Cronici albumeProg Talk cu Geanina

Opeth – „Morningrise” (cronică de album)

**Romanian Version (English Below)**

Continuăm seria de prezentare a albumelor Opeth cu „Morningrise„.

Opeth_Morningrise

Cel de-al doilea album Opeth se lansează la doar un an după „Orchid” şi conţine doar şase piese, dar care compensează prin durată. Deşi un album produs în grabă, comparativ cu „Orchid”, tendinţa trupei de a se orienta spre semnături atipice şi progressive devine din ce în ce mai clară. Albumul însă nu duce lipsă nici de elemente de doom, mai pronunţate decât pe primul material, iar stilul vocal abordat de Mikael doar încununează asta.

„Advent” prezintă un Agalloch îndreptat spre progressive, extins de o acustică definitoare de atmosferă, un bass pregnant şi un contrast dinamic între duritatea refrenului şi interludiile ocazionale. Acelaşi parcurs este menţinut pe de-a întregul albumului, ceea ce poate deveni obositor dacă am simţi absenţa inserţiilor stilistice asincrone.

„The Night and the Silent Water” este în prezent probabil cea mai cunoscută piesă de pe „Morningrise”. Intervenţiile vocale clean ale lui Akerfeldt, cuplate cu acustica aflată la polul opus de restul întregului, reprezintă esenţa a ceea ce devine Opeth în acea perioadă. O şlefuire alternantă de dinamici brutale şi statici curate.

„Nectar” reprezintă o demonstraţie de forţă a toboşarului şi deduce o altă semnătură care va deveni specifică trupei, alături de un solo extins, însă finalizat puţin abrupt. Spre finalul piesei simţim cum ne inundă auzul elemente de prog clasic, un bass care zbiară death, dar reunite de un vocal spălat în doom.

„Black Rose Immortal” nu duce lipsă de aceeaşi acustică şi de interludiile fermecătoare, dar nici de inserţii de folk nordic, cu un ritm care inspiră un headbanging sănătos. „To bid you farewell” este o anticipaţie a „Heritage” şi oferă un moment de respiro de la growl, un solo plin de emoţie şi o baladă care va intra în şir cu capodopere de pe viitoare albume.

„Eternal Soul Torture” încheie albumul în acelaşi stil în care a fost deschis, fără a duce nici ea lipsă de o pedală dublă puternic ancorată-ntr-un turneu de forţă.

Piese preferate: „To Bid You Farewell”, „The Night and the Silent Water”

Recenzie „Orchid”: https://theinterwission.ro/opeth-primul-avant-orchid-cronica-de-album/

**English Version**

Opeth’s second record releases just one year later than „Orchid” and has only six tracks, that manage to compensate with their length. Although looks as if it was done in a rush, the band’s tendency to lean towards atypical time signatures and progressive becomes clearer here. „Morningrise” doesn’t lack the doom touch, acutely felt during it, and Mikael’s vocal range only emphasizes that.

„Advent” presents a far reached Agalloch tainted with a strong hint of progressive, extended by an atmosphere slave acoustic, a strong bass and a dynamic contrast between the chorus’s harshness and the occasional intermissions. The same path is followed throughout the record, which could have become otherwise weary, but doesn’t by picking up the pace through asynchronous stylistic shifts.

„The Night and the Silent Water” is nowadays probably the most renowned track off „Morningrise”. The clean vocals mashed together with the contrasting acoustics showcase the band’s essence at that time. An alternating perfection of brutal energy with some neat stops.

„Nectar” is a demonstration of force coming from the drummer that brands another particularity for the band, alongside an extensive solo that ends unexpectedly and leaves you hanging. Towards the end of this single you can hear the specific sound of classic prog flooding your conscious, a bass that yells death, all reunited by the vocals drowned in melancholy.

„Black Rose Immortal” has the same acoustics and charming interludes, as well as some influences from the northern folklore, with a rhythm that entices you to a healthy headbang. „To bid you farewell” predicts „Heritage” and offers the listener a moment of respiro from all the growls, alongside an emotional solo and a ballad that will fall in line with some of the best masterpieces from records to come.

„Eternal Soul Torture” ends the album in much the same way as it was opened, without lacking a strong double pedal loudly anchored in a tour de force.

Favorite tracks: „To Bid You Farewell”, „The Night and the Silent Water”

Review for „Orchid”: https://theinterwission.ro/opeth-primul-avant-orchid-cronica-de-album/

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...