Ajungem cu plimbarea noastră auditivă prin istoria discografică a celor de la Opeth la un moment de cotitură: lansarea albumului „Damnation”. Un album care a luat prin surprindere o varietate de oameni, unii contrariaţi de noua cale aleasă, alţii atraşi de încercarea lor de schimbare radicală, o continuare firească însă a „Deliverance”. Mâna producătorului Steven Wilson se resimte în alegerile trupei, încă de la începerea piesei debut, „Windowpane”, o piesă diametral opusă abordărilor de pe „Deliverance”. Mikael nu mai pune accent pe growl ci intervine cu o voce clean hipnotizantă, ajutată de o chitară care întregeşte emoţiile transmise de lirică.
Dar piesa de debut nu are să fie singura baladă de pe album. Nota definitivă pică pe melodie, armonie şi clean-uri. Asemeni primei continuă şi „In my time of need”, o piesă care deşi păstrează pasul delimitat de precedenta sa, aduce în scenă şi nişte clape atmosferice. „Death whispered a lullaby” este o capodoperă per se. Să explic de ce acest album primeşte laude, asemeni anterioarelor? Deşi Opeth s-a reorientat, spre deosebire de multe alte trupe care au încercat acest lucru, ea a reuşit să facă asta ca şi cum s-ar fi renăscut în noi haine, la fel de profesionale şi atent croite precum ne învăţasem. Da, abordarea diferă, însă calitatea creaţiilor nu a scăzut nicio secundă. Ba chiar mai mult, aşa cum percepeam drumul pe care voiau să ajungă prin albumul „Orchid”, ajuns la maturitate pe „Blackwater Park” şi „Deliverance”, astfel se întâmplă şi acum. „Damnation” este primul pas spre ceva la fel de complicat şi divers.
„Closure” face tranziţia către „Hope Leaves” cu un ritm mai alert, puternic influenţat oriental. „Hope Leaves” şi „To Rid the Disease” sunt un duo tomnatic, dovada unui prog rock cum nu mai auzisei poate de ani întregi. Influenţele anilor ’70 se conturează din ce în ce mai mult în materialele compuse de Akerfeldt, iar „Damnation” este doar începutul.
Chitara desenează pasaje complexe, în ritm dansant cu bass-ul şi percuţia lui Lopez. Versurile, mult mai mult decât pe materialele anterioare, prezintă o nouă parte a lui Akerfeldt, orientate către o latură mult mai personală.
Întunecimea clapelor şi a liricii surprinse în „To Rid the Disease”, prelungită de un outro care continuă povestea liricii, fac loc pieselor de încheiere, „Ending credits”, una dintre puţinele piese 100% instrumentale marca Opeth, şi „Weakness”, o capodoperă care scoate în prim plan clapele electrice şi efectele delicate, pe care le îmbină cu vocea melancolică a lui Mikael.
Piese preferate: „Windowpane”, „Death whispered a lullaby”, „Hope Leaves”, „Weakness”.
Recenzie „My arms, your hearse”: https://theinterwission.ro/opeth-my-arms-your-hearse-cronic/
Recenzie „Morningrise”: https://theinterwission.ro/opeth-morningrise/
Recenzie „Orchid”: https://theinterwission.ro/opeth-primul-avant-orchid-cronica-de-album/
Recenzie „Still Life”: https://theinterwission.ro/opeth-still-life-cronica/
Recenzie „Blackwater Park”:https://theinterwission.ro/opeth-blackwater-park-cronica/
Recenzie „Deliverance”: https://theinterwission.ro/opeth-deliverance-cronica/
