InterviuriNoutăţi

Interviu cu Sylvaine: „Nu mă simt ca și când aș aparține de ce este aici, visez mereu la altceva sau altundeva fără să știu de ce și la ce.”

Artista norvegiană a revenit cu un noul abum, cel cu numărul trei, intitulat “Atoms aligned, Coming Undone”. Lansat cu câteva săptămâni în urmă, albumul abordează tematica tendinței de autodistrugere a ființei umane, a ei și a înconjurătorului, pusă pe unde atmosferice de post-rock/black. Materialul conține șase piese ce pătrund în gândurile cântăreței, oferind astfel o alternativă interioară la griul din exterior. Despre acest album și ce înseamnă proiectul pentru ea, vorbim cu Sylvaine.

**Romanian Version (English Below)**

Ce s-a schimbat pentru albumul cu numărul trei?

Sylvaine: Fiecare album pe care l-am creat în ultimii ani a constituit un pas mai aproape de sunetul și expresia pe care am visat-o pentru proiect încă de la început. Pe noul material, această viziune este mai concentrată și atenția la detalii din producție a fost mai mare, făcând totul să aibă o aură mai matură. Am avut o idee clară a ceea ce voiam să manifest, ceea ce a făcut ca punerea în practică să fie mai ușoară. Acestea fiind spuse, procesul compozițional a fost mai greu decât pentru celelalte două albume și m-am luptat cu îndoieli legate de piese și dacă exprimă ceea ce vreau. Am ajuns să las deoparte 4-5 piese până când am simțit că spune ce poveste vreau. Faptul că am acum mai multă experiență mi-a permis să pun mai multă energie în fiecare aspect al lansării, de la creație și înregistrare și până la vizualuri și la primul meu videoclip. Poate că a fost un material greu de realizat dar sunt mulțumită de proces și de ce a ieșit în final.

Ce te-a împins în direcția asta a muzicii? Ce anume cauți atunci când asculți ceva?

Sylvaine: Îmi place să mă joc cu dualitatea dintre lumină și întuneric, dintre heavy/dur și frumos/atmosferic. De când am descoperit una dintre trupele mele favorite, Type O Negative, pe când aveam 16-17 ani, am fost atrasă de acel tip de sunet, bazat pe forțe opuse. Simțeam că e modul natural prin care mă pot exprima atunci când scriam, de aceea am vrut să redau asta și prin Sylvaine. Multe subiecte despre care scriu sunt inspirate de dualitate, balanța opuselor din viață, ceva ce vreau să reflect în sunet. Când ascult ceva singurul lucru pe care îl caut este exprimarea unei emoții adevărate. Nu mă leg de genuri sau sunet, fiindcă ascult multe, atât timp cât transmit ceva real.

E vreo piesă pe album mai intimă decât ai vrea?

Sylvaine: Cum proiectul funcționează ca un jurnal personal, ca un catharsis, așa cum se întâmplă pentru mulți artiști, toate piesele mele de pe cele 3 albume reflectă ceva foarte personal. Desigur sunt câteva care ies în evidență pentru mine, precum “Silent Chamber, Noisy Heart” de pe primul album sau “Wistful” de pe al doilea, care mă trimit într-o anumită stare pe care o aveam când le-am creat. Pe “Atoms Aligned, Coming Undone” am o sensibilitate intimă pentru “L’appel Du Vide” și “Mørklagt”. E ceva legat de ele care instigă sentimente profunde în mine, care mă zdruncină de fiecare dată când le cânt.

De unde îți tragi inspirația?

Sylvaine: “Atoms aligned, Coming Undone” reprezintă sentimentul declinului atunci când ceva se întâmplă în fața ta. Puțin câte puțin ceva se strică sau se epuizează, până când se dezintegrează complet, intern sau extern. Adesea vorbesc despre relația mea cu oamenii. Nu mă simt ca și când aș aparține de ce este aici, visez mereu la altceva sau altundeva fără să știu de ce și la ce. Cred că omul tinde să ne separe de origini și societatea să corupă inocența la care ținem odată cu trecerea timpului. “Atoms aligned, Coming Undone” nu e inspirat doar de gândurile mele despre această metamorfoză care se întâmplă în lumea omului, ci și despre cum distruge totul; natura și omul deopotrivă. Ne regăsim din nou în dualitatea dintre luptele mele interioare și cele externe. Nu îmi trag inspirația din extern, de obicei, dar de data aceasta, cu ceea ce se întâmplă în jur, nu am putut să mă distanțez.

Ai o stare ideală în care scrii?

Sylvaine: Nu neapărat. Cu cât scriu mai mult, cu atât mai mult îmi dau seama că nu există reguli. Singurele lucruri de care ai nevoie mereu sunt să ai ceva de spus, autentic și cu rădăcini în emoție pură și dorința de a lucra din greu ca să faci ceva care să merite. În afară de asta, procesul compozițional și starea mea de atunci par să se schimbe continuu.

Ce piesă de pe album crezi că îi descrie cel mai bine conceptul?

Sylvaine: Este o întrebare bună. Cred că fiecare piesă conține o parte din povestea pe care vreau să o transmit. Dacă scoți una din întreg povestea nu mai este completă, dar nu cred că aș zice că una anume reprezintă albumul mai mult decât alta. Fiecare single funcționează de sine stătător, exprimă un colț din universul Sylvaine, dar întregul este mai interesant; imaginea de ansamblu. Fiecare piesă este diferită oricum, deși se leagă de aceleași emoții, din moment ce fac referire la gândurile mele și minunile despre care scriu încă din 2013.

**English Version**

The Norwegian artist has returned with a fresh record, “Atoms aligned, Coming Undone”. Released a few weeks ago, the album conveys the tendency to self-destruction of the human being, as well as the obliteration of the outside world, layed down on atmospheric waves of post-rock/black. The record has six tracks that penetrate her thoughts of belonging and innocence, and as such offering an inner alternative to the outside gray. We chatted with her about the latest record and what the project means.

What has changed for your third record?
Sylvaine:
Each new album that I have created in the last few years, has been a step closer towards the sound and expression I envisioned for Sylvaine when I first started the project. On “Atoms Aligned, Coming Undone”, the expression is more focused than ever and the attention to details in the production and sound work was higher, making for a more mature aura around this album. I really had a clear concept of how I wanted everything to manifest, making the road to achieve it easier in a way. That being said, the compositional process of “Atoms Aligned, Coming Undone” was way harder than my first two albums, as I was struggling a lot with self-doubt and not being able to realize if my songs were actually good enough, conveying the emotions I wanted. I ended up getting rid of 4 -5 songs for the record, before I felt like the record told the story I wanted. Having more experience all around also allowed for more energy put into every aspect of the release, from the creation, to the recording, to the visuals and my first music video. It might have been a hard record to conceive, but I am very happy with the process and proud of the outcome in the end.

What pushed you into this direction of the music? What are you personally looking for when listening to something?

Sylvaine: I love to play with the duality between the light and dark so to speak, between the heavy/harsh and the beautiful/atmospheric. Since I discovered one of my favorite bands Type O Negative back when I was maybe 16-17 years old, I was very much attracted to this type of sound, based on opposing forces within the music. It felt like a natural way to express myself when writing my own music, which is why I wanted to use this type of aesthetic in Sylvaine. A lot of the subjects I write about in my music are inspired by duality, by the balance of the opposites in life, something I wanted to reflect in the sound itself. When listening to music myself, the only thing I always look for is expression of true emotion. I don’t mind the genre or the sound, as I’m into a whole bunch of different types of music, just as long as it is conveying something real.

Is there a track on the record more intimate than you would maybe want to?

Sylvaine: As Sylvaine functions as my personal diary somehow, like a therapeutic catharsis through music as for many other artists, all of my songs on all 3 of my albums reflect something very personal. Of course there are a couple of tracks that stand out to me, like for example the song “Silent Chamber, Noisy Heart” on my first album or “Wistful” on my second album, that always bring me right back to the state of mind I was in when creating it, every time I play the song. On “Atoms Aligned, Coming Undone”, I always had a very deep relationship to “L’appel Du Vide” and also “Mørklagt”. There’s something about these tracks that touches upon some profound sentiments in me, really shaking me each time I play their melodies.

Where did you draw your inspiration from for it?

Sylvaine: “Atoms aligned, Coming Undone” represents the feeling of decline when something unravels before your eyes. Little by little, something is worn down or broken, until it finally disintegrates completely, both internally and externally. I often speak about my relationship with the human form in my music. I never felt like I quite belonged here, always longing for something or somewhere else, without knowing why or what. I believe the human form tends to separate us from our origins and that our society tends to corrupt the innocence we naturally hold as time goes by. “Atoms Aligned, Coming Undone” not only was inspired by my thoughts on this process of metamorphosis while we spend our time in this human world, but also how the human world is destroying everything; nature and man alike. Once again we find a duality between my inner struggles and the outer struggles of the world. I don’t usually draw direct inspiration from the outside world for my music, but this time around, with the state the world is currently in, I could not help but be affected by it somewhat.

Is there a state of mind that you prefer to have while composing?

Sylvaine: Not really. The more music I write, the more I find that there are no real rules for the writing process. The only two things you need every time, is something to say, something authentic and rooted in pure emotion and the will to work really hard to make something worthwhile. Other than this, the writing process and also my state of mind while doing so, seems to be ever-changing.

What track on the record do you believe it best describes its concept?

Sylvaine: That’s a good question. I believe each track on the record relates to the story I’m trying to tell in their own way. If you take one away, the story is no longer complete, but I’m not sure I would say there’s one of them that represent the album more than the others. Each track on this album works on its own, expressing their own corner of the Sylvaine universe, but it’s the sum of all of them together that I find more interesting; the bigger picture. All the songs are so different anyway, yet they all relate to the same emotions, as it all traces back to those inner struggles and wonders I’ve been writing about since I started Sylvaine in 2013.

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...