Fluturi pe Asfalt ar fi greu de încadrat într-un singur stil muzical și asta nu poate constitui în sine decât un compliment. Nimic nu dă de gol ce se află-n spatele conceptului, însă dacă ar fi să încercăm o încadrare succintă ar fi linii melodice care îneacă, versuri ce îți pun nodul în gât și ți-l aruncă în inimă prin sonorități post-rock emotive și lirici scurte dar de impact. Cu 10 ani experiență sub centură, trupa își continuă drumul prin necunoscut, sentimente intense și de moment în compozițiile născute, de altfel, din pasiune pentru împletiri experimentale în ale creării de melodii.
Fluturi pe Asfalt va susține un nou concert în București vinerea aceasta, 8 septembrie, alături de Pinholes, în club Quantic.
Primul vostru album, recunosc, a intrat în heavy rotation în playlist-ul personal. Materialul conține toate elementele unei ascultări psihedelice, imersivă și sfâșietoare pe alocuri, dar creând dependență în același timp. Ce-mi puteți spune despre cum a luat el naștere și despre tematica sa, așa cum ați gândit-o la momentul respectiv?
Fiind primul album, a luat naștere în săli de repetiții închiriate cu ora. Atunci ne cunoșteam și împărtășeam dragostea de gălăgii și melodii, mult entuziasm și curiozitate legat de ce-ar putea să iasă. Unele piese au pornit de la idei înregistrate într-un dormitor din Mănăștur sau Reghin, dar în mare parte sunt improvizații născute din ce credea fiecare că sună frumos. Legat de tematică, trebuie să mă uit la fundul paginii mele de YouTube ca să-mi amintesc de ce așa. Am înregistrat singur acasă două piese. Peste una din ele am potrivit un monolog din filmul Reconstituirea, de Lucian Pintilie. Pentru că la început nu aveam nici aparatură necesară și nici bani de studio, le-am scos sub numele de Fluturi pe Asfalt, înainte să înregistrăm orice ca trupa. Ce cântam noi live nu avea nicio legătură ca stil. Așa am reușit și să induc în eroare niște oameni care credeau că vin la ceva și de fapt era altceva. După ce am avut câteva piese pe care le-am tot rulat prin sala de repetiții și mai mult prin deschideri de concerte, am vrut să ne jucăm și de-a albumul, iar acesta avea nevoie de un titlu. L-am decis la o bere – ne luăm după filmul pe care l-am și folosit la proiecții live. Doar fără “a” la sfârșit, deci “Reconstituire”. Faptul că ți-a plăcut ție și câtorva oameni e o întâmplare pentru care ne bucurăm.
Dintre toate, Circul rămâne una dintre piesele mele preferate din tot ce a ieșit din scena muzicală românească. Ce a inspirat piesa și va fi ea inclusă în setlist-ul concertului cu Pinholes?
Țin minte vag că ne-am certat din ceva motiv. Eram în prima noastră sală de repetiții, într-o fostă fabrică din Cluj. De puține ori ne-am certat în toți anii, dar iată-mă bosumflat și zdrăngănind un ritm de circ peste singurul acord pe care îl știam, iar Gheo a zis ce-i aia? De acolo a explodat o sesiune de improvizație, hai așa sau așa, habar n-am ce-am făcut și iată piesa. Este în mare parte instrumentală și undeva spre sfârșit e o strofă. Pe atunci ascultam mult Firma și voiam și eu o piesă ca “Pe Marginea Prăpastiei” care are voce puțină și doar la sfârșit. Superb. O vom cânta și în Quantic.
Cum considerați că a evoluat stilul trupei de-a lungul timpului?
Știu doar că voiam distors, delay și urlete pe alocuri. Stilul cred că a evoluat încetișor, pentru că nu ne-am prea grăbit să scoatem materiale și am scos exact cât aveam. În schimb am evoluat fiecare în parte, pe cont propriu sau în alte proiecte. S-au mai schimbat și câțiva membri de-a lungul timpului și de acolo alte influențe. Nu știu ce stil a fost și ce stil este. Ce știu e că acum vreau că distorsul să fie mai greu și tot pe lampă, delay-ul pe timp și urletele mai multe și mai bune.
A trecut ceva timp de la ultimul vostru material. Lucrați la ceva în prezent?
E tot mai greu să găsim timp comun și dacă nu suntem toți, parcă se simte ca muncă. Nu e prea distractiv dacă lipsește oricare din noi patru. Dar ne-am exprimat prin alte locuri muzicale și n-am stat degeaba. N-aș folosi cuvântul “lucrăm”, dar suntem pe acolo. Avem multe idei și abia așteptăm să vină momentul să le scoatem. Nu știm când și ce va fi și n-am știut niciodată. Vom afla împreună.
Cum credeți că vi s-a schimbat percepția scenei din România în toti anii de experiență?
Având în vedere că n-am fost prea activi ca trupă live, nu putem vorbi de multă experiență. Poate acum muzicienii sunt tratați mai bine și luați mai în serios de localurile și organizatorii cu un oarecare renume.
De ce anume credeți că e nevoie în momentul acesta și contextul actual (de locații rare, bilete mai scumpe), ca o trupă să mai supraviețuiască pe scena locală?
Majoritatea orașelor de la noi duc lipsă de locații de concert în general. Locațiile rare le găsești tu și depui niște efort ca să organizezi ceva deosebit pe un câmp, într-o biserică părăsită sau într-o zonă industrială. Să supraviețuiești cred că trebuie să compui mai mult și mai bine, să cânți mai des și mai frumos, să te promovezi cu bun gust. Tre’ să știi să te bagi în seama, să creezi legături și să le menții.
E de ajuns ca muzica să rămână un hobby pentru cei implicați?
Depinde dacă plănuiești să trăiești din asta sau nu. Noi trăim din altceva și compunem, cântăm când e momentul potrivit și ne aliniem. Pentru mine e de ajuns să fie hobby, deși mi-ar plăcea să fiu mai harnic, ca și cum aș trăi din asta. Normal că ar fi frumos să poți trăi din asta, făcând exact ce vrei și cum vrei. Sau poți să ai un job de muzicant, ceea ce nu sună prea distractiv pentru mine.
Pregătiți ceva aparte pentru acest concert?
Aici nu răspund, în caz că nu reușim ce ne-am propus.
