Bucureștenii de la SINCARNATE au lansat un album total lipsit de ortodoxism intitulat In Nomine Homini. Iată că scena locală se îmbogățește cu un album care este de luat în considerare!
Un material cu o audiție de aproximativ o oră și cu 11 piese, cu puternice elemente religioase tratate (după cum se cuvine din partea unor artiști de death metal) „pe dos”, albumul îmi inspiră multă încredere și simpatie. Și nu că aș (mai) fi un mare fan al death-ului, ba spre deloc, dar cu toate acestea mi se pare un sunet fain care, este drept, are încă nevoie de ceva adăugiri … dar hei, mereu e loc de mai bine, nu-i așa?!
În primul rând vreau să scot în evidență partea lirică și semnificația per total a materialului. De la copertă până la versurile particulare ale fiecărei piese, găsim o adevărată oază de simboluri ce fac trimitere la societate, religie, ocultism, cultură și istorie. Versurile sunt scrise în engleză și în latină (wow!), iar coperta artwork-ului îmi place foarte mult. Mi-e foarte greu să-i găsesc o explicație, ori o semnificație; în schimb îmi e foarte clar că este ieșită din tipar (și la propriu și la figurat) și este ceva diferit față de elementele sobre, triste și abstracte pe care ni le impun în general artiștii doom/death.
Piesa mea preferată este The Grand Inquisitor, datorită titlului și referinței la Dostoievski. Și da, este doomish, abia spre final dezlănțuindu-se instrumentalul. O altă piesă faină este cea care deschide albumul și care îți va lăsa o impresie plăcută pe toată durata audiției materialului: Attende Domine.
După cum mi-a comunicat Giani Stănescu (chitară): „discul în sine este un manifest umanist, anti-misogin și anti-religie ca instituție, dar nu neapărat anti-religios”. Prin Attende Domine îl putem regăsi pe Nietzche (premisa conform căreia nu există Dumnezeu), ori pe Camus (absurdul este, de fapt, cel care ne guvernează existența). In Domine Homini face referire la Kant și Frații Karamazov, pregătindu-ne așadar pentru The Grand Inquisitor:
I know the truth cannot be told, many of us still praise your words,
But let me tell you once again, your crooked reign has come to end.
În mod evident, referințele sunt mult mai vaste, mult mai diversificate; imaginația artiștilor a pășit cu grație peste urmele lăsate de fantezie.
Am scris mai devreme că albumul este lipsit de ortodoxism și, într-un fel, îmi pare rău de acest lucru, cu toate că întocmai acest aspect îl face atât de deosebit! Stilul abordat aduce aminte de anii `90 ai scenei din Gothenburg și avem multe inserări în limba latină, dar parcă ar fi prins mai bine un stil mai aproape de scena poloneză (Vader, Decapitated, Hate) și cu referințe slavone, grecești, ortodoxe. Marii intelectuali occidentali sunt și vor rămâne un etalon pentru cultura universală, însă avem doar un artist din partea mai estică a Europei ca sursă de inspirație. De asemenea, sunt și suficient de multe trimiteri la Orientul Mijlociu. Cum ar fi, dacă, ne-am opri mai mult în centru întrucât să regăsim inspirație pentru materiale? Este, desigur, o idee personală și, de ce nu, poate chiar o sugestie.
Comparativ cu As I go Under lansat în 2010, materialul de față este mai puțin energic. Orientat clar mai spre doom, a devenit mai molcom și mai liniștit. Consider că direcția ar trebui să fie una mai spre technical death. EP-ul Nothing Left to Give stă mărturie, cel puțin pentru papilele mele gustative în ale muzicii, că Sincarnate sună cel mai bine într-o astfel de abordare.
Ei, și aici intervine marea mea dilemă: dacă ar fi urmat direcția pe care am menționat-o, atunci ar fi fost exploatată mai mult latura de death. Și într-un astfel de scenariu, conceptul și lirica ar fi fost exploatate la același potențial? Foarte greu de dat un răspuns …
În consecință, am o mare curiozitate: spre ce direcție vor continua cei de la Sincarnate pentru următoarele producții? Se vor axa mai mult pe partea conceptuală, ori pe cea muzicală? Vor fi mai death sau mai doom? Fie cum o fi, dacă mă surprind cel puțin cum m-au surprins cu acest disc, eu mi-s foaarte bucuros! 😊
