Noutăţi

Leprous la Bucovina Rock Castle

Bucovina Rock Castle are loc la Cetatea de Scaun a Sucevei în perioada 23-25 august, iar line-up-ul de anul acesta va atrage cu siguranță un număr mare de fani.

TesseracT este una din cele mai prolifice trupe apărute în acest mileniu. Pioneri ai metalului progresiv, această trupă bazată in Marea Britanie deține un palmares remarcabil, concluzionând de curând încă un turneu European foarte reușit si urmând să se îmbarce pentru un alt turneu mondial la începutul lui 2019. Tonurile progresive ale chitarelor în combinație cu complexitatea ritmică și liniile foarte dinamice ale vocii vor aduce un sunet unic pe scena Suceveană. Sonder, ultimul material lansat de trupă, constituie o aprofundare filosofică a existenței umane exprimată prin geniul muzical al formației britanice.

Cu mai bine de 12 ani de activitate, clujenii de la Grimus au devenit o trupă-fanion a mișcării alternative de la noi din țară. Au lansat până acum patru albume de studio, cel mai recent – „Unmanageable Species” – în primăvara anului 2018, și au avut concerte în deschiderea unor mari artiști internaționali precum Queen, Red Hot Chili Peppers, Placebo, Kasabian, Moby.

Dupa o pauză concertistică de peste un an, timp în care s-a lucrat la un nou material, Alternosfera revine la începutul anului 2019 cu un nou album. Acesta va fi cel de-al VI-lea material discografic și este prilejuit de aniversarea a 20 de ani de la înființarea trupei. Vă invităm să ascultați albumul live pe scena Bucovina Rock Castle în 2019.

Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut (RO)

– nu știm dacă vouă v-a plăcut, dar nouă ne-a plăcut și, în consecință, cvartetul bucureștean vine la Suceava să ne explice că așa e-n post-rock: s-a rezolvat, nu se poate…

Mother’s Cake (A)

– trupa asta reușește cumva să aibă un ritm al ei propriu și să dispară și să apară în momentele potrivite, cu melanjul ei eclectic ce poate fi atât energizant cât și halucinant… o experiență muzicală intensă pentru oricine.

Leprous (No)

– știm că pentru mulți dintre voi, ca și pentru noi, trupa asta nu mai are nevoie de nici o prezentare. Dar așa cum și noi am aflat despre ea de la cineva, poate și prezența acestor geniali norvegieni la Bucovina Rock Castle îi va ajuta pe alții să-și lărgească – mult și deodată – orizonturile muzicale. Pe scurt, stilul formației își are rădăcinile în progressive metal, dar odată cu ultimul album din 2017, Malina, a început să fie mai apropiat de progressive rock. De altfel, acesta este albumul pe care vocalistul Einar Solberg a ales doar să cânte, lăsând la o parte elementele specifice unei voci metal.

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de cinci ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...