Cu un mini-turneu la orizont cu Fluturi pe Asfalt, Pinholes și Nava Mamă, facem o scurtă trecere în revistă a celor trei trupe care alcătuiesc acest nucleu alternativ, dar legat mai ales de un anumit punct comun: emoția. Fie ea dezvăluită pe unde de chitară care-ți bântuie auzul și zile mai târziu, ori pe lirica poetică care vorbește sinelui așa cum știe ea mai bine: cu melancolie, suspine și gânduri culese dintre cele mai adânci dedesubturi care ne compun, în căutarea unui luminiș cu greu expus unui univers întreg.
Supersomnic Records și BandBook ne ajută să ne regăsim cu ei și noi așadar pe 20 noiembrie, în Control, București, pe 21 noiembrie în Urbana, Iași și pe 22 noiembrie în Machines, Cluj-Napoca pentru a sărbători ultimul sfârșit al lumii cu un concert ce îi include pe toți membrii formațiilor și un set cu piese de jale neauzite de foarte mult timp. Continuăm mini-seria noastră de readucere aminte cu Pinholes.
După mai bine de un deceniu de activitate, cum vedeți evoluția Pinholes între melancolia începuturilor și energia de acum?
Hmmmm… cred că eram mai energetici și mai haotici înainte și mai melancolici acum. „Pe vremuri” ne zvârcoleam demonic și izbeam instrumente de scenă, doar ca să le lipim în timp record până la următorul concert cu butoane lipsă și incapabile să rămână acordate.
E destul de dificil de tras o linie, pentru că ar fi în linie dreaptă. Cred că aveam așteptări mai mari de la rezultatele muncii noastre în primii ani de Pinholes. Dar nu e ca și cum nu am prezis asta pe Lungul drum spre Mediocritate.
Ați spus cândva că “se poate dansa pe muzică tristă”. Ce înseamnă, pentru voi, echilibrul între emoție și ritm?
Încă învățăm balansul ăsta. Pe viitor am vrea să țesem mai bine versurile în muzică. E greu de explicat acum de ce și cum vom face asta, dar vom afla în curând.
Post-rock și post-punk, poezie românească. Care e pentru voi numitorul comun dintre acestea?
Tot ce încercăm să facem e să fim Alexandru Andrieș cu un ritm p**dos de tobe și puțin delay.
Privind în urmă, care e piesa Pinholes ce vă definește cel mai bine, și de ce încă vă emoționează?
Foarte probabil Poza rămâne piesa ce a definit stilul Pinholes. Acum poate facem piese puțin mai complicate dar am fost marcați foarte mult timp de dinamica piesei și am tot încercat să o reproducem mai peste tot unde aveam loc. Apogeul dinamic a fost pe Naia. De atunci încercăm și altceva. Poate ceva mai simplu, mai direct, fără labirinturi și mistere.
Ce vă inspiră astăzi, după atâția ani de turnee, și ce urmează pentru Pinholes?
La fundul sacului de inspirație a rămas prietenia pe care o avem. Simt că dacă am re-canibaliza aceleași emoții din dragoste și ură pentru viață ne-am învârti în același cerc al „daddy issues inferno”. Muzica din viitor va sosi din prietenia a 5 oameni mai cinici, dar dornici să se facă unul pe altul să zâmbească.
Cum se simte să împărțiți scena cu Nava Mamă și Fluturi pe Asfalt?
Ne cunoaștem de muuuult timp. Am împărțit muzică și infinite repetiții împreună. Am putea spune că în sfârșit facem asta și public. Habar nu am dacă vom mai face asta vreodată #noFOMO.
Pinholes sunt un grup de rock alternativ format în Iași în 2011, adunați sub aceeași obsesie pentru rădăcinile lor moldovenești și estetica est europeană. Străbat țara în lung și lat de peste 10 ani, convingând oamenii că se poate dansa pe muzică tristă cu ochii închiși. Atrași de metafore și asumați dramatici, Pinholes caută să găsească mijlocul între alternative rock, post rock, post punk și Alexandru Andrieș, Marin Sorescu și Negură Bunget. Undeva în discografia trupei, toate cercurile astea se întâlnesc.
