Silhouettes, cel de-al treilea album al olandezilor, lansat în 2008, este genul de album care nu se dezvăluie complet de la prima audiție, dar care a contribuit în perioada aia la evoluția unui gen de sine stătător. Cei care cunoșteau deja Drawing Circles observă acum o continuitate clară, dar și o maturizare: structurile sunt mai compacte, dar nu mai puțin elaborate, iar balansul dintre haos și armonie este mai atent calibrat.
Din punct de vedere instrumental, albumul este o demonstrație a competenței muzicale. Riff-urile rămân în sfera familiară djent, dar evită tendința de supra-saturare tehnică. Chiar dacă nu au întotdeauna aceeași incisivitate ca ale influențelor evidente (precum Meshuggah), Textures compensează prin structură și dinamică. Secțiunile de chitară nu caută să impresioneze prin virtuozitate, ci prin arhitectură ritmică – și în mare parte, reușesc.
Tobele și bass-ul susțin în mod vital structura ritmică sofisticată, iar clapele sunt un alt element definitoriu al acestui disc. Nu se limitează la fundaluri atmosferice, ci influențează direcția pieselor, fie conturând un moment de respiro, fie amplificând dramatismul secțiunilor grele. Finalul piesei Awake este poate cel mai discret, dar emoționant pasaj din tot materialul.
În ansamblu, Silhouettes era un pas înainte pentru Textures – un album care își asuma riscuri și încearca să își definească propria identitate într-o scenă metal deja saturată de formule asemănătoare. Chiar dacă nu reușește atunci în toate încercările sale, demonstrează că formația are nu doar abilități, ci și viziune. Albumul păstrează ADN-ul trupei – o combinație echilibrată între complexitatea ritmică, riff-uri disonante și pasaje atmosferice –, dar aduce în prim-plan o dimensiune melodică mult mai bine conturată. Este o creație care merită ascultată cu atenție și revizitată – nu doar pentru tehnică, ci pentru ideile pe care le propune și pentru curajul de a le explora.
