Un punct de cotitură în istoria trupei, albumul “Damnation” al celor de la OPETH, lansat pe 22 aprilie 2003, rămâne în memorie drept un material care a divizat fanii și a marcat încercarea inițială a trupei de a cocheta cu o nouă eră definită de progressive rock inspirat din anii ‘70 și eroii tinereții lui Akerfeldt. Cunoscuți până atunci pentru fuziunea complexă dintre death metal și rock progresiv, suedezii aleg aici să tacă zgomotos – renunțând complet la riff-urile agresive, la growl-uri și la structurile întortocheate specifice albumelor anterioare.
În locul furiei, „Damnation” oferă o atmosferă melancolică, introspectivă, construită pe straturi delicate de chitare curate, clape vintage (mellotron, Rhodes), și o voce blândă, aproape șoptită, din partea lui Mikael Åkerfeldt. Fiecare piesă – de la „Windowpane” la „Hope Leaves” – pare să curgă natural, ca o reflecție nocturnă, tristă, dar eliberatoare.
Steven Wilson (Porcupine Tree) aduce o contribuție importantă în producție și la clape, ceea ce se simte în textura caldă și aerisită a albumului. „Damnation” e fratele yin al lui „Deliverance„, lansat în același an – două jumătăți ale aceleiași povești, una violentă, cealaltă contemplativă.
Iubit şi urât în egală măsură, “Damnation” pavează calea către viitorul “Pale communion”, iar piese precum “Death Whispered a Lullaby”, “In my time of need” sau “To rid the disease” propulsează trupa la nivel internațional, în sfârșit și prin vizualuri.
„Damnation” este, în esență, o meditație muzicală – întunecată, dar liniștitoare – un opus ce scoate în evidență partea introspectivă și sofisticată a celor de la Opeth. Un album ce nu duce lipsă de clasice, astăzi fervent cerute live și iubite atât de fanii trecutului death, cât și de cei ai erei prog rock.
O recenzie integrală poate fi citită aici.
