Suedia a dat foarte multe formații și curente lumii metal – sunt renumiți pentru melodic death metal, cunoscut și ca Gothenburg metal (după orașul de proveniență al majorității artiștilor) și pentru trupele pe care le-am putea încadra la dark metal: Evergrey, Draconian sau Katatonia. În aceeași categorie, găsim ascunsă ochilor majorității și formația Isole. Grupul alcătuit din patru membri cântă un fel doom metal în care găsim influențe de power și death metal. Formați sub alt nume în 1991, Isole au început activitatea serioasă abia în 2005, când au lansat primul lor album, Forevermore. Acestui material discografic i-au urmat alte 5 albume, ultimul apărut fiind The Calm Hunter (2014).
Data lansării probabil a fost aleasă intenționat – începutul iernii este un moment potrivit pentru apariția pe piață a unui album atât de „vesel” și „optimist”, numai bun de ascultat în timp ce afară plouă mărunt iar temperatura este chiar la limita înghețului. Are cam 50 de minute și conține 7 piese, ale căror durate se încadrează în specificul genului muzical abordat. De înregistrare și mixaj s-a ocupat Studio Apocalypse al lui Jonas Lindstrom (tobe), acesta fiind ajutat și de ceilalți colegi ai săi de trupă. Casa de discuri Cyclone Empire a asigurat promovarea și distribuirea acestui album cât și a celorlalte materiale din merch-ul trupei.
Pe precedentul material discografic al trupei Isole, influențele de death sunt relativ puține și bine ascunse în piese; totuși, The Calm Hunter, care debutează cu piesa omonimă arată ascultătorului încă de la început partea mai puțin blândă a formației suedeze. Fiind cea mai lungă melodie de pe album, are o parte instrumentală destul de proeminentă și nu tocmai scurtă, însă aceasta este atent lucrată și nu plictisește, nefiind însă neapărat atmosferică. Părerea mea este că, prin comparație cu celelalte CD-uri ale trupei, care puneau foarte mult accent pe emoțiile transmise și pe ambient (amintesc aici When All Is Black, Throne of Void sau Born From Shadows), The Calm Hunter este mult mai axat pe muzica în sine, instrumentalul fiind mai tehnic, mai ritmat și mai atent compus, riffurile sunt mai melodice și mai complexe, toate acestea în detrimentul lentorii și acordurilor apăsătoare, elemente ce au caracterizat destule piese Isole.
Into Oblivion, a treia piesă a albumului, are un intro care prezintă cunoscătorilor formației un sunet familiar, cu care s-au obișnuit poate de pe vechile CD-uri. Heavy, lent și bombastic, anticipează vocalele ample ale soliștilor, accentuate foarte mult prin reverb și chorus, care interpretează perfect niște versuri nu tocmai optimiste. Nu că până acum am fi avut cine știe ce fericire transpusă în lirică, dar cântecul excelează la acest capitol. Pe la jumătatea sa, avem o parte de death/doom clasică, care chiar m-a surprins nu doar prin cât e de agresivă, dar și prin modul în care se potrivește perfect chiar acolo unde nu s-ar fi așteptat cineva să apară. Latura atmosferică a muzicii Isole este mai pronunțată pe această piesă, dar o putem auzi și în Perdition, al cincilea cântec, care aduce și un element de noutate – blast beatul, care este o raritate în muzica de acest gen.
În afara instrumentalului mi-a atras atenția partea de voce. Formația folosește vocile tuturor membrilor cu excepția toboșarului, ceea ce creează un efect impresionant. Ample uneori, dure alteori, vocile se potrivesc perfect cu instrumentalul dar mai ales cu tematica versurilor și cu atmosfera. Părțile de growl au fost relizate mult mai bine din două puncte de vedere: în primul rând, pur și simplu vocalul urlă mult mai bine, iar în al doilea rând, sunt foarte bine mixate și scoase în evidență. Am remarcat cu plăcere soloul de chitară de pe Alone in Silence, penultimul cântec al acestui album.
Înregistrat și mixat de Jonas Lindstrom, toboșarul formației, The Calm Hunter stă destul de bine la capitolul producție. Diferit de Born from Shadows, al cărui instrumental a fost puțin mai bine înregistrat, noul album este mai slab din acest punct de vedere. Totuși, fiecare instrument se poate auzi cu ușurință pe produsul final, însă aș fi preferat ca pe anumite părți chitarele să aibă un sunet mult mai puternic și mai amplu, iar efectele puteau să fie mult mai bine evidențiate. Mi-a plăcut în schimb foarte mult înregistrarea părților de voce, care sunt mult mai bine mixate față de cele de pe Born from Shadows.
Apreciez că formația a încercat să facă ceva puțin mai complex și să pună mai mult accent pe instrumental. Altfel am fi avut doar un fel de copie a celorlalte albume din discografie, ceea ce niciodată nu mi-a plăcut, mai ales când trupa are deja 5 alte LP-uri la activ. Binevenite sunt și influențele mult mai pronunțate de death metal, pe care le aștept și pe următorul album, când și dacă va fi să apară.
Notă finală: 8.75/10
Amintesc pe această cale că veți putea asculta cântece de pe The Calm Hunter pe 12 septembrie, în clubul Quantic din București, unde Isole va urca pe scenă alături de DinUmbră, Shores of Null și Novembre. Prețul biletului va fi de 35 de lei, pentru o seară ce promite a fi greu de uitat pentru fanii genului doom metal.
