Veterana trupă de folk-metal din Serbia, Pero Defformero, își aduce muzica încărcată de mesaje și ironii contemporane într-un super-concert în Capcana (ex Daos), vineri 30 noiembrie de la ora 20.00.
Pero Defformero a luat naștere în Novi Sad la ideea năstrușnică a chitaristului Saša Friš în 1993, și a început ca un experiment muzical bizar, un heavy-metal cu voci turbo-folclorice și versuri necenzurate. Însă abia prin 2006 formația și-a format un fan club considerabil și aprecieri din partea publicului meloman, astăzi fiind o parodie extrem de reușită a evenimentelor culturale și economice absurde din Serbia. Aur, grandomanie și mașini luxoase, toate combinate cu o chitară electrică agresivă și beat-uri accentuate sub următorul line-up:
Goran „Biške” Biševac – voce
Saša Friš – chitară
András Ispán – chitară bas
Luka Jelisavčić – tobe
Până în prezent Pero Defformero a lansat 3 albume și lucrează intens la cel de-al 4-lea, care se promite a fi mai rău decât toate celelalte la un loc.
Concertul Pero Defformero din Timișoara face parte din turneul trupei care aniversează 25 de ani de prezența pe scena muzicală, și se anunță a fi un adevărat spectacol pentru public.
Intrare concert: 30 lei.
Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/196499431260034/