Albumele de debut pot fi încadrate, cred eu, în două categorii: prima le reunește pe cele mediocre sau de-a dreptul proaste, pe care le-ai ascultat, apoi ai jurat că nu mai încerci niciodată trupa aia, până ce eventual apare o continuare mult mai bună. Muzicienii se vor preface că acel prim efort nu există și cam aia e. Cea de-a doua categorie e cea a debuturilor extraordinare, poate mai bune decât orice altceva va fi scos respectiva formație în decursul carierei sale. Uneori, aceste prime materiale discografice te captivează de la prima audiție și te gândești că e nedrept ca ceva atât de bun să fie necunoscut.
Irreversible Mechanism este o trupă de progressive / technical death metal fondată în 2012 de câțiva tineri muzicieni ambițioși din Belarus, o țară renumită pentru ostilitatea ei față de astfel de manifestări artistice. I-am găsit din întâmplare prin intermediul unei postări pe Facebook; m-a atras inițial coperta debutului lor, care amintește puțin de cea a capodoperei Khonsu, The Xun Protectorate. M-au captivat mai apoi deoarece muzica era orice altceva în afară de ceea ce mă așteptam să fie – obișnuit cu formațiile mai renumite de technical death, precum ar fi Nile, credeam că va fi axat pe brutalitate și viteză extremă. În realitate însă, este deosebit de melodic și piesele sale se remarcă prin complexitate, amploarea sunetului și armonie.
Intitulat Infinite Fields, materialul conține 9 melodii, printre care se numără și un intro instrumental, care anticipează atmosfera și stilul următoarelor 8 compoziții. Avându-l pe Lyle Cooper din The Faceless la tobe, prima piesă propriu-zisă a debutului Irreversible Mechanism, Into the Void, începe în forță cu un blast-beat extrem de rapid, însă continuă într-un mod neașteptat cu un solo lent de chitară, accentuat de orchestrația care amintește parcă puțin de Fleshgod Apocalypse. Un scurt interludiu acustic pregătește ascultătorul pentru demonstrația de tehnică și viteză care va urma în timpul celui de-al doilea solo, acesta rivalizând din punct de vedere al rapidității cu ceea ce compunea Luca Turilli în perioada când era alături de Rhapsody (of Fire). Into the Void este foarte bine poziționată la început deoarece concentrează absolut toate trăsăturile de stil care pot fi auzite mai bine pe următoarele cântece ale acestui material discografic.
Outburst este o demonstrație de forță din păcate relativ lipsită de melodicitate sau de armonie. Viteza nebunească, solourile și tobele creează un haos care impresionează nu prin ingeniozitate ci prin pură virtuozitate a instrumentiștilor. Cei doi muzicieni care reprezintă nucleul de bază al formației, Yaroslav Korotkin și Vladislav Nekrash, își demonstrează virtuozitatea pe această melodie aflată în puternic contrast cu următoarea; The Agony este axată pe latura melodică a muzicii Irreversible Mechanism, conținând în același timp pasaje lente, ample dar deosebit de complexe. Bazându-se pe armonii inspirate din black-ul modern, cele două chitări se completează reciproc, creând un sunet bombastic, elevat și foarte puternic. Interludiul orchestral dinspre finalul cântecului nu se află în contrast cu rapiditatea și agresivitatea acestui album, ci completează într-un mod original și interesant un gol care ar fi apărut oricum. Pe o idee similară se bazează și Infinite Fields, melodia oponimă a discului – chitarele sunt în deplină armonie, utilizând din plin note libere și acorduri disonante, completându-se reciproc în timpul solourilor executate cu o precizie impresionantă. Fragile include și pasaje de pian, într-o piesă lentă de o frumusețe remarcabilă, marcată de tobele lui Lyle Cooper.
line-up live Irreversible Mechanism
Pasiunea tinerilor bieloruși care au compus aceste cântece este evidentă și se poate simți în orice moment al debutului. Fără să știe dacă vor avea succes sau nu, fără să fie cunoscuți în prealabil, au compus un album extrem de complex, care a necesitat fără dubiu sute de ore de exersat, compus și muncit. Virtuozitatea se îmbină cu melodia, originalitatea transformă teme deja consacrate ale genului progressive death metal și tehnica întâlnește frumusețea în cele aproape 40 de minute ale acestui material remarcabil. Clipurile cu cei doi chitariști interpretând cântece de pe Infinite Fields reprezintă dovada supremă a complexității melodiilor și a priceperii muzicienilor.
Yaroslav Korotkin și Vladislav Nekrash
Tematica versurilor nu este una originală – oricine ascultă death poate enumera vreo 10 albume despre apocalipsă, sfârșitul omenirii și epoci glaciare catastrofale provocate de vreun război nuclear. Artworkul în schimb este bine ales, potrivindu-se cu atmosfera rece și sobră a discului și astfel oferind ascultătorului o idee despre ce ar putea auzi mai departe.
Un alt punct forte al acestui prim material este reprezentat de producția acestuia. Lansat prin intermediul casei de discuri Blood Music, calitatea înregistrării este la înălțimea celor mai exigente cerințe. Instrumentalul echilibrat scoate în evidență chitara lead și tobele în momentele lor de strălucire, iar clapele nu au un simplu rol ambiental, pe alocuri fiind aduse în prim plan. Din acest punct de vedere remarc similarități puternice cu Fleshgod Apocalypse, muzica acestora fiind marcată de un sunet amplu bazat pe elementele simfonice. Irreversible Mechanism nu au un vocal tocmai strălucit și faptul că a rămas în fundal pe toată durata LP-ului Infinite Fields este un lucru pozitiv, ascultătorul devenind astfel obligat să se concentreze pe instrumental. De asemenea, instrumentalul este bine egalizat și nu văd cum ar fi putut fi îmbunătățit.
Dacă ar fi să fac un top al preferințelor personale, alegând dintre toate albumele de debut pe care le-am ascultat până acum, cu siguranță Infinite Fields s-ar încadra în primele două-trei locuri. Virtuozitatea și complexitatea atent echilibrate cu armonia m-au convins în legătură cu acest prim efort al bielorușilor de la Irreversible Mechanism, o trupă care merită cu siguranță urmărită în viitor.
Notă finală: 8.5/10
Albumul poate fi achiziționat de aici.
