Lansat în mai 2003, „Deftones„, al patrulea album al trupei omonime din Sacramento, a apărut într-un moment de presiune maximă. Cum urmezi un material revoluționar ca „White Pony„, aclamat de critici și fani deopotrivă? Răspunsul Deftones a fost unul sincer, poate chiar riscant: nu încerci să-l urmezi deloc. Faci ceva diferit.
Privit cu scepticism la vremea respectivă, dar reevaluat de mulți în anii ce-au urmat, „Deftones” este, la peste 20 de ani distanță, un material esențial în înțelegerea parcursului artistic al trupei. Deschiderea cu „Hexagram” este explozivă, o declarație de forță, cu una dintre cele mai intense interpretări vocale ale lui Chino Moreno. În contrast, „Minerva” aduce lumină și melancolie pe unde de shoegaze, arătând clar dorința trupei de a explora nuanțe și emoții diverse. Aceste două piese definesc spectrul pe care se întinde întregul album.
Alte momente memorabile includ hipnoticul „Needles and Pins”, furia controlată din „Bloody Cape” sau ambianța melancolică din „Anniversary of an Uninteresting Event”. Chiar și piese mai controversate precum „Lucky You” capătă, în retrospectivă, un rol important în conturarea atmosferei întunecate și experimentale a discului.
La mai bine de două decenii de la lansare, „Deftones” rămâne un moment-cheie în cariera trupei. Nu a fost continuarea logică a lui „White Pony” – și tocmai de aceea merită apreciat. A fost o alegere curajoasă, care a deschis drumuri sonore noi pentru o formație care și-a asumat mereu riscuri.
