Cronici albume

Luna Amară este mai „Aproape” de sufletele fanilor lor

luna_amara_aproapeLUNA AMARĂ, o formație cu o bogată activitate muzicală și civică de la noi din țară, și-a învățat fanii cu o muzică atât de bună, încât acum se află într-o situație delicată. Încercând să-și extindă activitatea discografică, aceștia au scos un material care, din punct de vedere calitativ, se aseamănă la fix cu ceea ce exprimă titlul: ceva simplu, orientat spre banalitate.

Albumul Aproape a reunit șapte piese norocoase la un loc de o durată modestă, de 33 de minute. Spun din start că nu-l consider mai bun decât albumul precedent, anume Pietre în Alb. Într-adevăr, sunetul fin și instrumentalul delicat poartă trademark-ul consacrat clujenilor, dar …

Se simte că există un „loc lipsă”. Formația și-a obișnuit fanii cu o muzică îmbârligată, complexă și în același timp accesibilă tuturor, în măsura în care versurile capătă dimensiuni poetice, iar mesajul formației are un impact puternic indiferent dacă era unul direct și răstit (Mihnea), ori sublim și înălțător (Nick). Vocea este puternic simplificată și total scutită de partea vocală a lui Mihnea. În același timp, Nick Făgădar optează pentru o voce liniștită, aproape șoptită, dar din păcate nici versurile nu mai au izul poetic de odinioară.

De la sine înțeles, albumul se dorește a urma o singură direcție a abordării muzicale de formație. Lăsând la o parte implicarea civică, dizidența și protestul față de politică și societate, formația a „îmbătrânit” din punct de vedere intelectual și a refuzat să se mai exteriorizeze, alegând totuși să-și concentreze toată energia spre interiorizare. De data aceasta muzica lor nu mai pune în mișcare rotițele pentru cuget, ci calmează pentru a ne clarifica mințile, ca un fel de meditație practicată de călugării budiști.

Și acum vine partea interesantă la care m-am gândit când am ascultat albumul, dar fără să fiu informat în privința aceasta; Prin urmare, ceea ce voi scrie în cuvintele de mai jos este o opinie personală (ca și cele de mai sus, de altfel), nu ceva pe baza căruia sunt informat.

Aproape vine la aproape un an de la evenimentele din Colectiv. În orice caz, au mai rămas câteva zile până se împlinește anul de la tragedie. Social vorbind, evenimentele imediat următoare au fost definite ca tensiuni sociale pline de furie, teamă, neliniște, frustrări și alte energii negative. În timp ce societatea și-a urmat cursul, unii oameni au optat spre interiorizare, găsind că aceasta este singura cale prin care să se vindece de „trauma colectivă”. Sper eu că introspecția a avut efecte pozitive și asupra victimelor care au reușit să-și revină din urma tragediei. Trupa, urmând această direcție – despre care nu pot spune că a fost conștientă sau inconștientă -, cred că a migrat de la abordarea „colectivă” (socială) către o abordare individuală, a sinelui interior. Paradoxal, dacă suntem mai aproape de propria noastră persoană, atunci putem fi mai Aproape de cei din jurul nostru: de familie, iubiți și iubite, prieteni și apropiați. În final, sentimentele și emoțiile sunt cele care ne fac oameni, iar rațiunea fără acestea nu are nicio valoare.

„Aproape” nu este un album bun, însă este unul simplu, fără prezența fermă a lui Mihnea și cu o interpretare artistică timidă din partea lui Nick. Nu este un lucru rău dacă formația va continua cu un album de genul, orientat spre introvertire, dar mi-aș dori ca vocea lui Nick să ofere mai mult din potențialul său și, ca replică, ulterior să avem un album „extrovertit”, în care vocea lui Mihnea să domine; și oricum ar fi, instrumentalul să meargă în aceeași direcție (așa cum a făcut-o și o face în continuare) și cu mai multă trompetă, pentru că nu strică niciodată. 🙂

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...