează ca o identitate disociativă pentru Doina, așezându-se într-un contrast difuz față de piesa de pe Era Pietrelor Neșlefuite.
Cele 3 piese Pinholes de pe Sputnik vor aduce în prim plan o nouă față a cubului Pinholes, împreună cu o cizelare mai precisă a stilului, datorată celor doi noi membri ai formației, Andrei Gheo – Chitară și Robert Moțoc – Tobe.
Materialul a fost înregistrat, mixat și masterizat împreună cu Vladimir Ivanov în Real Sound and Vision Studio si Traian23, coperta a fost realizată de Eugen Maleș și Nora Szabo, iar modelul a fost pictat de Vero Nedelcu.
Sputnik va fi lansat online pe 28 martie pe zdhrecords.bandcamp.com, iar în luna aprilie va fi disponibil și pe cele mai populare platforme de streaming și download.
SPUTNIK Track list:
1. Ultimul Sfârșit al Lumii 2. BRVSTVRI 3. Intervenție 4. Meandre 5. Guranda 6. Alb la față
SPUTNIK Live:
31 Martie – Pinholes – Chișinău
1 Aprilie – Pinholes – Rădăuți
6 Aprilie – Nava Mamă + Pinholes București /
7 Aprilie – Nava Mamă – Cluj Napoca
8 Aprilie – Nava Mamă – Iași
13 Aprilie – Pinholes – Timișoara
14 Aprilie – Pinholes – Cluj Napoca
29 Aprilie – Pinholes – Iași