O seară cu Monuments și VOLA

octombrie 23, 2018

0Puncte

Pe data de 21 Octombrie, am avut parte de o seară grozavă închinată progressive-ului/djent-ului, susținută în club Fabrica din București și organizată de Metalhead Romania. Desigur, vorbesc despre combo-ul Monuments și VOLA, plecat în turneu împreună pentru o dublă lansare a materialelor discografice lansate de curând, Phronesis și Applause Of A Distant Crowd respectiv. Cele două trupe au fost însoțite de Kadinja din Franța și Atlas din Finlanda, ele reprezentând opening act-ul pentru această seara.

Evenimentul a început cât se poate de punctual, cu Atlas urcând pe scenă la 19:15 și încălzind publicul cu un metalcore binevenit, timp de o jumătate de oră care a trecut într-o clipire din ochi. Atlas au venit și ei cu un nou material, de fapt, primul lor LP, intitulat Primitive și au încântat cu o muzică ce pare să aducă un omagiu celor de la Monuments chiar și prin nume, dar având și influențe foarte evidente din partea unor trupe precum Architects, prin ritmuri alerte și riff-uri urmărite perfect de toba mare, presărate cu o voce ce zace între clean și screaming, dar pocnindu-te adesea cu câte un growl gutural ce zguduia pereții. Din păcate, calitatea lor ca muzicieni nu a fost deloc flatată de sunetul din sală, făcând multe pasaje din repertoriul lor de-a dreptul neinteligibile, însă, Atlas, este cu siguranță o trupă pe care o voi urmări cu interes pe viitor.

La ora 20 și un pic au urcat și Kadinja, o trupă de progresiv metal modern, care se remarcă prin compozițiile sale ce pun în valoare virtuozitatea instrumentiștilor și pasajele lor staccato și pline de forță și furie. Kadinja pregătesc și ei un nou material, intitulat Super 90, lansând pe 5 octombrie primul single de pe acest material, Empire, piesă pe care au și cântat-o în cadrul concertelor. Kadinja are un sunet ce amintește ușor de trupe precum Sikth sau proiectul lui Jason Richardson, dar cu tonuri mai curate, amintind puțin și de paleta sonoră a celor de la Exivious. Deși, trupa prezintă un repertoriu fantastic de piese, cu producție impecabilă de studio, live, la acest concert, s-a simțit oboseala lor, chitariștii fiind ușor dezlânați în execuția pasajelor mai complicate, vocalul falsând pe multe pasaje clean, în special pe vocile falsetto. Nici sunetul din sală nu i-a ajutat foarte mult, vocea fiind destul de greu de auzit în momentele mai aglomerate de pe instrumental și tonurile de chitară mult prea deschise, deseori fiind greu de distins notele pe care le cântau băieții. Toba mare a fost și ea îngropată în mix, un element care este absolut esențial în muzica lor. Cu toate acestea, am fost plăcut impresionat de muzica lor și de ce sunt capabili și mi-ar plăcea tare mult să-i aud mai odihniți, cu un sunet mai bun, poate chiar într-un concert strict al lor, un eveniment care ar putea să le pună adevărata valoare în evidență.

La 9 fără un sfert danezii din VOLA, fără să stea la discuții și fără niciun avertisment își încep recitalul în forță cu piesa Smartfriend de pe noul lor material discografic, Applause Of A Distant Crowd, pregătind deja terenul pentru avalanșa de sentimente atât furioase, cât și dureroase, pe care urma să le trăim alături de ei. Îmi este destul de greu să descriu muzica celor de la VOLA. Deși ei au început ca o trupă destul de tipică de djent, cu influențe clare de la Sikth, Meshuggah și Tesseract, odată cu noul album, VOLA și-a definit un stil propriu și unic ei, combinând vechile influențe djent cu elemente electronica, progressive rock și chiar și pop. O descriere precum Riverside meets djent ar fi doar 1% din ceea ce fac ei de fapt. Creionând un peisaj divers cu piese precum Ghosts, o compoziție cu puternice influențe pop, Alien Shivers, un hibrid fantastic de djent și industrial, Whaler, o piesă epică ce aduce a Devin Townsend sau Gojira, dar și piese vechi, precum Stray The Skies și Starburn, VOLA a marcat, cel puțin pentru mine, momentul înalt al serii. Rareori mi se întâmplă să îmi doresc ca un concert să nu se mai termine. Din păcate, VOLA au suferit și ei de aceleași probleme de sunet pe care le-au avut și trupele de dinainte, însă, nu au fost la fel de prezente. Toba mare a fost dificil de auzit, clapele și ele erau îngropate în mix, iar vocea avea și ea momente în care era greu de înțeles. Totuși, VOLA este o trupă atât de bună, încât nu a fost greu să trec cu vederea aceste inconveniențe. Neavând un show spectaculos sau o prezență scenică memorabilă, danezii impresionează strict prin muzica lor fenomenală și pasiunea lor pentru aceasta, care are vizibilă pe scenă. VOLA respiră, mănâncă și trăiesc muzica. Dacă ești ca mine și ești sătul de scena suprasaturată de trupe djent care sună la fel și îți dorești să asculți ceva nou, care să te miște, recomand VOLA cu toate încrederea, iar Applause For A Distant Crowd este cu siguranță, pentru mine, unul dintre cele mai bune albume de progressive metal/rock din 2018.

La 10 fără un sfert urcă pe scenă și headliner-ii serii, Monuments, pregătind terenul, înainte de concert, cu muzica anilor 80, printre care și Rick Astley și Michael Jackson. Periodic, membrii trupei, în timp ce se pregăteau pe scenă, se opreau să facă cu ochiul la public. Era evident că Monuments adoră ceea ce fac și abia așteptau să înceapă concertul. Cu un intro orchestral și grandios, britanicii au început cu A.W.O.L., prima piesă de pe Phronesis. Deja, de la prima piesă, Monuments se remarcă printr-o schimbare sesizabilă de stil, care, amintește foarte mult de Periphery, trupă în care vocalistul Monuments, Chris Baretto a activat în trecut. Piese precum Mirror Image și Leviathan întăresc acest lucru, cu riff-uri mai simple, dar foarte catchy și refrene memorabile, marcate de liniile vocale influențate de muzica RnB. Deși acest turneu este dedicat noului material discografic, Monuments nu s-a zgârcit deloc în a ne încânta cu piese pe albumele precedente, The Amanuensis și Gnosis, cu riff-urile incredibil de agile și precise de pe Atlas și breakdown-urile explozive de pe Empty Vessels Make The Most Noise și Regenerate. Trupa și-a executat materialul ireproșabil, fiind prezenți pe scenă și alături de public în fiecare moment. Chris Baretto, în special, a dovedit că este un frontman valoros, carismatic, care își iubește fanii și îi face mereu plăcere să se afle printre ei, iar acest lucru este demn de respect și rareori întâlnit la trupe de calibrul lor. Desigur, nu au lipsit nici rechinul și salteaua gonflabilă ce se plimbau, din mână în mână, prin public, ajungând ocazional și pe scenă, spre bucuria lui Chris Baretto. Din nou, la fel ca la trupele precedente, Monuments a suferit și ea de probleme la partea de sonorizare, în special la prima piesă, care au fost un amalgam de sunete neinteligibile, însă, din fericire, acest lucru s-a reglat pe parcurs, la un nivel acceptabil. Trebuie să menționez și jocul spectaculos de lumini de care au avut parte Monuments creând o atmosferă incendiară alături de muzică. După Regenerate, Monuments a primit și un bis din partea publicului și s-a întors cu alte trei piese, încheiând seara cu adevărat cu Degenrate, de pe Gnosis. În seara aceasta, Monuments a arătat din nou de ce este o trupă de referință în noul val de metal progressive, prin profesionsalismul pe care l-a arătat, muzică, prezență, dar și atitudinea dezinvoltă și relaxată.