Jazz Syndicate Live Sessions prezintă în premieră Paolo Fresu alături de Ralph Towner în România!
CHIAROSCURO
Unul dintre marii trompetişti ai lumii, prolificul muzician de Jazz Paolo Fresu, are la activ peste 300 de înregistrări. Născut în 1961 în Sardinia, Italia, Paolo Fresu a început să cânte latrompetă la vârsta de 11 ani, urmând mai târziu cursurile Conservatorului din Cagliary. Curând după absolvirea conservatorului, a început să primească numeroase distincţii, dintre care amintim pe cea de la France l‘Academy du Jazz, sau Django D’Or.
Cu un sunet tributar erei Miles Davis din anii ’50, Fresu şi-a creat un stil propriu, trecând cu naturaleţe prin orice stil, de la Jazz la Fusion.
Între înregistrări şi concerte, Fresu activează şi ca director artistic la festivalului de Jazz din oraşul său natal, Berchida Time în Jazz Festival şi compune muzică pentru cinema şi balet.
În 2010, prolificul muzician a înregistrat albumul Chiaroscuro, împreună cu chitaristul american Ralph Towner, pe care îl vom vedea pe 14 Mai şi pe scena de la Sala Radio – Bucureşti, precum şi dublul set Songlines/Night & Blue. Desertico este ultimul său album, din 2013.
Program
Concertul Paolo Fresu & Ralph Towner va avea loc pe 14 Mai, orele 20:00 la Sala Radio din Bucureşti. Accesul în sală se face începând cu orele 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.
Bilete
Biletele pentru acest eveniment au preţuri începând cu 95 lei, în funcţie de categorie şi pot fi cumpărate (începând cu luna ianuarie) din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro şi www.iabilet.ro.
Detalii pe pagina de Facebook Jazz Syndicate Live Sessions.