Pinholes învăluie și fură ascultătorii prin peisaje auditive pictate-n culori ce acoperă întregul spectrul coloristic, fie că ele merg în sfera emoțională, mai întunecată și într-adevăr asta de cele mai multe ori, sau spre instrumentale pline de vervă, aprinse și „dure” prin ansamblul care-l formează, așa cum poate este cazul și celui mai recent single al trupei, Atacă-mă cum am învățat. Lirica în care te poți regăsi și cufunda cu ușurință, expuse-n ritm poetic și diversitatea repertoriului face din trupă un act live în care te poți pierde și regăsi totodată.
Pinholes va susține un nou concert în București vinerea aceasta, 8 septembrie, alături de Fluturi pe Asfalt, în club Quantic.
Intrăm direct în pâine. Lucrați la piese noi. Încotro ne va duce noul album?
Într-adevăr, avem o perioadă în care atenția e spre piese noi. Încă nu putem spune 100% cum va ieși sau care va fi direcția, cum multe din ideile noastre încă nu au văzut lumina în sala de repetiții. Dar cred că ultima piesa lansată: Atacă-mă cum am învățat – cuprinde temele și ce tip de balans vrem să îi dăm albumului.
Rămâneți pe lirica în limba română și pentru acest material?
Da și tot timpul vom rămâne așa. Nu e vreo încăpățânare patriotică, doar credem că ceea ce vrem să transmitem are nevoie de ș-urile și ț-urile natale.
Cum credeți că s-a schimbat modul vostru de a aborda noi albume de-a lungul timpului?
Ne oferim mai mult timp. Am trecut de la a finaliza și înregistra 3-4 piese în 2 zile de studio, la a lucra la o singură piesă câteva luni. În ultimii 10 ani am avut un material nou odată la 2-3 ani și cred că, cel puțin pentru noi, e o schimbare mai sănătoasă. Ne oferă mai mult timp pe producție și să digerăm piesele.
De ce anume credeți că e nevoie în momentul acesta și contextul actual (locații rare, multe concerte, bilete mai scumpe) ca o trupă să supraviețuiască pe scena locală?
Cred că e o conversație sau o dezbatere foarte lungă, pentru că fiecare privește dintr-un unghi diferit „situația scenei locale”. Aș putea spune că trupele din România, mai noi sau mai vechi, vor prea multe cu mult prea puțin efort iar în același timp, unii promoteri sau organizatori de festivaluri au așteptări prea mari.
Muzica e o piață liberă. Cel ce muncește mai mult, cântă mai des, are piese mai bune, are scule mai bune, are duba mai mare și cântă mai bine live, e cel care va supraviețui.
Dacă ești la început, trebuie să te dezbraci de orgoliu și să nu te mai consideri o victimă a unui sistem invizibil care promovează non valori. Industria muzicală e formată din grupuri care încearcă să își vândă și să își promoveze produsele, ca la orice tarabă în talciocul tău preferat. Unii știu să vândă mai bine ca alții, iar adevărul e că e un domeniu foarte competitiv.
În ciuda dorințelor, nu există un juriu, un top, o categorie de vânzări sau un filtru care să determine că trupa ta sau piesele tale sunt mai bune ca ale altora, iar „voi” trebuie să fiți cei băgați în seamă de public, organizatori etc.
Din păcate, nu am un răspuns simplu. La bază toți facem același lucru: compunem piese, cărăm scule și le cântăm pe scenă pe cât de bine putem.
Dacă ar fi să vă întorceți în trecut ce ați face diferit în ceea ce privește trupa?
Nu cred că aș schimba nimic. Poate am fi început călătoria cu mai multă încredere în noi și puțin mai cu picioarele pe pământ. Aș putea fi acuzat de naivitate, dar cred că am recuperate pe drum. Pinholes e într-un loc foarte bun acum și nici cu gândul nu aș risca ca asta să se schimbe.
Ați fost recent în București. Să se aștepte fanii de la altceva cu ocazia concertului alături de Fluturi pe Asfalt?
Ultimul concert in București a fost unul acustic împreună cu Everestul Alternativului Românesc – Oigan. În Quantic îi dăm full electric cu un playlist schimbat, unde revin câteva șlagăre Pinholes necântate anul asta.
