Cronici albume

Opeth – „Blackwater Park” (cronică)

**Romanian Version (English Below)**

Îmi continui seria de cronici Opeth, până la lansarea noului album.

blackwaterpark
„Blackwater Park” este un marş al unicului, o compoziţie care debordează de divers şi de geniu muzical. Debutul său puternic, „The Leper Affinity”, doar îţi mic pont legat de ceea ce te aşteaptă. Un album care nu are puncte slabe, de pe orice parte i-ai porni analiza.

Producţie extraordinară marca Steven Wilson, instrumental la ţanc şi un vocal pe cât de versatil, pe atât de pregătit pentru orice abordare.

Ani întregi mai târziu, mai exact la 15 ani după lansare, albumul rămâne o capodoperă şi prezent în multe playlist-uri. Deşi tipic pentru Opeth, cu a cărei semnătură deja ne-am obişnuit, „Blackwater Park” te uimeşte şi te surprinde iar şi iar. Poate ai ratat un mic pasaj pe la jumătatea piesei „The Leper Affinity”, poate te chinui cu un acord care pare simplu la prima vedere, poate nu reuşeşti înţelegi pe deplin decursul pieselor, sau poate pur şi simplu cedezi şi îl asculţi la nesfârşit, cu aceeaşi plăcere.

Orchestral pe ici-colo, dramatic prin cucerirea locului principal a clapelor sau a acusticii, mai puternic decât orice teai fi aşteptat, chiar şi când îşi schimbă registrul spre clean-uri şi pur şi simplu clădit pe o uimitoare sursă de inspiraţie.

„Bleak” nu iese nici ea din tipare, ci îşi transformă ritmul în ceva pe care l-ai cânta şi l-ai dansa în acelaşi timp, ceva pe care l-ai recunoaşte de la ani lumină aparţine lor. Probabil una dintre cele mai cunoscute balade ale trupei, „Harvest” te cucereşte nu în mod necesar prin lirică, deşi te vei trezi fredonândit‘s me who’s the martyr” chiar şi în spaţii deschise, ci prin uniunea completă dintre voce şi blândul instrumental.

„The Drapery Falls” dispune de o atmosferă incredibilă încă de la primele sale minute şi nu cedează loc niciunui moment de respiro din uimire, ba chiar abia pregăteşte ascultătorul pentru „Blackwater Park”. Outro-ul lasă loc lui „Dirge for November”, una dintre mai puţin cunoscutele balade Opeth, dar de o emoţie fără cusur. Chitara electrică îţi vorbeşte din o mie de colţuri şi răsună sporadic, în vals cu acustica constantă. Deşi piesa evoluează într-o altă nebunie marca Opeth, ea nu încetează surprindă aceeaşi emoţie, menţinută şi de-a lungul piesei „The Funeral Portrait”.

Prima parte a „Patterns in the Ivy” joacă mai degrabă un rol de interludiu aici, decât cea care îi va urma, însă face tranziţia mult mai plăcută spre finala „Blackwater Park”, eponima albumului. De la psihedelic, la furtuni produse de toboşar, şi până la trecerea specifică de la frumos la brutal, „Blackwater Park” nu are nevoie de nicio completare.

Piese preferate: absolut toate

Recenzie „My arms, your hearse”: https://theinterwission.ro/opeth-my-arms-your-hearse-cronic/

Recenzie „Morningrise”: https://theinterwission.ro/opeth-morningrise/

Recenzie „Orchid”: https://theinterwission.ro/opeth-primul-avant-orchid-cronica-de-album/

Recenzie „Still Life”:

**English Version**

„Blackwater Park” is a march of the unique, a composition that overflows with diverse and musical genius. Its strong debut, „The Leper Affinity”, only hints to what’s expecting you. A record that has no flaws, from whatever angle you look at the matter.

An extraordinary Steven Wilson production, time-clocked instrumentals with versatile and trained for each situation vocals. Years later, 15 to be exact, the record remains a masterpiece and still present in many playlists across the world. Although typical for Opeth, with its usual signature, „Blackwater Park” amazes and surprises each time again. Maybe you skipped on a tiny passage during „The Leper Affinity”, maybe you struggle with a chord that looked rather simple at the first glance, maybe you can’t seem to comprehend the complexity of the tracks completely, or maybe you just surrender and listen to it endlessly, with unchanged levels of pleasure.

Orchestral here and there, dramatic through the way of the keyboards and acoustics, stronger than you would expect, even when it switches registers to cleans and just simply grounded on an amazing source of inspiration.

„Bleak” doesn’t fall out of the patterns, but tranforms the rhythm into something that you would play and feel at the same time, something that you would recognize now and thereafter to be Opeth. Probably one of the most renowned ballads, „Harvest”, conquers not necessarily through the lyrics, although you will find yourself whispering „it’s me who’s the martyr” in uncomfortable places, but through the complete union between the vocals and the gentle instrumentals.

„The Drapery Falls” stands out through its mystic atmosphere right from the beginning and doesn’t give you one single moment of respiro in your amazement, but barely prepares you for „Blackwater Park”. The outro reaches into „Dirge for November”, one of the less-known ballads, with a flawless emotion. The electric guitar speaks to you from a million corners and vibrates sporadically, in an incessant waltz with the constant acoustic. Although the track evolves into another Opeth mania, it doesn’t fail to capture the same emotion, maintained all throughout „The Funeral Portrait”.

The first section of „Patterns in the Ivy” plays the role of an interlude here and makes the transition to the closer „Blackwater Park”, the title track, more gratifying. From psychedelic to drum bound storms, all the way to the specific switch from brutal to beautiful, „Blackwater Park” needs nothing else.

Favorite songs: each and every one of them

Review of „My arms, your hearse”: https://theinterwission.ro/opeth-my-arms-your-hearse-cronic/

Review of „Morningrise”: https://theinterwission.ro/opeth-morningrise/

Review of „Orchid”: https://theinterwission.ro/opeth-primul-avant-orchid-cronica-de-album/

Review of „Still Life”: https://theinterwission.ro/opeth-still-life-cronica/

Comentează

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top
error: Content is protected !!