Unul dintre cele mai bune materiale discografice auzite în ultima perioadă vine din partea Jonas Lindberg & The Other Side şi se intitulează „Pathfinder”. O colecţie de piese, pe cât de ancorate-n trecut, pe atât de aruncate-n prezent, despre care v-am vorbit pe larg nu cu mult timp în urmă (cronica aici), şi care m-a îndemnat să îl iau pe Jonas la o vorbă.
Cât de dificil este să scoţi un album atât de „vechi”, dar modern, de prog, în contextul pieţei muzicale contemporane?
Jonas: Nu cred că muzica este greu de compus atât timp cât ai o idee despre ce faci şi ce vrei. Dificultatea este să te faci remarcat în rândul celorlalte genuri muzicale. Deşi cred că e mai uşor cu genul progressive decât cu alte genuri, fiindcă fanii, inclusiv eu, tind să caute mereu muzică nouă.
De ce ai ales această latură a progressive-ului?
Jonas: Nu am ales, am compus. Şi s-a întâmplat să rămână în aria progressive-ului, bănuiesc că normal, din moment ce îmi place şi e distractiv de compus.
Care a fost cea mai dificilă parte atunci când aţi compus?
Jonas: Probabil găsirea timpului necesar. Suntem cu toţii muzicieni full time şi avem un program încărcat, aşa că a trebuit să înregistrăm când aveam ceva timp liber. Asta a însemnat şi o pauză de săptămâni între înregistrări şi câteodată era greu să fii la curent cu ce se întâmplă.
Cât au durat înregistrările?
Jonas: Cred că a durat câteva luni. Aproape un an, dacă iei în considerare mixing-ul, mastering-ul şi artwork-ul.
Cum a reacţionat publicul?
Jonas: Pare că place publicului. A primit recenzii bune. Cred că ar putea prinde la o arie mai largă de public, nu doar fani progressive. Pare că are câte ceva pentru oricine.
Cum arată un concert pentru un astfel de gen? De ce are nevoie pentru a ieşi cum trebuie?
Jonas: Nu am cântat mult live. Dar ce ştiu din ce am văzut la alte trupe din acest gen este că funcţionează bine şi pe scene mari, dar şi mici, cum sunt cele din cluburi jazz. Cred că secretul este să ai un public care să aprecieze şi să te asculte. Şi, desigur, scena să cuprindă tot echipamentul.
*English Version*
How difficult it is to pull off a such an ancient but yet modern prog record in today’s market?
Jonas: Making the music I think is not that hard as long as you have an idea of where you’re going and what you’re doing. The difficulty is to get noticed through all the other kinds of music that is out there. Though the progressive genre might be easier compared to other genres since I think fans, including myself, often tend to be on the lookout for new music.
Why did you choose this side of progressive?
Jonas: I didn’t really choose, I just wrote music. Then it turned out somewhere in the progressive area, naturally since I like that genre and it’s fun to write that kind of music.
What would you say it was the trickiest part when recording the record?
Jonas: Probably finding time to do it. We’re all freelance musicians with pretty filled schedules, so we had to record whenever there was some time off. This meant sometimes there could be several weeks between sessions and sometimes it was hard staying on track.
How long did it take to record it?
Jonas: I think the actual recording process took about seven months. About a year if you count mixing, mastering and cover art.
How does the audience react to this kind of approach?
Jonas: People seem to like it. It’s got good reviews. I think probably it might appeal to a wider audience too and not only fans of progressive music. There seems to be something for everyone in it.
What does a gig for this kind of music look like? What does it need to fall right into place?
Jonas: We haven’t played too much live. But what I know from watching other acts in the same genre is that it works on both larger stages as well as smaller venues such as jazz clubs. The key I think is to have an appreciative and listening audience. Also, of course the stage have to be able to fit all the equipment needed.
