În seara zilei de 17 octombrie, am avut ocazia să asist la un eveniment organizat de Final Step Productions, centrat pe latura întunecată și melodică a muzicii metal. Acesta s-a desfășurat în Club Quantic, și a avut ca participanți trei formații de dark metal: Mourning Sun (atmospheric doom metal, Chile), Kratos (symphonic metal, România) și Fallen Arise (symphonic power metal, Grecia). Inițial, în locul celor din Mourning Sun ar fi trebuit să urce pe scenă formația suedeză de death/doom metal When Nothing Remains, însă o problemă medicală a unui membru a împiedicat susținerea recitalului. Din fericire, organizatorul a reușit să înlocuiască trupa la timp.
Seara a fost deschisă de Kratos, care și-au început concertul cândva în jurul orei 21:00, cu o întârziere care le-a prins bine, deoarece între timp s-au mai strâns oameni. Formația română de symphonic/gothic metal are la activ două albume – Looking Behind the Mirror… (1999) și Arlechino (2016) – și este activă de aproape 20 de ani, fiind una din primele grupuri ce au abordat acest gen în România. Recitalul acestora s-a axat mai mult pe cântecele de pe noul album, care a fost disponibil spre achiziție de la standul de merchandise al lui Titus. Din fericire, au avut parte de un public destul de numeros, având în vedere că era luni seară, fanii susținând trupa din fața scenei dar și de la mesele amplasate lângă pereții sălii. Sunetul a fost însă destul de slab la început, cinelele auzindu-se mult prea tare, acoperind chitarele și vocea, însă în timp acesta s-a mai îmbunătățit. Volumul a fost puțin prea ridicat pentru gustul meu, fiind momente în care nu prea se mai distingea mare lucru. În timpul concertului, Kratos a inclus și un moment artistic în pauza dintre cântece.
Au urmat pe scenă cei din Mourning Sun, înlocuitorii suedezilor When Nothing Remains. Fără a se introduce, și-au început concertul în fața unui public din păcate aproape inexistent. Nu i-am mai auzit niciodată până în seara respectivă, însă m-au convins că sunt interesanți încă de la început, dar poate nepotriviți în contextul acelei seri. Formația, care cântă doom metal atmosferic, este una din puținele trupe din acest subgen care folosește exclusiv vocale feminine, clean, ceea ce a fost o surpriză pentru mine. Au la activ un EP și un album, Último exhalario, apărut în 2016. Influențele puternice din post metal sunt un alt element inovativ în muzica lor, contribuind foarte mult la atmosfera trupei. Proiecțiile care prezentau peisaje muntoase, pustii și reci, sau simple jocuri de lumini și forme abstracte au contribuit la efectul creat de muzica lentă, melodică și tristă. Din păcate, deși au avut de departe cel mai bun sunet dintre formațiile serii, publicul a fost foarte redus; la un moment dat, am numărat 5 oameni în fața scenei (exclud organizatorul și cameramanul). Totuși, au continuat să cânte cu pasiune în ciuda lipsei de răspuns. Personal, mi-au plăcut cel mai mult din toată seara și acum îi ascult pentru prima oară la calitate de studio; sunt foarte faini și chiar merită o șansă – puteți încerca aici noul lor single!
Ultima formație a serii a fost Fallen Arise, din Grecia. Genul abordat este symphonic power metal, fiind foarte asemănătoare din punct de vedere stilistic cu alte trupe reprezentative, precum Sirenia, Semblant, Xandria sau Leaves Eyes. Poate puțin mai agresiv decât acestea, nu prea se fac remarcați prin originalitatea compozițiilor, însă atitudinea scenică și cântecele destul de complexe compensează. Publicul a fost mult mai receptiv către muzica acestora prin comparație cu atitudinea pe care a avut-o către Mourning Sun, ceea ce le-a creat o impresie pozitivă grecilor. Fallen Arise au la activ un EP și două albume, Ethereal (2013) și Adeline (2015), interpretând piese de pe acestea în cadrul show-ului de pe 17 octombrie.
Materiale discografice aparținând formațiilor prezente au putut fi cumpărate de la standul de merch, altături de alte obiecte de merchandise. Sala a fost încălzită și locurile la mese au fost suficiente pentru toți participanții, curtea fiind și ea deschisă publicului. Organizarea a fost foarte bună, sunetul fiind o problemă pe care Final Step Productions nu are cum să o remedieze, având în vedere că nu este de datoria lor. Succesiunea trupelor a fost rapidă iar pauzele scurte, ceea ce este un alt merit al organizatorului.
În concluzie, a fost o seară destul de reușită, având în vedere că nu ascultasem nici măcar o melodie de la oricare din trupe – am vrut să văd cum e să mergi undeva fără să știi ce urmează să vezi, și chiar a meritat acest mic risc. Cred că am să mai fac asta, că a fost destul de faină experiența – meritul fiind, desigur, atât al formațiilor cât și organizatorului.
