Este destul de dificil să încadrezi artistul NAVI într-un anumit gen muzical sau să încerci să definești proiectul muzical sau conceptele din spatele numelui NAVI. Această artistă a cochetat cu diverse stiluri muzicale de la pop, pop rock la alternative și indie. Un artist adevărat trece prin mai multe schimbări până își găsește stilul potrivit, genul muzical preferat. Pentru muzicieni este o evoluție continuă. Cum NAVI a început să cânte și să compună de la vârsta de 12 ani, este lesne de înțeles de ce drumul ei muzical nu a fost unul liniar.
NAVI nu se rezumă la un” one-woman-show”, chiar dacă proiectul ei a fost la început unul solo. În mai toate concertele sale acustice este însoțită de trupa ei formată din oameni talentați ca Mihai Munteanu (chitară, backing vocals) și Marian Bolea (percuție). Colaborările sale nu se rezumă doar la cele menționate mai sus. Pentru piesa” Burning Process”, Navi a colaborat cu chitaristul Andrei Grigore, acesta lăsându-și amprenta pe piesă cu un solo de chitară care nu poate fi uitat ușor. Iar când vine vorba de melodia “Eyes Wide Shut”, partea de pian este executată impecabil de Marian Nica.
Din 2008 până în 2012, NAVI a făcut parte din duo-ul pop-rock “Alexandra & Alec”, alături de chitaristul Alec Șandor. Această colaborare a dus la trei single-uri însoțite de videoclipuri (“La cafea”, “Bad Day” și “În Noapte”). Duo-ul a susținut și multe concerte live. În 2009 au lansat EP-ul “Little Dreams”, care conține nouă compoziții originale semnate de ei și produse de NMC, Edward Maya și Vali Rotari.
Cântăreața are un registru vocal versatil, dar cel principal rămâne cel de soprană, deși NAVI își testează limitele și cu cel mai înalt registru vocal cunoscut și ca the whistle register.
În momentul de față, NAVI lucrează la un album conceptual intitulat The Beauty Diaries unde vor fi incluse câteva piese care sunt deja cunoscute publicului. Câteva dintre piesele care vor fi prezente pe album sunt: The Burning Process, Picture Perfect, Eyes Wide Shut. Cele trei piese au fost lansate ca single-uri. De asemenea, NAVI este endorser Audio-Technica din 2011.
Despre industria muzicală, despre ce înseamnă a fi o femeie cântăreață în România și despre iubirea față de muzică vom vorbi astăzi cu NAVI în următorul interviu.
Cine este NAVI?
NAVI este, pur și simplu. Cântăreață și compozitor, femeie, iubită, dependentă de cafea și de stări, un om care-și dorește mult, simte mult și încâlcit și, în definitiv, vrea doar să trăiască frumos și să aducă bucurie celor din jur.
Care sunt principalele tale influențe muzicale? De ce?
Este foarte greu să-mi cataloghez influențele muzicale, pot doar să-ți spun că ascult de la Celine Dion până la Dream Theater, de la Fleetwood Mac până la Rammstein… Ca în toate lucrurile, sunt foarte „dubioasă” și-n alegerile muzicale. De la fiecare om din viața mea încerc să iau câte o influență și, fără să vreau, CD-urile din mașina iubitului meu, muzica pe care o ascult cu colegii de studio ca să menținem un vibe fresh și radioul din taxi ajung să se combine în playlist-ul meu. Așa ajung să conviețuiască în mintea și-n sufletul meu In Flames, Alternosfera, Natalia Kills, Dua Lipa, Lykke Li… cât din acest mix ajunge, prin filtrul personal, în ceea ce compun, e greu de zis. Știu, însă, că muzica îmi influențează starea, starea influențează ce compun, așa că…
Este greu să jonglezi între atâtea stiluri muzicale și registre vocale?
Mie îmi place să spun că nu e greu, nici ușor… e așa cum e. Foarte mult timp, am cântat doar pe voce de cap, am marșat pe timbrul acela delicat, pe „cristal” – dar și piesele din fostul proiect erau foarte romantice. Apoi, am descoperit ce pot face cu vocea de piept și, în paralel, m-am și maturizat ca om, am trecut prin și peste niște experiențe, iar toate astea s-au „distilat” și în felul în care cânt și compun. Pe albumul meu de debut, la care imprim voci în această perioadă, trec prin toate stările și prin toate registrele… și în piesa „Eyes Wide Shut” ( https://www.youtube.com/watch?v=WBAYMYLD7Rc ) se simte asta, trecerea dintre atitudini, și tocmai asta cred că o face interesantă.
Unde se termină munca de compozitor și textier atât pentru alți artiști cât și pentru tine și unde începe cariera de cântăreață?
Munca de compozitor și textier nu se termină niciodată. Am avut, însă, perioade destul de lungi în care m-am dedicat foarte mult muncii pentru alți artiști și m-am lăsat pe mine pe ultimul loc, dar nu mai e cazul. Am reușit să găsesc un oarecare echilibru și să-mi aleg mult mai atent oamenii cu care lucrez. În plus, am început de ceva vreme să refuz comenzile de versuri. Acum, ori sunt cooptată să lucrez la linie melodică și versuri deopotrivă, așa cum îmi vine firesc, ori stau acasă. Oricum, îmi vine foarte greu să scriu text pentru o linie melodică scrisă de altcineva.
Cred că sunt un singer-songwriter în sensul cel mai clasic, un om pe care nu îl poți despărți de cântecele lui și care nu ar suna niciodată la fel de autentic cântând piesele altcuiva. Când cânt ceea ce am compus eu – sau piesele pe care le scriu împreună cu NMC, producătorul meu, cu care am o sinergie foarte bună – cred că transmit mult mai mult decât dacă aș încerca să fac un set întreg de cover-uri.
Cum ai descrie procesul creativ? Mai ales când a trebuit să compui pentru alți artiști? Dar când trebuie să compui pentru tine?
Se întâmplă, pur și simplu. Întotdeauna am avut o teamă că, dacă aș înțelege științific, psihologic etc. ce se întâmplă în mintea și în sufletul meu atunci când scriu o piesă, nu mi s-ar mai părea magic. E un proces de amestecare, distilare a emoțiilor, de fapt – eu scriu doar despre ce trăiesc sau despre ceva cu care rezonez profund, nu pot abstractiza, nu pot „povesti” în note și cuvinte.
Atunci când am un artist nou cu care lucrez, încerc în primul rând să îl cunosc, să aflu câte ceva despre viața lui. Și am marele noroc că oamenii se deschid în mod natural în fața mea și-mi povestesc cele mai dubioase chestii. E ca și cum ar simți că nici n-am să-i bârfesc, nici n-am să folosesc cele spuse împotriva lor… doar am să scriu un cântec despre și pentru ei.
Cât despre procesul în sine… uneori încep direct cu linia melodică și versurile, pur și simplu încep să fredonez prin casă sau prin studio, alteori îmi vine o idee de titlu demn de ținut minte și, tot gândindu-mă la el, îmi vine și piesa… uneori, NMC îmi cântă o armonie senzațională la clapă, începem să ne jucăm, să fredonăm peste și piesa prinde contur… alteori, ne aducem aminte de un început de strofă de luna trecută și compunem continuarea… Asta e cel mai frumos, că e mereu altfel, mereu imprevizibil. De exemplu, „Put him to sleep” a fost compus în timp ce NMC pregătea o omletă, a venit atât de firesc și nici măcar n-am așteptat să terminăm de mâncat, am fugit înapoi în studio să imprimăm.
Care perioadă a fost definitorie pentru tine, ca artist?
Cred că o dată la câțiva ani am o perioadă în care mă redefinesc, mă schimb, cresc un pic, îmi schimb pielea ca șopârla. A fost perioada de la 16 la 18 ani, când am trăit intens și am scris asemenea; aș recunoaște piesele acelea cu ochii închiși, erau despre căutări și iubiri improbabile, un pop-rock soft, imprevizibil ca armonii. Apoi am început să lucrez pentru unii, pentru alții, a fost și proiectul Alexandra & Alec, unde se cânta foarte mult acustic și căutam tot timpul să reduc piesele la esență – atunci am învățat că o piesă într-adevăr bună tre’ să sune bine și într-o voce și o chitară, la foc de tabără sau la Arenele Romane, nu contează, dar – dacă e bună, trebuie să transmită indiferent de circumstanțe. Acum am o altă perioadă, în care background-ul meu se amestecă cu cel al lui NMC, el mă și duce într-o zonă mai electro, mai dark ca soundscape, dar vine și cu influențe din muzica clasică, pe armonie. Creștem ușor, dar sigur
Noul tău album,” The Beauty Diaries” este in the making. Este un album conceptual. Ne poți spune mai multe despre câteva dintre conceptele pe care ai de gând să le abordezi? Cât și ceva despre album în sine?
„The Beauty Diaries” este conceptual în sensul în care urmărește, în mare, evoluția unei singure relații toxice, dar și o transformare spirituală. Să scriu piesele astea a fost catharsis-ul meu și abia aștept să le scot, să le împart cu lumea… Nu cred că e locul meu să analizez ce și cum va fi albumul, am să vă las pe voi s-o faceți, când va fi lansat.
Ai schimba ceva atunci când vine vorba de deciziile luate pe plan muzical?
Da, trebuia să mă las de scris versuri pentru alții mai devreme și să-mi văd de compoziții.
Există egalitate între sexe în industria muzicală? Cum a fost drumul tău din perspectiva unei soliste?
Nu cred că există încă egalitate între sexe, poate doar la nivel declarativ. E genul de mediu care a fost foarte mult timp dominat de bărbați – mă refer în general la munca de studio, la compoziție, la inginerie de sunet, la management. De multe ori am simțit treaba asta când eram mai mică și trebuia să demonstrez la fiecare pas că sunt bună la mai multe lucruri decât să fac cafele, să găsesc clienți pentru studio sau să scriu versuri. Am lucrat și cu compozitori care nu ar fi acceptat nici în ruptul capului să mă considere egalul lor; mai degrabă, un soi de poetesă care scrie cuvinte frumoase pe muzica lor – și nu pot să accept așa ceva, în condițiile în care, de cele mai multe ori, liniile melodice create de mine erau cel puțin la fel de – sau chiar mai – bune.
E o mare bucurie pentru mine să văd că noi, femeile creative, câștigăm teren: au început să apară cantautoare care știu ce vor și cum să se pună în valoare într-o piesă fără să ceară aprobarea nimănui, femei-manager care au devenit o inspirație pentru artistele tinere, chiar și inginerițe de sunet. Chiar dacă bărbații care au încă prea mult orgoliu ca să ne accepte drept egale înghit uneori în sec, adevărul e chiar în fața lor: suntem pricepute, talentate și din ce în ce mai multe.
Cum este o zi/săptămână tipică din viața ta?
Crazy, crazy, crazy! Colegul meu de studio, NMC, este pe fusul orar de America… pe bune. Așa lucrez și eu, oricum, cel mai bine: noaptea. Așa că în prima parte a zilei mă ocup de ceea ce ține de partea administrativă pentru studio și pentru proiectul meu, de la mail-uri la oferte de concerte, ținut legătura cu colaboratori și clienți, iar pe la 16:00 – 17:00 facem prima cafea la studio și ne apucăm de treabă, care se termină… când suntem gata. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să plec spre casă în luminile albastre de dinainte de răsărit, răgușită și cu urechile obosite, dar nespus de fericită.
În zilele în care am concert, nu fac absolut nimic înainte de proba de sunet. Unii ar spune că sunt fițoasă, însă așa am descoperit că funcționez cel mai bine: când nu stau în frig, când nu mă stresez cu nimic, nu stau în aer închis sau în fum de țigară exagerat. Pe cât de tare mă agit în oricare altă zi și încerc să rezolv problemele tuturor, în zilele de concert aștept să fiu și eu răsfățată. Vreau să dau tot ce e mai bun pe scenă de fiecare dată și asta e, cumva, un sport de performanță.
Spune-mi un lucru care-ți place și un lucru care-ți displace atunci când vine vorba de cariera ta muzicală.
Îmi place că sunt pe drumul cel bun și simt asta. Nu-mi place când știu că timpul trece, am aproape 26 de ani și alții la vârsta mea au albume și turnee întregi, dar… nimic nu se face fără muncă… și mai avem de muncit, mai avem.
Dacă ar fi să alegi un alt drum în viață, ce ai alege să fii?
Probabil jurnalist. Sau muză. Daaaaa, mi-ar plăcea uneori să fiu cea care inspiră cântece, nu neapărat cea care le scrie.
Prin ce se deosebește The Beauty Diaries față de celelalte proiecte muzicale pe care le-ai avut?
E cel mai… true. A fost nevoie de toate celelalte ca să ajung la genul aceasta de sinceritate cu mine. Eu sper că va fi piatra mea de temelie, albumul care să spună mai mult despre mine decât ar putea toate cuvintele.
Pentru cei mai conservatori din fire, stilul tău îi poate deranja pe unii români. Dar ce te deranjează pe tine legat de România și de scena muzicală, în general?
Asta cu deranjatul e… circumstanțială, așa. Dacă îi deranjează, nu îi obligă nimeni să asculte sau să se uite. Iar pe mine nu mă deranjează că-i deranjează, nu e ca și cum mi-ar bate în țeavă când cânt.
Legat de România și scena de la noi, mă deranjează că nu ne-am maturizat încă. ÎNCĂ nu știm să ne respectăm artiștii și încă trăim într-un climat în care și muzicieni foarte buni sunt forțați să aibă un job „de zi” ca să-și susțină cariera. Încă suntem la nivelul la care un sistem de sunet bun în clubul în care cânți e un lux și unii organizatori înțeleg muzica pe cât înțelege un pește mersul pe bicicletă. Partea bună e că doar UNII – și că ușor, dar sigur progresăm. E mult mai bine decât acum 2-3 ani, oricum.
Facebook: https://www.facebook.com/navisongs
Pagină oficială: http://www.navisongs.com/
Youtube: https://www.youtube.com/user/navisongs
Soundcloud: http://www.soundcloud.com/navisongs
