Jazz Syndicate Live Sessions știu cum să mulțumească iubitorii de jazz. Seara de 21 aprilie a fost plină de surprize plăcute. Trupa Sensor a avut sarcina dificilă de a cânta în deschidere la Kenny Garrett Quintet. Publicul a părut plăcut impresionat de alegerea organizatorilor și pe bună dreptate.
Orice iubitor de muzică bună apreciază o mișcare avangardistă, o idee neconvențională, iar lipsa previzibilității în muzică este un semn de originalitate, talent și inovație. Colaborarea dintre Lucas Molina și trupa Sensor subliniază faptul că jazzul poate fi exprimat și prin dans.
Momentele fusion sunt des evitate de mulți artiști tocmai fiindcă alipirea mai multor genuri muzicale este o mișcare riscantă care poate duce la un ghiveci muzical și la o cacofonie de sunete. Cutezanța trupei Sensor este justificată de talentul de care dau dovadă. Sensor reușesc să se elibereze de tipare, de previzibilitate, iar mixul dintre dubstep, dnb, acid jazz, rock, electro, nu jazz și flamenco dovedește încă o dată faptul că jazzul poate fi reinterpretat într-o mie de feluri atâta timp cât oamenii sunt deschiși experimentelor și provocărilor muzicale.
Cine s-ar fi gândit că flamenco și jazzul fac casă bună? Această alăturare neobișnuită a dus la unul dintre cele mai frumoase momente ale serii. Lucas Molina se face vinovat de un moment artistic frumos. Nimic nu este mai revigorant decât să realizezi că subramurile artei pot coexista fără nicio problemă. Pașii de flamenco, postura tipică acestui dans și sincronizarea perfectă dintre mișcările lui Lucas Molina și ritmurile muzicii trupei Sensor au arătat că dansul poate fi o neașteptată, dar binevenită expresie a muzicii și viceversa. Instrumentele neobișnuite de percuție s-au potrivit de minune cu momentul fusion pregătit de Sensor. Păcat că playlist-ul ales de cei din trupă nu a durat mai mult, dar cu siguranță o să mai fie ocazii în care vom mai fi încântați de un moment muzical atât de inedit.
După un scurt intermission, binecunoscutul cvintet Kenny Garrett a urcat pe scenă în aplauzele publicului. Uitându-mă în jur, am fost puțin copleșită de faptul că sala era arhiplină. Dar acest lucru nu surprinde pe nimeni, Kenny Garrett având destul de mulți fani în țară, fiind la a treia vizită în România.
Au fost câteva probleme de sunet, remediate pe parcursul recitalului. Dar ceea ce Kenny Garrett Quintet a reușit să facă este greu de descris în cuvinte. Publicul a rămas cu diferite momente muzicale în minte și în mod cert multe dintre acestea se datorează geniului lui Garrett, dar și celor patru muzicieni aleși pe sprânceană.
Ruby Bird, percuționistul cvintetului, mi-a rămas adânc tipărit în memorie. Cu o veselie debordantă, cu un simț fantastic al ritmului, cu o naturalețe mai rar întâlnită la astfel de concerte i-a fermecat pe toți cei din public. Avea degetele bandajate, dar nu a transmis nici măcar pentru o clipă ideea de disconfort sau oboseală. Un muzician în adevăratul sens al cuvântului. Instrumentele sale de percuție nu au trecut nici ele neobservate. Trianglul, tobele Conga, gongul, clopotele tubulare s-au sincronizat de minune cu pasajele cele mai complexe și intense din cadrul concertului.
Kenny Garrett promisese publicului român o seară de neuitat și un concert unic. Saxofonistul s-a ținut de cuvânt, subliniind încă o dată faptul că titulatura de „cel mai important saxofonist alto al generaţiei sale” este una cât se poate de realistă.
Garrett este renumit pentru prezența sa scenică. Deși s-a impus fără nicio problemă ca liderul cvintetului, energia și pasajele muzicale au fost bine dozate, fiecare dintre muzicieni aducându-și contribuția unui album care merită să fie ascultat de orice iubitor de jazz. Ultimul album al saxofonistului, Pushing the World Away, este unul dintre cele mai frumoase exemple de jazz instrumental.
Pianistul Vernell Brown are un stil incredibil de direct și plin de energie. Solurile sale din cadrul concertului au fost secondate de ropote de aplauze. Vocea sa a putut fi auzită pe câteva pasaje muzicale și mi s-a părut că s-a potrivit de minune atât cu vocea lui Garrett, cât și cu cea a lui Bird. Acest trio inedit de voci și instrumente a transmis multe emoții publicului, ritmicitatea sunetelor amintind de o transă. Riff-urile acustice ale basistului Corcoran Holt și soundul său groovy s-au sincronizat cu tobele lui McClenty Hunter. Stilul rock-ish, agresiv al lui Hunter s-a integrat de minune în pasajele muzicale gândite de Garrett.
Atât Kenny Garrett, cât și Ruby Bird s-au adresat direct publicului. Aceștia i-au încurajat pe cei din public să aplaude în timpul unor pasaje muzicale extrem de complexe. Pe ultima piesă toată sala a fost în picioare, dansând împreună cu Ruby Bird în acordurile fiecărui instrument de pe scenă. Oamenii au continuat să aplaude până a rămas doar Garrett cu saxofonul său pe scenă, lipsa celorlalte instrumente fiind înlocuită de vocile și aplauzele publicului. La bis, Kenny Garrett ne-a delectat cu un moment de beatbox.
Pushing the World Away este un album care ne dezvăluie un Kenny Garrett ajuns la maturitate din punct de vedere muzical. Compozițiile sale au devenit mult mai puternice, mai captivante și mai bine închegate. Saxofonul său alto este incredibil de expresiv. Garrett a ținut morțiș să includă și voci pe albumul său pentru a duce compozițiile muzicale cât mai aproape de incantațiile budiste, lucru foarte subtil subliniat și cu loviturile de gong ale lui Bird. Albumul este definit de multe influențe, de la muzica afroamericană la influențe budiste și ritmuri orientale.
Concertul a durat puțin mai mult decât se preconizase inițial, dar publicul nu a părut deloc deranjat de acest lucru. Organizatorii au pus la dispoziție curse gratuite cu Uber tuturor celor veniți la concert. Per ansamblu, a fost un recital minunat, iar iubitorii de jazz trebuie să îl vadă pe Kenny Garrett măcar o dată live.
Pagina oficială a saxofonistului Kenny Garrett: http://www.kennygarrett.com/
Organizator eveniment: Jazz Syndicate Live Sessions
Galerie foto: https://theinterwission.ro/galerie-foto-kenny-garrett-quintet-la-sala-radio/
Autor: Eliza Archer
