Cronici concerte

O seară alături de Recursive Delusion, Mindcage Escape, Eternal Fire și False Reality

Recent, formația brașoveană False Reality a început un turneu de promovare a primului lor album, End of Eternity, lansat acum câteva luni. Mini-turneul a debutat cu un concert în Târgu Mureș, continuând apoi cu o vizită în Cluj Napoca, vineri seara oprindu-se în clubul fabrica din București. Evenimentul organizat de Anglo-Saxon Booking Agency a adus pe scenă trupele Recursive Delusion, Mindcage Escape, Eternal Fire și False Reality, concertele începând punctual cândva în jurul orei 19:45.

Menționez că până în acel moment mai văzusem pe fugă doar Eternal Fire și oricum nu cunoșteam nicio piesă de-a lor, iar de la restul formațiilor nu ascultasem nimic. Am vrut să-mi rezerv plăcerea de a fi surprins pe moment.

Recursive Delusion a deschis seara; fondată în București acum puțin timp de un grup de tineri muzicieni, trupa a mai susținut câteva concerte însă nu am reușit să ajung să-i văd. În linii mari, ei cântă progressive death metal ceva mai melodic, presărat cu breakdownuri și pasaje inedite. Au urcat pe scenă pe fundalul unui intro orchestral amplu, fain realizat, și au început apoi prima melodie propriu zisă. La începutul recitalului au avut mici probleme tehnice însă acestea au fost remediate imediat. Sunetul mi-a plăcut de la bun început, chitarele fiind destul de echilibrate iar vocea puțin în fundal, un lucru potrivit având în vedere că instrumentalul pieselor Recursive Delusion atrage atenția cu ușurință. M-a impresionat chitaristul lead, nu mă așteptam sincer să cânte atât de bine și să se audă clar fiecare notă din solouri. Următoarele lor cântece s-au bazat pe o alternanță între breakdownuri agresive și pasaje mai melodice, trecerea între cele două fiind însă uneori forțată. Au prezență scenică foarte bună și au interacționat cu publicul, care a fost prezent în număr foarte redus din păcate la acest prim concert. Pe la a treia sau a patra piesă am auzit un solo de chitară extraordinar, chiar m-a lăsat cu gura căscată prin claritatea cu care s-a auzit și prin complexitate. Ca o părere personală, ar putea elimina anumite părți vocale care obturează instrumentalul (cel puțin live) fix în momentele cele mai interesante, și le-ar prinde bine și voce clean, nu doar growl. Legat de acest aspect, au avut pe scenă o invitată care a contribuit pe câteva strofe cu vocale clean. Oricum, au fost mult, mult mai faini decât credeam că sunt și merită văzuți. Dacă se țin de treabă, au un viitor pe partea de concerte live pentru că au demonstrat că sunt bine pregătiți în domeniul acesta. Au un mare plus din partea mea și vă recomand să-i susțineți când aveți ocazia.

Mindcage Escape au urmat; despre ei știam doar că interpretează o combinație între progressive metal și metalcore, într-un stil pe care l-am descoperit ca fiind similar celui al unor trupe australiene de prog. Și ei s-au bucurat de o sonorizare foarte bună, care a scos în evidență părțile instrumentale. Dacă primele piese au fost mai mult înclinate spre agresivitate, spre fericirea publicului care a fost ceva mai energic și primitor cu aceștia, la finalul concertului am remarcat tot mai puternic influența cunoscutei formații Tool asupra compozițiilor Mindcage. Mi-a plăcut tobarul lor, a avut câteva intervenții bune și părea energic și bine dispus în timp ce cânta. Am observat niște părți foarte interesante dar și câteva pasaje generice mai ales pe părțile metalcore. Chitara bas a atras din nou atenția, fiind scoasă în evidență și nu lăsată în fundal ca de obicei. Poate că dacă ar fi avut mai mult timp la dispoziție și ar fi interpretat mai multe piese mi-ar fi plăcut mai mult; oricum, au fost faini și ei și au interacționat cu publicul.

Eternal Fire a rupt șirul de progressive metal pe care se baza seara. Tot din București, grupul cântă symphonic black metal și au deja destule concerte la activ. La începutul recitalului am avut parte de un intro stereotipic – croncănitul ciorilor și scena iluminată doar de un felinar mi-au amintit de clasicele live-uri ale unor trupe cunoscute din acest gen muzical. Totuși, piesele mi s-au părut destul de originale. Îmbină agresivitatea cu melodicitatea într-un mod ingenios și în același timp reușesc să facă spectatorii să se miște și să fie atenți la ce se întâmplă pe scenă. La un moment dat au avut o secvență care mi-a amintit foarte mult de Thy Catafalque, spre marea mea bucurie, însă mai mult ca sigur e doar o coincidență. Clapele și-au îndeplinit rolul și au fost prezente pe toată durata concertului, auzindu-se clar peste restul instrumentelor. Pasajele de pian mi-au plăcut cel mai mult din tot ce am auzit, mai ales când deveneau ambientale. Nu am scăpat nici acum de coverul după Tormentor, Elisabeth Bathory, un favorit se pare al trupelor de black din București. Doar că a sunat chiar bine de data asta. Publicul a fost prezent în număr mai mare în timpul concertului Eternal Fire și a oferit formației o primire mai călduroasă.

Într-un final, headlinerii serii au început să-și cânte albumul pe care l-au lansat spre sfârșitul anului trecut. Mult așteptatul debut al False Reality, End of Eternity, a apărut la sfârșitul lunii octombrie 2016; prima piesă, Bewitched, a evidențiat puternicele trăsături death/doom prezente pe compozițiile acestui material discografic. Solistul mi-a amintit foarte mult prin atitudine și prezență scenică dar și prin aspectul fizic de Aaron Stainthorpe de la My Dying Bride. Au alternanțe între părțile clean și cele electrice, care s-au auzit bine și live. Clapele, care au un rol mai degrabă ambiental în muzica False Reality, au fost ușor de auzit pe toată durata recitalului fără a domina în vreun fel celelalte instrumente. Rapture and Pain a fost partea mea preferată din tot concertul. Bassul foarte puternic, acordurile lente și foarte heavy și atmosfera apăsătoare, amintind de clasicii death/doom, m-au impresionat și mi-au atras atenția. Pe la jumătatea piesei End of Eternity, a urcat pe scenă Robert Cotoros (Hteththemeth, The Bipolar Disorder Project), singurul lor invitat din acel concert de lansare, care a rămas și pentru următoarea melodie, Dear Friend. După ce au terminat albumul, publicul (din păcate prezent în număr redus la acest ultim concert) le-a cerut un bis, și formația a mai interpretat încă trei melodii mai vechi.

Sunetul a fost foarte bine făcut pe toată durata evenimentului, și pe această cale salut decizia organizatorului de a apela la profesioniști pentru sonorizare. În rest, publicul prezent în număr redus a însemnat că nu au fost cozi nici la bar, nici la standul de merch al lui Titus, regele CD-urilor. Din punctul meu de vedere a fost o seară reușită și cu destule surprize plăcute, care mă conving să mai merg la concerte la care habar nu am ce se va întâmpla.

 

Comentează

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top
error: Content is protected !!