Noutăţi

Omul cu Șobolani sărbatorește 20 de ani de activitate

Ceea ce faci pe la 20 de ani cântărește foarte greu în restul vieții tale. Cariere, relații, totul se schimbă în jurul tău și tu trebuie să te adaptezi destul de repede. Dar ce faci când ești OCS, ai o carieră de 20 de ani, relațiile-s existente și ochii sunt pe tine?

ocs

Îi sărbatorești așa cum se cere: cu cele mai iubite piese, alături de cele 3 generații de fani care le-au luat muzica în suflete, cu cei mai dragi oameni, emoții cât cuprinde și multe surprize.

Ce înseamnă 20 de ani pentru Omul cu Șobolani?

Mihnea Dobrotă:

“Pentru mine e un vis împlinit, cu speranțe, răbdare, muncă, inspirație, multe concerte în care bucuria din ochii oamenilor ne-a dat sens și în care cântatul împreună cu cei trei colegi de formație m-a făcut să simt că avem unul din cele mai mișto lucruri din lume – o trupă de succes.

Nopți nedormite, bani investiți, zeci de mii de kilometri străbătuți în toată țara, zeci de clipuri, sute de concerte, o jumătate din viața de până acum.

Nu aș schimba nimic din cele întâmplate și sper ca următorii 20 să fie cel puțin la fel de frumoși ca primii.

Cea mai mișto călătorie, una dintre cele mai mari realizări în viață!”

Nicolae Aramă:

„O activitate de douăzeci de ani pentru o trupă românească, reprezintă o performanță în sine.

Pentru mine, 20 ani de OCS înseamnă o mulțime de gânduri.”

Radu Andrei:

„Uau, 20 de ani, este un lucru cu adevărat remarcabil – să te înțelegi cu o mână de oameni atâta timp, să ai de fiecare dată ceva nou de spus și să vrei s-o spui alături de ei, să îți găsești iar și iar resorturi pentru a merge tot mai departe, să te ia în continuare emoțiile înainte de (și după..) fiecare cântare… De cele mai multe ori nu reușim toate lucrurile astea nici măcar timp de câteva luni. Si totuși iată, au trecut 20 de ani, și te gândești că ai mai vrea 20 fără nicio ezitare!”

Dan Amariei:

„Pentru mine, Omul cu Șobolani înseamnă jumătate din viața mea, la propriu; la figurat, înseamnă infinit mai mult.”

Acest eveniment, cu și despre OCS, va încerca să spună povestea a două decenii într-o manieră spectaculoasă și dinamică, cu invitați speciali care le-au marcat parcursul muzical, printr-o producție Dark Side Entertainment.

Primele 750 de bilete vor avea prețul de 50 de lei iar următoarele 750 de bilete se vor putea achiziționa la prețul de 60 de lei.

În perioada, 24-26 decembrie 2016, Moș Crăciun în colaborare cu OCS vă oferă posibilitatea achiziționării biletelor pentru acest eveniment la prețul de 40 de lei.

Copiii cu vârsta de până în 10 ani au acces gratuit, doar dacă aceștia sunt însoțiți de unul dintre părinți, posesor de bilet.

FB event: https://goo.gl/SIZrtU

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...